Caricaturile lui Alex Dimitrov te fac să râzi și cazi pe gânduri în același timp. Artistul își manifestă protestul prin caricatură într-un mod cum întâlnești mai rar între Prut și Nistru. Și dacă „taie” în carne vie, alege, responsabil, să nu ajungă la inimă ci selectează cu atenție doar „metastazele”. Am fost curioase să aflăm cum este abordată femeia în lucrările artistului, iar ceea ce ne-a mărturisit distinsul caricaturist, ne-a impresionat de-a binelea.

Domnule Caricaturist, când a intrat în sufletul Dumneavoastră arta de a protesta prin caricatură?

Am îndrăgit caricatura umoristică din copilărie, dar necesitatea de a protesta prin caricatură mi-a venit încă de pe banca studențească (1978-1983). Primele mele caricaturi satirice le-am adresat activiștilor comsomoliști de la facultate, care erau mai mult interesați de propria lor carieră decât de problemele colegilor lor. Bineînţeles, ele nu puteau fi publicate, de aceea le arătam colegilor la lecții.

Povestiți-ne despre familia dumneavoastră. Ați moștenit sau transmis genetic acest talent?

M-am născut într-o familie de intelectuali, originari din familii de țărani simpli. Mama era medic, tatăl – profesor școlar. Ambii iubeau mult cartea și această dragoste mi-au transmis-o și mie. Dar așa s-a întâmplat că primul caricaturist în arborele meu genealogic am devenit eu. Sper să nu fiu ultimul.

Cine sunt mentorii de la care ați învățat să faceți jurnalism, satiră, semiotică și artă într-o singură meserie?

Am fost inspirat de mai mulți maeștri ai satirei, începând cu Ieronimus Bosh, pictor olandez al secolului XVI, terminând cu caricaturiștii moderni din Europa, SUA și Rusia post-sovietică. O amprentă deosebită au lăsat în perceperea mea a caricaturii social-politice maeștrii caricaturii moldovenești Alexei Grabco, Iurie Rumeanțev, Valeriu Ionițoi, Iurie Simac, Valeriu Curtu.

Este posibil ca un artist să se întrețină din caricaturi în Republica Moldova? Știu basarabenii să consume acest tip de creație?

Practic, este imposibil. Când, în anii sovietici, funcționa revista satirică „Chipărușul”, profesia de caricaturist, deși a fost una foarte rară și specifică, a fost, totodată, și apreciată. Inclusiv din punct de vedere financiar. Revista se bucura de o mare popularitate atât în orașe, cât și în sate. Foarte mulți țărani de pe atunci erau abonați la această revistă, care era cunoscută nu numai în URSS, dar și în țările blocului socialist. Odată la caricaturistul Alexei Grabco special au venit doi ziariști din Berlin, pentru a lua interviu de la faimosul maestru al caricaturii moldovenești. Paradoxal, URSS a căzut, iar revista, treptat, și-a încetat existența din cauza finanțării proaste.

Basarabenii percep umorul foarte bine, dar din păcate, tot mai puțin li se oferă plăcerea de a savura acest gen de artă pe paginile ziarelor și revistelor.

Un caricaturist trebuie să fie negreșit informat despre realitățile care se întâmplă în țară. Cum reușiți, totuși, să rămâneți imparțial?

Cred că un caricaturistul, în primul rând, trebuie să se conducă de principiile general-umane. Bineînțeles, el are dreptul la simpatii și antipatii politice, dar trebuie să ocupe o poziție mai distantă ca să analizeze mai bine realitatea. În caz contrar, el poate deveni un caricaturist „de buzunar”, la fel ca și unii ziariști angajați de anumite forțe politice. Din păcate, caricaturiștii independenți au o soartă mult mai grea, pentru care uneori plătesc chiar cu viața. Mai cred că un caricaturist trebuie să fie și un pic filozof, pentru înțelegerea mai adâncă a unor procese socio-umane.

S-a întâmplat să primiți și reacții de nemulțumire din partea subiecților pe care îi abordați? Cum reacționați, de obicei? Cel mai mult, caricaturile Dv îi ustură pe politicieni, pentru că adevărul îi doare…

Personal n-am primit reacții de așa fel. Probabil, îngerii mei păzitori au bine grijă de mine în acest sens, deși nu exclud că aceste reacții nu există. Sincer vorbind, nu știu în ce măsură îi ustură pe politicienii noștri adevărul, deoarece la noi nu există practica întâlnirilor anuale a elitelor politice cu cei mai populari caricaturiști-editorialiști, cum se întâmplă, de exemplu, în SUA. În Europa, mulți politicieni uneori sunt chiar măguliţi de atenția caricaturiștilor, deoarece devin mai cunoscuți publicului. De pildă, Francois Miterrand chiar a editat pe propriul cont un album întreg de caricaturi la adresa sa. În cazul nostru, cred că politicienilor noștri, scuzați pentru jargonism, „li-i într-un cot” de satira îndreptată împotriva lor. Ei ar fi preocupați de lucruri mult mai „serioase”, ca de exemplu, delapidări de miliarde și conturi personale în băncile de peste hotare etc…

Cum credeți, o tragedie ca cea de la Charlie Hebdo a schimbat oarecum realitatea artei caricaturii în lume?

Tragedia de la „Charlie Hebdo” ne-a demonstrat încă o dată că profesia de caricaturist uneori nu poate garanta artistului nici sănătate, nici chiar viață. Acuz categoric orice violență, mai ales cea îndreptată împotriva colegilor mei de breaslă. Nu accept fanatismul fie ideologic, fie politic, fie religios. Dar totodată, din această tragedie trebuie să tragem și unele învățăminte – caricaturistul (ca și ziaristul) trebuie să abordeze subiectele la un grad maxim de responsabilitate, pe când, chiar pe titlul revistei Charlie Hebdo este scris, deasupra, „Journal irresponsable”. Dar din păcate, pe paginile acestei reviste au fost înserate caricaturi extrem de provocatoare, care, de fapt, insultau într-un mod brutal sentimentele religioase nu numai ale musulmanilor, dar și ale iudeilor și chiar ale creștinilor. Personal, cred că fiecare om este responsabil în fața Lui Dumnezeu pentru orice acțiune, cuvânt și chiar gând. Poate sună paradoxal, dar caricaturistul, chiar dacă critică, trebuie să critice de pe poziții umaniste.

Caricaturistul responsabil poate fi comparat cu un chirurg, care taie fără milă cu cuţitul (creionul) metastazele, dar nu inima. Nu trebuie să uităm ca noi toți am venit pe acest pământ în primul rând pentru a învăța să iubim și să iertăm. De aceea, profesia de caricaturist pare a fi una din cele mai controversate și dificile din punct de vedere etic.

Dar cum abordați cel mai des Femeia în caricaturile dumneavoastră? Cum e femeia din Republica Moldova?

Abordez foarte des chipul Femeii în caricaturi, dar numai într-o cheie pozitivă. Intuitiv, am mai multă încredere în Femeie și cred că ea încă nu și-a spus ultimul său cuvânt în istorie. Dar nu-mi place femeia cu țigara în mână și încă mai mult mă întristează femeia pasionată de alcool. Același lucru se referă și la bărbați. Dar Femeia își are rolul său deosebit în dezvoltarea umană, de aceea am mari speranțe în ea.

Suntem curioși dacă artiștii fac și caricaturi cu sine. Dacă da, arătați-ne una dintre ele și spuneți-ne motivul pentru care vă definește.

Nu există caricaturist care să nu-și fi făcut șarja. De altfel, el n-ar avea niciun drept moral să-și satirizeze concetățenii. Caricaturistul, într-un mod mai acut, își conștientizează trăsăturile sale negative și are tot dreptul să fie foarte dur cu propria sa persoană. Cel puțin pe hârtie.

 

Care sunt slăbiciunile lui Alex Dimitrov, exceptând arta?

Cândva, slăbiciunea mea a fost caricatura – am devenit caricaturist. Alta slăbiciune pe care am avut-o din adolescență este fotografia. Posibil, pe ultima pistă a vieții, mai am toate șansele să devin și fotograf profesionist. De fapt, o pasiune deosebită pe care o am este Natura. Folosesc orice moment liber pentru a ieși la natură, luând cu mine camera de fotografiat și să hoinăresc prin câmpii și păduri cât mă țin picioarele. Am cutreierat toată Moldova și m-am convins, că într-adevăr, trăim pe „o gură de rai”. Numai în sânul naturii devin acel ce sunt cu adevărat și dacă aș avea posibilitatea, aș evada din oraș cât mai departe, undeva pe o margine de pădure. N-aș uita să umplu rucsacul cu cărțile mele preferate și discurile cu muzica compozitorilor-clasici preferați. Aceste slăbiciuni, de fapt, mă fac să fiu mai tare.

Recent, ați realizat o caricatură dedicată portalului EA.md. Lăsați un mesaj motivațional pentru cititoarele noastre!

Să fiți întotdeauna dorite!

Vă mulțumesc!!

Foto: Alex Dimitrov

Distribuie articolul: