Chiar dacă se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește sarcina, Alina Sorescu nu renunță la vopsirea chimică a părului. „Este un mit această interdicție”, spune vedeta care a devenit eroina unui ultim reportaj de la Antena Stars. Ce vopsea de păr și-a ales pentru această perioadă importantă din viața ei, aflați mai jos.

Vopsitul părului în timpul sarcinii nu mai este deloc o problemă – ne convinge hairstylista Alinei Sorescu, care are grijă de fiecare dată ca vedeta să arate impecabil la evenimente mondene și apariții televizate.

Mitul cum că în timpul sarcinii nu e indicat să îți vopsești părul s-a dovedit a fi până la urmă doar un mit… Dacă folosești o vopsea fără amoniac, care nu atacă firul de păr, așadar nu îi faci rău nici lui bebe, e totul în siguranță. 

Am optat pentru o variantă de culoare care poate mă ajută în perioada asta, în care nu am timp să fiu atât de des la coafor, ca înainte. Mi-am vopsit rădăcina un pic mai închisă, vârfurile au rămas în continuare deschise, blonde, așa cum îmi place mie. Sunt destul de consevatoare, dar este o modalitate foarte practică de a arăta bine fără să fii nevoit să-ți vopsești părul foarte des. O să-mi fie bine și în perioada următoare, când o să alăptez și voi sta mai mult acasă”, spune artista însărcinată.

Mitul cum ca in timpul sarcinii nu e indicat sa iti vopsesti parul s-a dovedit a fi pana la urma doar un mit… Daca folosesti o vopsea fara amoniac care nu ataca firul de par, asadar nu ii face rau nici lui bebe, e totul in siguranta. Acesta si alte sfaturi in reportajul de mai jos filmat la Stagio Hairstyle by Georgiana Stavrositu.

Posted by Alina Sorescu on 29 Ianuarie 2016

Foto: Facebook

Distribuie articolul: