Actriţă, maestru în artă, soţie, mamă a doi copii, iar mai nou profesoară de actorie, Ala Menşicov încercă să-i facă pe elevii săi să guste din ceea ce înseamnă lumea teatrului. Absolventă a Şcolii Superioare de Artă Teatrală „Boris Şciukin” din Moscova, spune că actoria e o meserie ce se face cu sufletul, iar dacă treci de obstacole, te face să creşti ca personalitate. Copilăria – „motorul” tuturor nebuniilor
Este din Chetriş, raionul Făleşti. De mică visa să devină actriţă, pentru că, spune ea, este un tărâm pentru cei privilegiaţi. “Ma simt bine atunci când trebuie sa te arunci… să joci. Când eram mică, eram foarte iventivă, eram „motorul” tuturor nebuniilor. Cu siguranţă ai nevoie de talent, dar şi de multă muncă şi inspiraţie”, spune Ala Menşicov.
Visul a început să se contureze când a venit în Chişinău ca proaspătă studentă a Academiei de Arte din Moldova. Cu toate că se întrezărea un viitor promiţător, un drum plin de vise şi perspective, cei doi ani petrecuţi la Academie nu au fost atât de dulci. „Academia de Arte de la noi a fost un chin pentru mine, a fost teribil. Am şters din memorie şi am uitat tot. Nu găseam aici ce-mi doream, iar în Moscova, la Şcoala Teatrală „Boris Şciukin”, m-am regăsit”, îşi aminteşte ea.

„Cea mai frumoasă meserie din lume”
Teatrul a fost şi va rămâne unica dragoste. Doar aici găseşte un amalgam de emoţii, sentimente şi stări spirituale care te descoperă din alt unghi. E o meserie ce se conturează din frustrările, bucuriile, tristeţile, complexele fiecăruia. „Eu am o profesie care îţi dă acel „ceva” pe care nu ţi-l poate da altă meserie. Actoria te redă pe tine însuţi. Te face sa creşti ca personalitate, în cazul în care treci de pericole. Iar fiecare actor are drumul său. E o profesie care se face din plăcere”, mărturiseşte Ala Menşicov.

Nu toţi pot deveni actori, deşi dorinţa şi perseverenţa contează mult. Trebuie întodeauna să fii atent şi se cere multă dăruire. „E nevoie să fii talentat. Cum se zice în popor, este ca şi cum Dumnezeu te-ar fi mângâiat pe cap. Dacă eşti actor, nu mai contează dacă ţi-i rău, dacă eşti bolnav, dacă plângi sau dacă te doare ceva, actorul trebuie să iasă pe scenă şi să joace de parcă nimic nu i s-a întâmplat.”
Din dăruirea şi dorinţa de a oferi spectatorilor teatru de calitate, Ala Menşicov împreună cu soţul, actorul Petru Vutcărău, au înfiinţat teatrul „Eugene Ionesco”, iar pe 26 noiembrie se vor împlini 20 de ani de la deschidere, având aceeaşi vârstă ca independenţa Republicii Moldova.
Până la sfârşitul anului o vedem în spectacolul „Ultima noapte la Madrid”. De curând, a primit o ofertă de a juca într-un spectacol la Tokyo, într-o piesă pentru doi actori. Premiera va avea loc pe 20 februarie 2013, după care va urma un turneu prin România. De asemenea, se preconizează ca spectacolul să fie inclus şi în cadrul următorului BITEI.

Prietenia – preambul către căsnicie
Povestea de dragoste dintre Ala Menşicov şi Petru Vutcărău a început în timpul studenţiei. La început, au devenit foarte buni prieteni, însă n-a fost să fie. Sentimentele au fost mai puternice decât ei doi. „Aveam foarte multe în comun. Petreceam nopţi în şir vorbind despre teatru, istorie, română, iar în Moscova ne-am regasit”, îşi aminteşte Ala Menşicov.
Frumoasa poveste de dragoste a durat şapte ani de zile. În acest timp au experimentat cam de toate, iubire, certuri, plecări. „Petru este sufletul meu pereche. Prietenia noastră a fost un preambul către căsătorie. Totul s-a întâmplat firesc, de la sine.” 

Sunt deja de 24 de ani împreună. Dovadă a dragostei ce şi-o poartă sunt cei doi copii: Laurenţiu, proaspăt absolvent al Academiei de Arte, şi Ştefania, elevă în clasa a 6-a. „Nu am nimic împotrivă ca ei să facă teatru. Daca vor, eu îi încurajez. Îi las să se descopere singuri.”

„N-ai să mă găseşti azi, cum m-ai lăsat ieri”
O personalitate puternică şi plină de viaţă, aceasta este Ala Menşicov. În fiecare zi, de fiecare dată, este altfel. Mărturiseşte că nu se cunoaşte până la capăt şi acest lucru este o provocare. „Şi mie mi-i interesant cum sunt. Drumul spre perfecţiune este deschis şi nu are limite. Eu pot fi oricum, bună, rea, dură, plângăcioasă, e un melanj de tot şi de toate.”

Recunoaşte că familia este pe planul doi, deşi crede că munca şi familia sunt două valori legate. A dat prioritate teatrului, iar tot ce face nu trebuie să-i afecteze meseria. „Da, familia este pe locul doi, însă aşa trebuie să fie pentru o femeie. Altfel, te transformi într-o femeie nespălată, iritată, nesatisfăcută, în ciupici şi halat de casă. Dacă nu ai profesie, nu ai scop, te înghit problemele cotidiene. Trebuie să existe o armonie. Nu poţi amesteca borşul cu desertul”, spune ea.

Teatrul, un tărâm pentru privilegiaţi
După o carieră de succes în teatru şi film, Ala Menşicov de ceva timp a pus bazele cursurilor de actorie în cadrul teatrului „Eugene Ionesco”. Sunt formate grupe pentru copii, adolescenţi, adulţi, pentru toţi cei care vor să se descopere şi să afle lucruri nebănuite despre ei înşişi.

„Este extraordinar să fii profesoară. M-am inversat cu locul cu spectatorul. Înainte, dacă eram doar în scenă, acum redescoper profesia, simt că mă perfecţionez”, mărturiseşte Ala Menşicov.
Este convinsă că fiecare trebuie să facă ceva pentru ca teatrul să prospere. „Acum suntem într-o stagnare, însă dacă ai încredere în propriile forţe, iese bine până la sfârşit. Nu aştepta să facă alţii, fă tu ceva! Nu vine moş Ion sa ne facă nouă teatru. Omul are întodeauna nevoie de teatru. Nu este adevarat când se întreabă: „dar… vine lumea la teatru?” Vine! dacă nu te duci, mori. Teatrul nu va dispărea niciodată.”

Distribuie articolul: