Premiile Academiei Americane de Film se decernează încă din 1929 şi sunt televizate din 1953 încoace. Peste 200 de ţări difuzează ceremonia de la Hollywood, care răsplăteşte cele mai importante realizări în domeniul cinematografiei în decursul unui an. Premiile Oscar ajung în 2017 la ediţia cu numărul 89. Prima prețioasă statuetă a fost primită de Emil Jannings, desemnat cel mai bun actor pentru două filme, „The Last Command” şi „The Way of All Flesh”, în 1929.

Celebra statuetă înmânată câștigătorilor Premiilor Oscare are cu puţin peste 34 de centimetri înălţime şi cântăreşte aproape patru kilograme. Reprezintă un cavaler care stă cu o sabie în mână pe o rolă de film cu 5 spiţe, simbolizând actorii, regizorii, producătorii, tehnicienii şi scenariştii, aflăm de pe cariereonline.ro.

capture-20170227-114903

Designul celebrei statuete îi aparține lui Cedric Gibbons, directorul artistic al Metro-Goldwyn-Mayer, iar sculptor a fost George Stanley. Statuetele se fabrică în 3-4 săptămâni, iar din 1982, de producerea celui mai popular trofeu din lume se ocupă compania R.S. Owens din Chicago. În jurul numelui personajului reprezentat de statuetă există şi o legendă: bibliotecarul Academiei Americane de Film, Margaret Herrick, a spus atunci când a văzut statueta aurie că seamănă cu o rudă, respectiv unchiul Oscar. Numele a fost adoptat oficial în 1939, iar an de an, „unchiul Oscar” va ajunge acolo unde trebuie, şi anume în mâinile celor mai interesanţi, celebri, inovatori, artişti, regizori şi aşa mai departe, cu schimbările şi modificările  specifice meandrelor vremurilor.

Prima gală a prestigioaselor Premii Oscar s-a desfăşurat pe 16 mai 1929, în perioada în care filmele cu sunet erau o noutate. La prima ediţie au participat doar 270 de persoane, iar fiecare a trebuit să achite o taxă de intrare de 5 dolari! Câştigătorii au fost anunţaţi cu trei luni înainte, iar gala a fost mai mult o ocazie pentru ca actorii să se întâlnească. Primul câştigător al categoriei „Cel mai bun film” a fost producţia “Wings”- singurul film mut care a câştigat un astfel de trofeu. La prima ediţie au fost înmânate 15 statuete, apoi numărul a fost redus la 7, dar a urmat o creştere semnificativă a numărului de categorii, inclusiv a premiilor speciale. De securitatea rezultatelor se ocupă din 1934 şi până în prezent PricewaterhouseCoopers.

Vedeți filmulețul în care se arată procesul de „facere” al statuetei. E de-a dreptul fascinant.

Distribuie articolul: