Eudochia Ştefârţă şi soţul acesteia au un mariaj de mai bine de treizeci de ani. Timp în care romantismul şi pasiunea anilor tinereţii nu s-au stins. Ea este Şefa Direcţiei Generale Învăţamînd Tineret şi Sport din Orhei, el – preşedintele raionului Orhei. Ambii şi-au clădit familia pe principiul „acasă nu există şefi”. Se iubesc ca în prima zi şi sunt părinţii a trei copii. „Am prietenit patru ani…”

Şi-a cunoscut viitorul soţ, la 16 ani. Ea împreună cu câteva colege mergeau prin satele raionului Orhei ca lectori ateişti. La una dintre acele adunări ateiste şi s-a îndrăgostit. „În timp ce eu le spuneam oamenilor că Dumnezeu nu există, El mi-a adus în cale iubirea vieţii mele… Ion nu ştia unde învăţ, dar fiind un băiat descurcăreţ a găsit până la urma instituţia. Era foarte insistent şi asta m-a facut să-i acord atenţie. Am fost prieteni patru ani (până a ne căsători), a fost o relaţie frumoasă, curată, în zilele noastre nu mai prieteneşte aproape nimeni, tinerii au iubiţi/iubite…”.

“… i-a trimis 700 de scrisori”

Erau perechea-model din tot colegiul. Atunci când el a plecat la armată, în regiunea Kubinka, de lângă Moscova, toţi colegii de grupă ai Eudochiei l-au petrecut cu o fanfară. Timp de doi ani i-a trimis 700 de scrisori. Eudochia îşi aminteşte cum zilnic primea câte o scrisoare, a câte două, trei foi duble. Fiecare scrisoare începea cu „Hulubaşul meu drag…” şi era semnată de „al tău prieten, Ion”. Fiecare zi era povestită în amănunt, iar din orice marunţiş „găseam capăt de vorbă”, spune zâmbind, Eudochia.

„Niciodată nu i-am reproşat soţului că în lipsa lui mă descurc greu”

Ea a lucrat ca instructoare de pioneri, apoi învăţătoare de muzică, după care profesoară de limbă rusă ca să ajungă, într-un sfârşit, directoare de şcoală în Ghetlova. „Timp de 20 de ani am fost directoare de şcoală. Întotdeauna am folosit şansele profesionale pe care mi le-a oferit viaţa. Uneori mi-a fost foarte greu, avem trei copii mici, soţul lucra inginer şi dimineaţa la şase se scula şi pleca la lucru, venind tocmai seara. Eu trebuia să fac planurile pentru a doua zi la şcoală, să hrănesc copiii, să le verific lecţiile. Niciodată nu i-am reproşat soţului că în lipsa lui mă descurc greu. Înţelegeam că el lucrează pentru noi şi mai ştiam că dacă am făcut trei copii, apoi trebuie să-i cresc că să ajungă oameni”.

„Acasă nu există şefi sau președinţi, există dragoste”, recunoaşte Eudochia Ştefârţă, care de trei ani este Şefa Direcţiei Generale Învăţamînd Tineret şi Sport din Orhei, iar din 2011 este soţia preşedintele raionului Orhei. „Sunt oameni care ne invidiază, oameni care ne bârfesc, mă strădui să nu dau atenţie, de felul meu sunt mai raţională, mai practică, în schimb soţul e mai emoţional”.

Chiar dacă la serviciu ne adresăm unui altuia „dna șefă sau dnule preşedinte”, acasă nu există şefi sau preşedinţi, există dragoste. El mă tutuieşte, mă alintă, îmi zice tot felul de vorbe dulci exact ca acum 30 de ani. Eu nu prea îmi exteriorizez sentimentele, el însă e romantic… .Şi astăzi după ce îl cunosc atât de bine, mai pot fi geloasă, iar el uneori intenţionat îmi dă motiv. Ştiu, însă că mi-a fost fidel în toţi aceşti ani – chiar daca ne mai certam uneori, căci e monoton să fie totul perfect într-o relaţie”. 

Afacerea copiilor şi mândria părinţilor

Copii lor sunt şi mândria lor. Acum șapte ani, cei doi feciori ai săi au pus pe roate o afacere. Au luat un împrumut de la bancă, au mai împrumutat de la prieteni şi au creat o companie farmaceutică. „Băieţii mei: unul chirurg, altul: jurist, singuri au decis să inițieze această afacere, noi i-am ajutat cu ce am putut. În prezent mezina e studentă la farmaceutică şi dacă va dori, după ce îşi va lua diploma, se va alatura baieţilor. Nu este exclus faptul ca peste câţiva ani să fim implicaţi şi noi cu soţul în afacere, să o transformam din afacerea copiilor în una de familie. E mult mai plăcut să lucrezi pentru famile şi în familie decât la stat”.  

Distribuie articolul: