Parinții a 28 de bebeluși născuți în ultimele trei luni în familii cu 4 și mai multi copii s-au bucurat de daruri din partea Spitalului Internațional Medpark. Seturi de naştere cu produse de igienă, hăinuţe pentru nou-născuţi şi alte lucruri necesare în prima perioadă de după sarcină au ajuns în 25 de localități din raioanele Criuleni, Strășeni, Nisporeni și Leova.

Donațiile de bunuri au fost făcute în cadrul campaniei  „La Medpark, cu o viaţă nouă, ajutăm două”, lansată cu susținerea Ministerului Sănățatii în noiembrie 2013.

medparkTatiana Nichitina, vicedirector medical maternitatea Medpark, medic obstetrician-ginecolog: „Suntem o companie responsabilă, care și-a propus să investească în domeniul sănătății, dar și să contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai al populației. Iată de ce, împreună cu mămicile care au decis să vină să nască la Medpark, ajutăm famiiliile numeroase care recent au adus pe lume un copil, dar sunt în dificultate. Astfel 50 la sută din valoarea setului de naştere este acoperită de Medpark, iar cealaltă parte din cost este alocată din suma pe care o achită femeile pentru serviciile de maternitate la Medpark. Lunar, 10 seturi „Bine ai venit pe lume!” sunt  donate beneficiarelor proiectului, indiferent de maternitatea aleasă de acestea pentru a naşte.” 

Angela Axientev, mămă a 5 copii, din s. Molovata-Nouă, Criuleni: „Suntem recunoscători pentru aceste daruri și vă mulţumim frumos. Nu ne-am aşteptat la o asemenea supriză.”

medpark

Diana Pasicinic, mamă a 4 copii, din s. Sărăteni, Leova: „Mulţumim tuturor celor care ne-au transmis acest cadou. Pentru noi e o mare bucurie. Să le pară bine și la toţi ceilalţi care primesc aşa cadouri.”

Aurelia Cechin, mamă a 5 copii, or.Străşeni: „O să fie de ajutor tot ce am primit. Totul e binevenit: şi hăinuţe, şi detergent, şi şampon. Toate sunt de calitate şi toate sunt bune.”

Victor Cazacu, tatăl a 6 copii, s. Șișcani, Nisporeni: „Sunt bucuros că am atâţia copii şi când ne aşezăm la masă, îi văd frumoşi în jurul nostru şi îmi râde inima.”

medparkDe la începutul campaniei până în prezent, seturile pentru nou-născuţi au ajuns în casele a peste 90 de familii din 70 de sate ale Republicii Moldova.

De ce să alegeți serviciile de maternitate Medpark?

La Medpark grija pentru bebeluș începe cu mult înainte de naștere,  cu programe de educație prenatală pentru viitorii părinți, monitorizarea permanentă a sarcinii prin analize și diagnostic, iar în caz de necesitate, vă stă la dispoziție 24/24 ore linia de gardă pentru urgențe obstetricale și ginecologice.

În timpul nașterii mamele sunt asistate de specialişti cu o vastă experienţă în asistarea sarcinilor multiple şi a celor cu grad înalt de complexitate. În eventualitatea apariției oricăror probleme, funcționează serviciul de terapie intensivă neonatală, cu dotări de ultimă generație.

Copii la medpark

Odată ce copilul vine pe lume, sunt efectuate investigații complexe: ecocardiografie, ecografie transfontanelară, audiometrie și investigaţii pentru diverse tipuri de boli metabolice, iar mama primește îngrijiri postoperatorii. Mama și nou-născutul sunt monitorizați încontinuu, într-un salon de 5 stele, pentru 1 persoană. Mai multe informații despre maternitatea Medpark aflați pe www.medpark.md.

P