Adriana Ochişanu şi Cornel Botgros divorţează. După 17 ani petrecuţi împreună, Adriana a decis să intenteze divorţ şi să plece de acasă, declaraţiile interpretei de muzică populară au fost făcute în cadrul emisiunii „O seară perfectă” de la postul de televiziune Acasă TV, Moldova.

După 17 ani de convieţuire, artista consideră că decizia de a se căsători cu Cornel a fost una incorectă şi că el n-ar fi iubit-o niciodată: „A divorţa nu este o ruşine, este respect faţă de mine însumi. Am simţit că mariajul nostru nu mai merge şi am decis să mă retrag. Eu am fost cea care a intentat divorţul. Mi-a fost greu să iau această decizie, dar acum mă simt eliberată sufleteşte şi mai liniştită”

Despre divorţul familiei Ochişanu-Botgros s-a vorbit în presă încă în 2011, dar familia a negat toate speculaţiile, mai mult ca atât, interpreta spunea atunci că „totul este bine şi frumos” în familia lor şi că presa exagerează cu zvonurile despre divorţ. Adriana şi Cornel au un băiat în vârstă de 13 ani, Cristi, adoratul bunicului, care a ales să rămână cu tatăl, după ce Adriana a plecat de acasă: „Cristi a decis să rămână în casa în care a crescut. N-aş vrea să se interpreteze greşit – am şi eu grijă de el. Vorbim la telefon, ne întâlnim, luăm prânzul împreună. Băiatul nostru este un copil foarte deștept. Ca mamă, îi văd suferinţa – îi este greu să treacă prin aceste momente”, mai spune Adriana Ochişanu.

Cornel a încercat să o împiedice pe Adriana să plece de acasă, ea însă a decis că nu mai poate trăi alături de el. Interpreta a mai anunţat că pleacă şi din orchestra „Lăutarii”, în care activează Cornel şi este condusă de fostul socru, Nicolae Botgros.

Unii presupun că motivul divorţului ar fi un alt bărbat, Adriana însă a evitat să spună la emisiune dacă are sau nu un iubit.