Din momentul în care în raionul Șoldănești s-a deschis cabinetului medical „David Dental Scan”, zeci de pacienți de toate vârstele au beneficiat de un diagnostic dentar complet, efectuat cu folosirea echipamentului de ultimă generație adus din Franța. Fondatoarea acestui cabinet este o tânără mamă, medic imagist Ana Furdui. 

Încă de pe vreme când era studentă la Universitatea de Medicină, Ana Furdui voia să deschidă un cabinet de imagistică dentară. Fiind originară din Șoldănești și pasionată de medicină, tânăra știa despre momentele neplăcute prin care treceau localnicii atunci când aveau nevoie de servicii stomatologice. Pentru a face un diagnostic dentar calitativ, oamenii trebuiau să meargă la Chișinău (circa 200 de kilometri dus – întors), iar cei care nu-și puteau permite astfel de cheltuieli erau nevoiți să-și verifice dinții la echipamentele vechi din dotarea spitalului, care îi expuneau pe pacienți la un grad sporit de radiere.

În timp ce unii dintre colegii săi de facultate, fiind descurajați de salariile modeste oferite medicilor începători, își pregăteau actele pentru a pleca peste hotare, Ana studia săptămâni întregi cu gândul de a lansa, într-o zi, o afacere proprie menită să rezolve acele probleme cu care se confruntau pacienții din Șoldănești. După ce a citit un anunț despre granturi pe rețelele de socializare, tânăra a aplicat la Programul „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD cu susținerea Uniunii Europene.

„Dacă nu exista acest proiect, cred că plecam și eu în altă parte”, mărturisește Ana.

Efortul depus în timpul studiilor a dat roade. Ana a devenit una dintre cei 70 de tineri din Republica Moldova care au obținut granturi din partea UE pentru a pune în aplicare planul de afaceri.

A urmat un an și doi luni de pregătire intensă la traininguri, sesiuni de instruire și ateliere de lucru pentru antreprenori.

„După 14 luni, bagajul de cunoștințe s-a lărgit cu mult. Nouă ani de zile am facut doar medicină, nu aveam idee de finanțe, de contabilitate, de marketing, de acumularea sau întocmirea actelor. Acum mie îmi sunt foarte de folos toate aceste cunoștințe obținute”, spune Ana.

Ana Furdui este una dintre cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere.

Cu banii din grantul câștigat, Ana  a cumpărat un ortopantomograf. Aparatul de ultima generație a fost adus tocmai din Franța. Fiind sigură de succesul afacerii sale, Ana a luat și un credit bancar pentru reparația centrului medical și procurarea mai multor echipamente moderne.

Acum, Ana este o tânără mamă care gestionează propriul cabinet de imagistică dentară din Șoldănești, de serviciile căruia beneficiază săptămânal zeci de oameni. Cabinetul deschis îi poartă numele primului copil, David. Costul serviciilor pentru copii e de două ori mai mic.

„Am redus costurile pentru micii pacienți pentru că e inadmisibil ca ei să fie consultați la vechile aparate unde dozele de radiație sunt foarte mari. Copiii sunt foarte activi, ei nu stau locului și, de multe ori, e nevoie de două – trei încercări ca să îi faci imaginea danturii. Dacă repeți examenul la aparatele vechi, doza de radiație, care și așa e mare, crește de câteva ori”, afirmă femeia.

Clienții vin nu doar din Șoldănești și Rezina, dar și de la Camenca, Râbnița, Florești și din localități din stânga Nistrului. De la deschiderea centrului, peste 2000 de persoane i-au trecut pragul, unii venind aici pentru consultații repetate pe tot parcursul tratamentului pe care îl urmează.

„Înainte, când se foloseau aparatele vechi, trebuia să pui peliculă în gură, era foarte incomod. Astăzi e mult mai bine”, spune Ecaterina Roga, care a venit la Centrul cu o inflamație la gingii. Foto: Iulia Padureanu

Susținută de soț și fiind în așteptarea celui de-al doilea copil, Ana planifică să extindă afacerea și să deschidă un centru medical de sănătate dentară, primul centru de acest gen în raioanele din nord-est al Republicii Moldova.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

Sursa: Agora.md

Distribuie articolul: