Concertul „Acasă de Crăciun” a fost foarte așteptat, fiind un cadou frumos pentru melomani, în ajun de sărbători. Pe 23 decembrie, pe scena Palatului Național a fost o adevărată poveste, într-un cadru cald și primitor, cu oaspeți de valoare, extrem de talentați și îndrăgiți de publicul nostru.

Trupa Brio Sonores a cântat alături de Angry Band, conducător artistic – Valentin Șchirca. Totodată, în cadrul evenimentului au fost invitați speciali: Natalia Barbu, Eugen Doga, Iurie Mahovici, Anatol Lapicus, Clubul de dansuri sportive „Codreanca”, conducători – Svetlana și Petru Gozun, Ansamblul „Crenguță de iederă”, condus de Maria Iliuț, Ansamblul „Romanița”, conducător artistic – Mihai Semenică, Studioul coral „Lia Ciocârlia”, condus de Luminița Istrate.

Magia Sărbătorilor de iarnă a ajuns în inimile spectatorilor de la Palatul Național, prin melodii de suflet, pline de căldură și dragoste. Au răsunat atât colinde, melodii de Crăciun, de acasă și din întreaga lume, cât și cântece de suflet, cunoscute și cântate alături de public.

Evenimentul a fost organizat de OCI „Moldova Concert”. La Palatul Național urmează și alte evenimente minunate, la care publicul este așteptat cu drag.

Distribuie articolul: