Mi-am rezervat o atitudine în aceşti ani, de a nu spune adevărul. Pentru că el ar putea alunga femei de lînga mine şi ar putea redacta multe stări prin care trec. Citisem undeva că adevărul nu poate fi împrumutat, dacă nu-ţi aparţine atunci nu este al tău. Nici nu am nevoie de el, fiindcă adevărul întotdeauna trebuie rostit pîna la capăt, pînă în ultima silabă şi vocală. De altfel, la ce te mai duci la pescuit? Tocmai din acest motiv nu spun ceea ce gîndesc agonisind zile în care voi vedea stări şi femei supărate, probabil, pe mine. De fapt, aş veni cu nişte păreri, dar nicidecum adevăruri care ar putea înceta sau elimina vreo stare sau relaţie. Am unghiile orange şi un inel blue cu o floare galbenă pe el. Scriu de la un computer care aş dori să nu-mi aparţină. Şi dacă îi spun. Se defectează? Se supară? Sau … Dar eu nu pot fără acest computer eşuat la capitolul full battery. Nu-i grav, depind de cablu şi mai învăţ să trag cu urechea alte sunete decît cel pe care îl produce repetat. Ce a fost asta? O parere verosimil expusă. Am început-o cu el fiindcă ştie că îl ador şi nu vreau nici un alt Ipad 2 alb în husă vintage style. Nu vreau. Fiindcă literele mele îşi justifică semnifiaţia doar de la acest computer.

So… suedezii cînd pronunta So, la ei uuu spre final nu se aude, se aude un so …dupa mine nerostit pîna la sfîrşit. De parcă ai dori să mai auzi ceva dar nu este…exact şi imaginea mea din oglindă, parcă vrea să-mi spună că lunile trec în fugă şi biletul déjà a ţintuit returul acasă, dar…nu reflectă acest gînd în întregime. E adevăr? O scînteie care nu-mi dă voie să înţeleg ce vreau. De fapt, acest vreau îşi aşteaptă de multă vreme un job pe măsură şi o lume cu o cultură demnă şi frumoasă. Ei sunt puţini la noi acasă, dar aduc atîta farmec.

Nu am curajul să le vin pe la cafele unor prietene suedeze, să le vin cu un adevăr în care să le spun că nu am chef să stau cu ele debarcată de sincerităţi la cea mai gustoasă cafea din lume pe care aş fi dorit să o servesc cu altă lume bună de la noi. E adevăr? Nu tare arde acest gînd cavaleresc , fiindcă noi nu avem nevoie una de alta în această lume şi acest gind a încercat să se înţeleagă de unul singur, încurcat în cîteva refuzuri cu motive care s-au potrivit perfect, înlăturînd orice dorinţă de a expune ceea ce gîndesc.

Şi cel mai interesant este că şi altă lume, alte stări, alte femei… nu folosesc adevărul în fiecare zi. Iată de ce noi uşor trecem în alte zile cu un car de vorbe în format SO suedez. Dar placerea cunoaşte o frumoasă tradiţie, vine doar la oameni care o aşteaptă şi care înţeleg cu ce se pun în contact. Cu o stare în care convingi viaţa că eşti cel mai fericit şi nu ai nevoie de nici un alt adevăr decît de cel pe care ţi l-ai inventat. La fel şi adevărul vine doar la cei care au nevoie de el.

Tu ai nevoie de adevăr? Sau te descurci… rătăcind printre plăceri, deocamdată!

Distribuie articolul: