Talentul l-a moștenit din familie, iar pentru Adryana muzica a fost metodă de educație, exemplul celor mai mari, dar și ocupația copilăriei și a adolescenței. Publicul de la noi a auzit de Adryana Unciuc direct de la sursele media din România, tânăra producând acolo piesele sale și făcând deja furori prin muzica de peste Prut. Aflați mai multe detalii despre cine este și ce planuri are pe viitor.

Despre primii săi mentori în muzică, Adryana spune că au fost din familie, iar afinitatea spirituală care o leagă de cei de-ai casei a ajutat-o să prindă repede tehnica unduirii vocii. Acum este studentă la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. Despre succesele sale vorbesc melodiile lansate, dar și nivelul înalt prin care se promovează și la care a reușit să aducă interpretarea sa.

„Succesul mi-l construiesc treptat, grație unui repertoriu bun și a pieselor bine alese. Aprecierea publicului este cea care îmi dă aripi și curaj pentru noi realizări, însă până la un succes mare mai este mult de lucrat mult”, recunoaște tânăra.

Adriana Unciuc, tânăra interpretă care își dorește să cucerească industria muzicală: „Pentru mine arta nu are frontiere”


adryana 2Adryana dezvoltă numele său de scenă printr-un contract semnat cu Voices Media, agenție de promovare și producție muzicală din  România. Interpreta originară din Republica Moldova ne-a declarat că acesta era visul ei, iar concurența de pe piașa muzicală românească nu o sperie deloc.

„Colaborarea mea cu Casa de Discuri din Romania a venit simplu… mereu dacă bați la ușă și se va deschide. Încerc să urc în cariera mea muzicală cu propriile puteri. Nu mă tem de concurență – mai mult, cred că fiecare își are locul lui și fiecare își are norocul său, exact ca și în orice domeniu”, ne mai spune Adryana.

Nu are idoli în muzică, însă știe sigur că în orice evoluție sau carieră trebuie să vezi partea pozitivă. Adryana Unciuc știe să învețe din experiența altora și crede că pentru a-ți construi o carieră e nevoie de mai multe ingrediente, luate la un loc: și talent, și investiții, și cunoștințe sau relații.

„Îmi aleg piesele în funcție de prima audiție, de personalitatea mea și de tendințele muzicii la zi. Admir artiștii care scot un hit după altul și cred că în viață trebuie să ne influențeze doar modelele pozitive. Pentru a reuși să mă focusez pe o evoluție bună, dar și pe creșterea mea continuă, am decis să se ocupe de promovare o echipă de profesioniști”, recunoaște tânăra.


Despre viitorul său în muzică nu are prea multe detalii, asta deoarece îi place mai rezultatele să vorbească pentru ea. Este sigură că numai o echipă de profesioniști poate scoate un produs muzical de calitate.

„Am în spate managerul de la Voices Media și echipa de producători cărora le mulțumesc foarte mult pentru calitatea pieselor mele. Nu am încă o perspectivă concretă a mea peste cinci sau zece ani, știu însă că tot ce voi face voi încerca să fac la o calitate maximă. Așa că viitorul este o surpriză pentru toți”, mărturisește pentru EA.md interpreta.

adryana 1

Vezi și: O interpretă autohtonă a primit cel mai scump dar din această vacanță: un frățior (Foto)

Distribuie articolul: