Aliona Moon, alături de echipa sa de producție, pleacă într-un turneu de promovare prin Europa. Acesta va include şase orașe europene, printre care: București, Amsterdam, Bruxelles, Minsk, Kiev și Moscova. În fiecare oraș sunt preconizate concerte și prestații la mai multe televiziuni. Reprezentanta Moldovei la Eurovision Song Contest (ESC) din anul acesta declară pe site-ul său de promovare: “Va fi o călătorie lungă, dar dinamică şi productivă. Avem atâtea de făcut!”. Turneul începe la Bucureşti, unde timp de trei zile vor vizita mai multe posturi TV, vor avea o sumedenie de interviuri şi se vor întâlni cu Cezar – reprezentantul României din acest an pentru ESC.

După Bucureşti, urmează Bruxelles, unde delegația va vizita Casa de Cultură Belgo-Română, care anual organizează concerte cu participarea starurilor Eurovisionului. Pasha Parfeny a participat la concertul din aprilie 2012.

 

Urmează Amsterdamul, cu un eveniment frumos – “Eurovision in Concert” la care vor participa reprezentanţii a minim 18 ţări participante: Albania, Austria, Belorusia, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Elveţia, Finlanda, Franţa, etc. “Eurovision in Concert” se desfăşoară al cincilea an consecutiv şi mai este considerat un fel de “Eurovision Preview”.

Din Amsterdam, pleacă la Minsk şi apoi la Kiev, unde, de asemenea, Aliona și echipa vor participa la mai multe TV-show-uri. Dacă aici Aliona Moon va împărţi aceeaşi scenă cu Alyona Lanskaya – reprezentanta Belorusiei, atunci cu Zlata Ognevich se vor întâlni în Kiev. După Kiev urmează Moscova, la distanță de câteva zile de acasă.

Aliona Moon va reprezenta Republica Moldova la Concursul european Eurovision Song Contest, care se va desfășura anul acesta la Malmö, Suedia. Tânăra interpretă va cânta în prima zi de preselecție piesa „O Mie”.
Sursa Foto: Eurovision2013.md 

Distribuie articolul: