Femeile de succes, din Republica Moldova, nu stau pe loc nicio secundă. Actrița Daniela Mudreac este o dovadă vie a faptului că talentul te duce în lumea mare și te ajută să-ți descoperi vocația, dacă îi ești fidel cu adevărat. Actoria i-a întins cărări din Moldova spre România, Rusia și Japonia. A decis, totuși, să se stabilească în Olanda, iar astăzi, într-un interviu acordat jurnalistei Cristina Aramă la UNIMEDIA, Daniela mărturisește de ce a ales să trăiască anume în ”Țara Lalelelor”.

Întrebată fiind de ce a decis să plece în străinătate chiar în floarea vârstei, Daniela s spus:

Au fost mai mulți factori, iar unul dintre ei a fost criza în carieră, pe care nu prea mulți o cunosc. Dar cel mai puternic motiv a fost faptul că n-am fost apreciați și remunerați financiar așa cum trebuia să fim. Am muncit mult: și la posturile TV, radio, spoturi publicitare, în cluburi, ca interpretă etc. Se ridicaseră enorm și prețurile la încălzire și la restul serviciilor comunale. Iar șocul trezit de prețurile care creșteau atât de mult și salariile mici ale actorilor. A fost foarte dificil și pentru mine, și pentru fratele meu, probabil pentru educația pe care am primit-o de la părinți.

Dar a fost și o criză în teatru. Am produs un spectacol pentru teatrul ”Eugene Ionesco”, care, din păcate, după 6-7 prezentări, a fost scos din repertoriu, fără ca să aibă, după părerea mea, niște pricine obiective. Mi s-au prezentat o serie de motive cu care eu nu am fost de acrod atunci. Mi-am dat seama că am de ales: să plec ori să-mi deschid un teatru particular. Am rămas, însă, în relații foarte bune cu colegii de acolo. Până la urmă, ceea ce s-a întâmplat viața: nu a fost mai rău, ci a fost ca o aventură nemaipomenită prin care am devenit o altă persoană și am obțnut lucruri la care nu era să am niciodată acces, dacă rămâneam aici.

Am avut o ofertă în România și am stat foarte mult la dubii ce să fac. La început, românii ezitau să ne primească și din cauza accentului pe care îl aveam. Trebuia să muncesc enorm de mult ca să dovedesc ceea ce prezint și s-o iau de la zero. Nu aveam unde locui: trebuia să trăiesc într-o cabină de machiaj, cu un salariu foarte modest pentru prețurile care deja erau în România și mi-am dat seama că după cariera pe care am avut-o acasă, nu eram pregătită s-o iau chiar de la zero în România. Intenția era să plec pentru 1-2 ani și să mă întorc, dar mi-a fost atât de bine în Japonia, încât m-am reținut pentru 7 ani. Libertatea pe care am avut-o acolo a fost și financiară (când poți să-ți câștigi o bucată de pâine), dar și în materie de călătorie (când încercam să mă regăsesc și am făcut un CD din aceste sentimente). Oricum, nu mă simțeam departe, pentru că exista internetul și vorbeam foarte mult cu familia. În fiecare vară, eram acasă câte 3 luni. Făceam și proiecte cu prietenii mei din București și din Moldova: de asta nu m-am simțit absolut ruptă din cauza distanței de mări și oceane.

Acum, în Olanda, câștig nu din teatru, ci din activitate la birou, la o firmă japoneză, producătoare de colectoare electrice care se impun, acum, pe piața Rusiei și de Est. Eu lucrez cu clienții lor: nu doar cu Rusia, ci și cu Benelux (cunosc olandeza mai bine decât toți cei cu care lucrez în birou, dar și rusa mi-a prins bine, deoarece piața rusă este în creștere și toate companiile mari sunt interesate să-și vândă marfa acolo). Nu știu ce se va întâmpla acum, dacă va apărea o blocadă economică din partea Vestului, dar îmi sunt suficienți banii pe care îi câștig. Nu sunt suficienți doar pentru ca să întreprind o producție independentă, așa cum am făcut-o în Japonia: asta mi-ar fi mai dificil. Din păcate, nu sunt flexibilă în ceea ce fac: trebuie să merg la birou 4-5 zile din săptămână și nu am acest timp la dispoziție, pe care îl aveam atunci când locuiam în Japonia. 

Mi-aș dori enorm să revin în teatru, dar nu știu ce miracol trebuie să se întâmple, deoarece în Olanda teatrul este foarte diferit; am acest accent și aș putea să încep să fac regie, dar trebuie să investesc foarte mult timp și energie, iar pentru mine este puțin cam târziu, deoarece am un copil mic, de care trebuie să am grijă: anume acesta este ultimul meu proiect”.

Distribuie articolul: