În ultimii ani trei ani în Republica Moldova, numărul familiilor care doresc să înfieze un copil creşte, pe când cel al copiilor adoptaţi scade. Din totalul de 5500 de copii, doar 160 au statut adoptabil. De unde acest paradox şi cum îl explică autorităţile? O excepție fericită 
Pe Lina, o fetiță de 8 ani, am găsit-o în curtea blocului, se juca “de-a părinţii” cu alţi pici. Ea este unul dintre puținii copiii abandonați de părinți, căruia viața i-a scos în cale alţi oameni dornici să o ia acasă. Olga Vomişevschi a adoptat-o acum doi ani şi jumătate.
„Am hotărât să înfiem după ce al treilea băiat al nostru a murit. Acum nu ne imaginăm viaţa fără ea. Acesta este copilul nostru, noi l-am crescut, am investit în ea sănătate, puteri… “, povesteşte Olga Vomişevschii, mama adoptivă a Linei.

Olga consideră că procesul de adopţie a fost relativ uşor, în comparaţie cu alte cazuri. „Nu a fost atât de dificil. Vecina noastră lucrează la Direcţia pentru protecţia copilului şi ea ne-a povestit istoria Linei. De la început am fost asistenţi parentali şi am înfiat-o după ce câţiva ani a trăit în casa noastră”.

Cum decurg majoritatea adopțiilor
În mod obişnuit, adopţia în Republica Moldova este un proces îndelungat şi anevoios. Prin noua legislație din 2011 privind adopţia s-a dorit simplificarea procesului, dar care din contra a creat mai multă confuzie şi paradoxuri.
În prezent, aproape 70 de familii aşteaptă să înfieze un copii. Unele din ele stau în rând încă din 2007.

Aşa cum e şi cazul Rodicăi şi Petru Cuciuc. După ce ani la rând au încercat fără succes să aibă un copil au hotărât să adopte.  „Am luat o fetiţă, pentru că noi ne dorim foarte mult să avem un copil, să-l educăm şi să-i insuflăm toată dragostea şi tot ce avem mai bun”, povesteşte Rodica. După un șir lung de evaluări, instruiri și de certificate am primit statutul de părinţi adoptivi, spune Rodica.
„Noi cu soţul am depus actele în decembrie şi a trecut jumătate de an şi pe noi nici nu ne-au sunat, nici nu ne-au chemat. Dar când va fi, în ce an… Nu ştiu. Poate fi peste unul, doi şi peste trei ani. Când doreşti să înfiezi, eşti înfierbântat. Aduni toate actele, dar dacă trece un an, doi… îţi trece pofta”.

Totuşi, familia Cuciuc este încă în așteptarea unui semn de la Comisia de adopție, care urmează să le arate copilul ales pentru ei.

Procedurile și etapele necesare
Potrivit noii Legi a adopției, cei care vor să adopte un copil trebuie să depună cerere şi să anunţe autorităţile. Între timp, este pregătit dosarul care conține mai mult de zece certificate, care unele expiră înainte de adopţia copilului. La această etapă, de multe ori părinții sunt nevoiți să o ia de la capăt. Apoi, urmează evaluarea părinților de un psiholog și dacă dispun de surse financiare pentru creşterea unui copil.

Ultima etapă a procesului adoptiv, înainte de a vedea copilul, este obținerea statutului de familie adoptivă. Dacă aceste etape trec rapid, după ele procesul este anevoios. O familie poate aștepta cel puțin un an-doi până obține copilul. Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului: „Nu fiecare cuplu poate accepta copilul care este cu statut adoptabil, când invităm cuplul pentru potrivire. Noi ne orientăm strict conform ordinului de înregistrare. Avem un registru broşat, sigilat şi când se invită cuplul se propun acei copii, care la moment au statut adoptabil”.

Paradox: din 5 mii de copii – doar 160 „adoptabili”
Şi aceasta pentru că – spun autorităţile – deşi în casele de copii din Republica Moldova sunt aproape 5500 de copii abandonaţi de părinţi, doar 160 dintre aceştia pot fi înfiaţi, având statutul de copil adoptabil. Șefa direcției protecție a familiei şi drepturilor copilului, Viorica Dumbrăveanu, explică de ce: „Creşte numărul copiilor cu statut de adopţie, care au probleme de sănătate, dar ei nu sunt solicitaţi şi acceptaţi în adopţie de către adoptatorul naţional. Aceasta este problema cheie. Pentru că dacă evaluăm aceşti 160 de copii, 80 la sută din ei au anumite probleme de sănătate şi sunt cu necesităţi speciale”.

Asta este şi explicaţia paradoxului că numărul familiilor care îşi doresc să înfieze copii creşte, pe când cel al copiilor adoptaţi scade. Pentru a schimba însă situația, Viorica Dumbrăveanu spune că și părinții ar trebui să accepte să înfieze copii mai mari sau cu probleme de sănătate. 

Soluția de rezervă înainte de adopție
Pentru copiii care au familii, dar stau în internate din diverse motive, statul este obligat să găsească posibilităţi pentru reîntregirea lor în familiile biologice sau extinse.
Cu toate acestea, adopţia este ultima soluţie a autorităţilor de a rezolva problema copiilor abandonați, susţine Mariana Ianachevici, preşedinta Alianţei ONG-urilor active în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei. „Aceasta înseamnă că se rup toate legăturile de filiaţie. Şi din momentul când a intrat în vigoare hotărârea judecătorului, acest copil devine fiul sau fiica altcuiva şi numai este fiu, fiică sau rudă al lui X, Y de unde a plecat”.

Însă unii dintre cei care au fost abandonaţi de părinţii biologici nu cred astfel. Snejana Cecoi spune că a fost adoptată pe când avea doi ani şi jumătate, și ea, la rându-i, vrea să înfieze un copil pentru a mulțimi astfel sorții. „Ne-au spus că poate fi un an şi doi şi este foarte mult… Chiar nu ştiu de ce, dacă sunt copii care au nevoie. Eu cred că cineva nu este interesat de soarta copiilor orfani”.

În așteptare
Soţii Cecoi au primit certificatul de părinţi adoptivi înainte de sărbătorile de Paște. Sunt nerăbdători să vadă copilul, care până la urmă, nu contează dacă va fi băiat sau fată. „Eram dispuşi să luăm şi o fetiţă mai mărişoară, dar am privit o emisiune despre copii din orfelinate şi am văzut că nu avea cine să le ţină biberonul. Şi de ce să nu luăm pe unul mai mic, ca să aibă cine îi ţine biberonul?”

(Material realizat în cadrul Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism)

 

Distribuie articolul: