Luna septembrie se anunță a fi activă din toate punctele de vedere, după o lună (august) pasivă. Soarele, generatorul de energie se află în Fecioară, până pe 22 septembrie când intră în Balanță și marchează o perioadă norocoasă pentru cele două zodii menționate. Dacă în prima parte a intervalului vom fi mai atenți la detalii, mai responsabili și vom tinde să ducem la bun sfârșit toate lucrurile. De asemenea, intrarea lui Venus în Leu pe 6 septembrie plasează dragostea în centrul atenției și o ridică la înălțime. Horoscop Septembrie 2012 Berbec
Pentru cei născuți în zodiac Berbec, îi așteaptă o lună plină de surprize datorită planetei Venus situată în casa a 5, care accentuează spiritual creativ, dragostea față de ființa iubită, față de cei mici, iar la unii poate da apariția pe lume a unui copil. În prima jumătate a lunii, veți fi foarte solicitați la locul de muncă și veți primi sprijinul șefilor, iau unii dintre voi vor fi chiar avansați. Încercați să lucrați în echipă, pentru că independența de care dați dovadă în această lună vă poate da bătăi de cap la locul de muncă. Contactele cu rudele, prietenii sau vecinii vor fi în prim plan în luna septembrie. Studiile sau cursurile sunt avantajate.

Horoscop Septembrie 2012 Taur
Dacă ești născut în zodia Taur, în luna septembrie vei avea un sentiment de mulțumire și împlinire sufletească, în primul rând pe plan sentimental, pentru că dragostea și armonia domină în familia ta și pot avea loc evenimente fericite în casă. Burlacii s-ar putea să-și găsească jumătatea. La fel, vei fi mai încrezut pentru că pot apărea șanse noi pe plan professional și, respective, veniturile vor crește.

Horoscop Septembrie 2012 Gemeni
Cei născuți sub semnul zodiacal al Gemenilor vor fi deschiși spre contacte noi și comunicare cu rudele, frații, vecinii sau se pot alege cu prieteni noi. În prima jumătate a lunii septembrie, pot apărea neînțelegeri cu apropiații din cauza libertății tale exagerate și a priincipiilor vehemente. Pot avea loc schimbări benefice în casă, vei avea tendința să faci ordine, să arunci tot de ce nu ai nevoie sau să-ți schimbi locul de trai, fie să te muți la partener. În dragoste evenimentele decurg șnur, poate te decizi la oficializarea relației, fie întâlnești iubirea adevărată.

Horoscop Septembrie 2012 Rac
Nativii din Rac încep luna septembrie cu stângul, dar o vor încheia cu dreptul. În prima parte a intervalului banii vor veni mai greu, dar după 16 septembrie cu Venus în Leu în casa a doua, te vei simți mai relaxat pentru că după o lungă amânare banii vor ajunge în cont. Relațiile cu rudele vor fi mai strânse, vei petrece timpul liber cu cei dragi (soțul și copiii), iar asta te va face fericit și împlinit. Ai grijă, pot avea loc schimbări, mai încordate decât de obicei, la locul de muncă.

Horoscop Septembrie 2012 Leu
Pe Lei îi așteaptă o lună încordată din punct de vedere sentimental și profesional, dar cu rezultate benefice. Vei depune mult efort la locul de muncă și s-ar putea să ai mult stres, dar rezultatele vor fi pe măsură. Nu este exclus să fii avansat la serviciu. Casa și comunicara cu membrii familiei te vor preocupa și ele în această lună. Nu este exclus să achiziționezi o locuință sau să te muți cu traiul. În această lună vei emana un oarecare șarm, iar cei din jur se vor simți atrași de tine.

Horoscop Septembrie 2012 Fecioară
Pentru Fecioare se așteaptă o lună încărcată din punct de vedere profesional, vor munci mult și sârguincios. Este posibil să avansați în carieră și va crește vitalitatea, datorită merelui benefic Jupiter în Gemeni în casa a 10-a. Aveți mare grijă cu banii, să nu-i cheltuiți pe lucruri inutile. Viața socială este animată și puteți revedea prieteni mai vechi sau să faceți cunoștință cu persoane importante.

Horoscop Septembrie 2012 Balanţa
Pentru cei născuți sub semnul zodiacal al Balanței, în luna septembrie pot avea câștiguri neașteptate, dar și cheltuielile vor crește. Nu este exclus să apară o problemă financiară la locul de muncă. Relațiile cu amicii vor fi bune, așa că nu este exclus să petreceți toată luna și să vă detașați, în special după ce Venus intră în Leu, în casa a 11-a pe 6 septembrie. Există probabilitatea ca spre sfârșitul lunii să simțiți nevoia să vă încărcați bateriile în singurătate și să meditați.

Horoscop Septembrie 2012 Scorpion
Dacă ești Scorpion, în luna septmebrie banii vor întârzia să apară, problemele financiare s-ar putea rezolva spre sfârșitul acestei luni sau luna viitoare, atunci când vor apărea noi oportunități cu venituri suplimentare. Poți profita de această perioadă pentru activități liniștite sau în singurătate. Ai grijă să nu devii agresiv la locul de muncă, asta te-ar putea costa mult. Este posibil să fii implicat în această lună în activități de grup.

Horoscop Septembrie 2012 Săgetător
Datorită lui Mercur în Fecioară în casa a 10-a, cariera va fi în centrul preocupărilor în perioada următoare pentru Săgetători. În plus, luna septembrie se așteaptă a fi una optimistă pe plan financiar, deși câștigurile vor fi modeste. Există posibilitatea să fii promovat la serviciu, să primești o ofertă avantajoasă ori să ai o mărire de salariu. Se recomandă să faceți plimbări în aer liber, să mergeți la cinema ori să citiți un roman.

Horoscop Septembrie 2012 Capricorn
În luna septembrie ai putea manifesta mai multă autoritate față de parteneri, fie în dragoste ori în afaceri. Asta nu-ți prinde bine, din acest motiv se recomandă să fii mai deschis, flexibil și tolerant. Totuși, imaginea ta se va îmbunătăți semnificativ în perioada următoare, datorită lui Pluto în casa întâi. Dacă nu ai reușit să mergi în vacanță în această vară, o poți face acum în septembrie când vremea este numai bună și prețurile sunt mai mici. În caz contrar, poți organiza o petrecere și să-ți iei liber câteva zile pentru a te revigora. La locul de muncă pot avea loc schimbări importante.

Horoscop Septembrie 2012 Vărsător
Cu marele benefic Jupiter în Gemeni în casa a 5-a, Vărsătorii se pot bucura din plin, vor savura evenimente fericite legate de copii și va crește inspirația la locul de muncă. În această lună vă veți ține de distracții alături de persoana iubită. Fenomenul de Lună Nouă din 16 septembrie va accentua sfera financiară și vor spori veniturile. Acum puteți să vă faceți planuri de redistribuire a banilor. Călătoriile pot fi benefice în această lună. Aveți grijă în transport ori la volan!

Horoscop Septembrie 2012 Peşti
În luna septembrie Peștii își pot schimba locul de trai. Aceasta nu este neapărat un moment confortabil să cari lucrurile dintr-o casă în alta, dar puteți pune bazele unui nou început. Vă simțiți bine alături de oamenii dragi, căminul familial este locul unde vă relaxați și vă încărcați bateriile. Nu este exclus să treceți la o nouă etapă în cuplu, întrucât relația decurge excelent și vă înțelegeți cu aproape toată lumea. La locul de muncă vă veți situa în centrul atenției și este posibil să fiți trimis la un curs de instruire.

Distribuie articolul: