Orezul, venerat în multe comunităţi, considerat un superaliment, este nelipsit din dieta asiaticilor. În China antică, de exemplu, orezul negru se credea că oferă longevitate, motiv pentru care nu oricine avea acces la el şi astfel a devenit alimentul interzis. Orezul negru este cel mai rar. Supranumit „orezul interzis" sau „orezul longevităţii", mai poate fi găsit şi sub denumirile orez negru thailandez, Nerone sau Venere.

Orezul negru este bogat în fibre şi vitamina E, nu conţine gluten, iar cercetătorii spun că ajută la îmbunătăţirea memoriei. De asemenea, are un conţinut de antioxidanţi mult mai mare ca cel din afine. Astăzi este considerat noul superaliment! În China antică, pentru că era foarte rar, i se spunea „orezul interzis”. Cei care îndrăzneau să fure acest orez erau condamnaţi la moarte, pentru că fiind considerat extrem de preţios, se credea că oferă longevitate celui care îl mânca. Orezul negru capătă o culoare mov atunci când este gătit. Este foarte gustos, însă trebuie fiert mai mult ca cel alb.

blackrice

Foto: Modern Farmer

Orez glutinos e un orez cu bob mediu şi lung din Asia de Sud-Est şi Est. Nu conţine gluten, numele provenind de la textura lipicioasă, ceea ce-l face să se lege cu uşurinţă, fiind folosit pentru rulouri de orez sau prăjituri. Înainte de a-l găti este indicat să-l laşi în apă rece cel puţin trei ore sau peste noapte. Cel la aburi este cel mai savuros.

Orez Basmati integral este mai ferm ca textură decât cel alb şi mai bogat în nutrienţi.

 

Orezul alb cu bob scurt este aproape rotund. Are un conţinut bogat de amidon, aşa că devine lipicios atunci când îl găteşti. Poate fi folosit la budinci, sushi sau pilaf.

A - DSC_2120

Foto: DimSumptuous

Sursa: gustarte.ro

Distribuie articolul: