Atunci când încep buletinele de știri sau emisiunile pe care savurăm grăbiți de pe micile ecrane, ne gândim mai puțin la cine se face responsabil de liniile atât de frumos conturate pe chipurile strurilor de televiziune. Ana Granaci i-a văzut pe prezentorii Jurnal Trust Media așa cum îi vede mai puțin fiecare dintre noi: nemachiați și necoafați, stresați pentru emisia directă și extrem de grăbiți. E imposibil să nu te îndrăgostești de Ana - o ființă cu talent în arta machiajului, a coafurii, muzicii și designului vestimentar, care ascunde atâta pasiune și modestie! Ce secrete ne-a dezvăluit despre meseria sa, dar și ce emoții o încearcă după noutățile triste, legate de activitatea Jurnal TV, aflați în interviul de mai jos.

Dragă Ana, îți mărturisim că talentul tău nu poate rămâne neobservat după atâția ani de muncă și atâtea proiecte în care ți-ai investit munca și talentul. Cine te-a îndrăgostit de frumos și te-a motivat să pășești mai întâi pe calea designului vestimentar, ca mai apoi să-ți croiești o carieră beauty?

Vin dintr-o familie modestă de profesori, în care mi-au fost cultivate acele valori legate de artă, de neam, de tradiție, de tot ce e frumos. Pasiunea pentru design vestimentar, cât și pentru muzică o am încă din copilărie, de atunci când stricam rochiile mamei să-mi cos câte ceva, eram entuziasmată să creez ceva interesant și unic. Am mers totuși să-mi fac studiile în acest domeniu, ca mai târziu să îndrăgesc și machiajul, care făcea parte din cadrul orelor la Academia de Arte, fiind mai întâi o pasiune, devenind apoi și o meserie.

Te rugăm să ne mărturisești cum ai acceptat provocarea de a te angaja în cadrul televiziunii și ce lecții importante îți furnizează activitatea într-o asemenea instituție?

Sinceră să fiu, știam că nu e tocmai o alegere atât de ușoară, țin minte și acum acele emoții înainte să mă angajez, dar am simțit de la bun început că anume la Jurnal TV poate fi anturajul în care mă voi simți bine și nu am greșit. Sunt oameni frumoși la chip și la suflet, de care te legi emoțional în timp și cu care împărtășești și greul, și ușorul. Odată cu acumularea experienței, trăiești cu siguranță și momente din care ai de învățat ceva, meseria te impune să dai dovadă de profesionalism, organizare și de multă răbdare cu fiecare prezentator.

Sunt perfecționistă de felul meu, iubesc finețea, acuratețea, iar în televiziune asta și se cere: ori îți faci bine lucrul, ori alegi o altă cale. Indiferent de situație, de statutul oamenilor, de orice mic incident, important este să-ți păstrezi calmul și omenia. M-am convins de multe ori că atenția și bunătatea oferită la necesitate îți sunt răsplătite. Ma refer atât la cadrul instituției și nu doar.

15879599_717447225097292_10845137_n

15910224_717447338430614_2039002331_nCe urmează acum, după ultimele noutăți legate de viața postului de televiziune Jurnal TV? 

Am avut, cred, cea mai frumoasă experiență în aceasta televiziune, alături de oameni dornici de a crea mereu lucruri frumoase. Nu știu ce-mi va aduce timpul apropiat, dar cu siguranță voi continua să fac tot ce pot mai bine, pentru a avea realizări cât mai frumoase.

15870517_717445088430839_877828707_n

Intuim că programul tău nu e nici pe departe unul standard, ba mai degrabă trebuie să îți faci jobul la viteză, în condiții destul de stresante. Cum are loc o zi clasică de muncă în culisele televiziunii și cum faci față programului încărcat, ca să le reușești pe toate atât de frumos?

Ai dreptate, adesea am un program foarte încărcat, dar când îți place ce faci, le reușesti pe toate. În cadrul televiziunii mereu e nevoie să fii receptiv, să te concentrezi și să faci lucru de calitate, pe nimeni nu intereseaza ce se întâmplă în culise, prezentatorul trebuie să arate impecabil pe sticlă și atât.

Deci, ca să înțelegeți, în acele 30 de minute rezervate pentru machiaj și coafură sau mai puțin de atât, prezentatoarele noastre au cele mai importante probleme de rezolvat. Trebuie să ai rabdare de fier atunci când Maria Marian stă cu un ochi la tine și cu unul în cărțile de medicină, iar rimelul sau rujul este aplicat în ultimele secunde până la emisie, ori atunci când Stela Popa vrea să-i termini machiajul în 10 minute, pentru că se plictisește, când părul e deja aranjat, fixat și în ultimul moment schimbăm coafura, sau că în același timp are zeci de apeluri la care trebuie să răspundă neapărat, iar creionul negru și oglinjoara fermecată trebuie neapărat să stea lângă ea în timpul știrilor.

Daniela Jenunchi e cea care nu se poate despărți nicidecum de telefonul ei și de conversațiile pe toate rețelele de socializare posibile, iar Andrei Porubin e cel care mereu se grăbește înainte de emisie și, intrând pe ușă, îl auzi: „în 10 minute, vă rog!”. Mai rar ca Stela Bodiu, care e mai cumințică și care se mai uită la ceas din când în când, ca să reușim. Cu toate astea, dăm dovadă de diplomație, comportament adecvat, responsabilitate, profesionalism, tact, răbdare, răsuflăm adânc și înainte!

Pentru că deții multă experiență de imagemaker pentru TV, te rugăm să ne spui care sunt cele mai importante rigori estetice pe care trebuie să le respecte o imagine de televiziune. Există anumite tabu-uri în machiaj și coafură?

Un machiaj de televiziune este diferit pentru fiecare prezentator în parte, iar pentru asta este nevoie de o corecție în functie de forma feței, de o retușare perfectă, astfel ca să dea senzația de o imagine impecabilă pe sticlă. Desigur, sunt niște tehnici, reguli de bază prin care un stilist pune în valoare frumusețea și naturalețea fiecaruia. Sunt utilizate farduri mai accentuate, dar nu exagerate pentru pleoape, pomeți, deoarece lumina reflectoarelor e cea care scoate din intensitatea culorii, iar pudra nicidecum nu lipsește la realizarea unui machiaj, oferă prospețime tenului și se consumă cel mai mult la TV.

Ne permitem să experimentăm cu idei noi, dar nu uităm să respectăm totuși acele tipaje atât pentru machiaj, cât și pentru coafură, un stil mai clasic, mai solid, mai sobru pentru prezentatorii de știri, ceva mai romantic, mai îndrăzneț, mai cochet pentru emisiuni de divertisment.

15841615_717447098430638_133847776_n

Află că am rămas uimiți de talentul tău de a cânta. Cum ți-ai cultivat acest dar și ce calități importante crezi că îți furnizează această activitate?

Tot ce ține de artă, de darul de a cânta, slăbiciunea pentru desen, formă, culoare, pentru lucruri migăloase, ce necesită răbdare necondiționată, pentru tot ce e frumos, le-am moștenit de la tatăl meu, care a fost un om foarte talentat, cu studii în pictură, muzicant, meșter popular și mereu în căutarea frumosului. Sunt recunoscătoare vieții că mi-au fost transmise aceste calități, încerc să-i calc pe urme și să fac totul cât pot de bine.

Cânt de mică, cam de la 4-5 ani, muzica este cântecul și starea sufletului, e cea care îmi aduce liniște, regăsire, putere, emoție, ambiție, satisfacție și împlinire sufletească. Cu siguranță e nevoie să ai și acea sensibilitate, căldură, acel rafinament în voce, ca să poți ajunge la sufletul oricui, altfel totul e în zadar.

Te vom provoca acum să ne spui dacă ești pregătită pentru o carieră solo în industria muzicii, ori acest proiect este exclusiv unul spiritual?

Chiar dacă am o altă facultate în spate, oricum muzica e cea mai apropiată sufletului meu. Recent am participat la concursul „Prezintă Orchestra Folclor”, condus de maestrul Petre Neamțu, care a fost o experiență nouă, frumoasă pentru mine. Îmi doresc să continui această activitate, să evoluez tot mai mult și știu că e nevoie de foarte multă muncă, dăruire, suflet, devotament, inspirație continuă, dar până la urmă asta e calea prin care totul prinde culoare pentru mine.

15910185_717859248389423_1869919934_n

Modestia și gingășia sunt cărțile de vizită ale Anei Granaci. Cu siguranță că ți le-ai cultivat muncind asupra lumii tale interioare. Există o carte despre care poți afirma că ți-a marcat viața în totalitate?

Vă mulțumesc, eu cred că fiecare are o lume a sa interioară, în care sunt depozitate toate acele gânduri, dorințe, mici secrete, aspirații, visuri spre care tind și de unde găsesc puterea pentru a merge mai departe. Mă marchează și iubesc să citesc tot ce mă inspiră și-mi oferă emoții pozitive, ce mă motivează, mă încarcă spiritual și-mi creează dispoziție să fac lucruri frumoase în continuare.

15909068_717859305056084_754650427_o

Cine sunt oamenii cărora ai dori să le mulțumești pentru tot sprijinul, profesionalismul și curajul care te-au ajutat să ajungi la rezultatele tale de astăzi? Le poți lăsa un mesaj.

La acest capitol vreau să zic că mă simt o norocoasă și-i mulțumesc Domnului că mi-a dat mereu în cale oameni potriviți la momentul potrivit. În primul rând le mulțumesc părinților mei, care m-au susținut mereu în tot ce fac, rudelor care se bucură pentru succesele mele. Aduc mulțumiri doamnei Larisa Velicu, profesoara care a știut să ne insufle dragostea pentru gust estetic, delicatețe în vestimentație, care a văzut în mine o părticică de talent ce trebuia dezvoltată și m-a îndrumat să-mi continui studiile la Academia de Arte. Acolo am avut parte de cei mai frumoși ani de studenție cu niște profesori extraordinari, talentați și cu inimă mare ca Svetlana Gorcinschi, Maia Veste, Stela Staihman sau Ludmila Bârcă, de la care am îndrăgit mai mult make-up-ul.

La angajarea mea în cadrul televiziunii mi-a fost alături Ina Gratinici, îi mulțumesc că a avut încredere în mine de la bun început și mi-a oferit posibilitatea să mă afirm, ceea ce a contat enorm pentru mine.

Tot aici vreau să o menționez pe Renata Ochișanu, cu care am avut o relație colegială foarte frumoasă și de la care am avut de învățat doar de bine, atât în meseria de stilist, cât și în viata de zi cu zi. Port cu drag în suflet acești oameni, care mi-au dat aripi în alegerea drumului meu în viață.

Pentru că suntem spre final de 2016, te rugăm să ne mărturisești prin ce realizări te-a marcat acest an și ce aspirații îți asumi pentru 2017. Gândurile scrise au marea capacitate de a se realiza!

Pot să zic că am avut un an bun, în toate privințele, mai ales spre finele anului. Pentru anul ce vine, doresc să-mi dea Domnul sănătate, ca să pot să realizez tot ce-mi pun în gând, sunt deschisă către noi colaborări, poate și internaționale, noi proiecte de machiaj, muzică, design vestimentar și nu doar. Sper din tot sufletul să am parte de niște schimbări majore în acest an, care să-mi aducă împlinire sufletească.

Așa va fi! Îți urez să mergi cu fruntea sus înainte. Mult curaj și spor în ceea ce faci!

Foto: Arhiva Personală