De 1 mai, când toată lumea merge la picnic sau iese la grătar, artiștii din România țin trendul. Interpreta Alina Sorescu a lansat chiar astăzi primul pictorial în care apare cu fetița ei, Elena Carolina, nascută la începutul acestui an, și cu soțul Alexandru Ciucu. Artista din România a pozat pentru Ok! Magazine.

Alina și Alexandru au vorbit deschis despre ceea ce înseamnă viața de părinte, despre felul în care li s-a schimbat viața de la apariția pe lume a micuței Elena Carolina și de modul în care se ocupă de creșterea ei.

Alina Sorescu

„Alina: Am ştiut efectiv ce să fac, în ce moment, încă de când s-a născut, chiar dacă la început eram destul de speriată, pentru că suferisem operaţia de cezariană care a fost destul de traumatizantă. Alexandru a şi asistat la ea, nu ştiu cum şi-a făcut curaj, dar a fost acolo. Şi recuperarea a fost dificilă, dar eu am fost foarte puternică, zic eu, şi m-am surprins până şi pe mine cu dorinţa asta de-a trece peste ce-a fost greu şi de-a fi lângă cea mică, atunci când avea nevoie de mine. Am reuşit să pot s-o şi alăptez, lucru care e mai dificil după o operaţie de cezariană. Mi-am dorit mult să fiu o mamă bună pentru ea şi simt că asta e menirea mea pe pământ.
Alex: E lucrul care o împlineşte, cred, cel mai mult.
Alina: Cumva, mă aşteptam. Pentru că, lucrând cu copiii la şcoala mea de muzică, am interacţionat mai mult cu ei, am văzut că am răbdare, că mă pot apropia uşor de ei…
Alex: Alina are o carismă aparte, e ca un magnet pentru ei.
Alina: Când ne vedem la masă cu prieteni care au copii, toată lumea e liniştită că cei mici au parte de distracţie. (râde)
Alex: Bine, şi ea se bucură de ei, se încarcă pozitiv, e un schimb reciproc de energii”, spun soții pentru sursa citată.

Alina si Alex

Artista povestește că este ajutată de mama ei și astfel reușește să mențină legătura cu realitatea. O mai ajută și soțul, însă mai rar. În plus, își dorește cât de curând să revin la activitățile ei de până la naștere.

Distribuie articolul: