„Împreună schimbăm în bine societatea în care trăim” – aceasta este misiunea Academiei „Nicolae Dumitrescu”, o echipă de traineri specializați în team-building și dezvoltare personală. Ei vor să creeze valori, să dezvolte idei, să insufle curaj și să educe socializarea în echipă. Despre beneficiile unui asemenea training, specificul lui și provocările activității sale de business social în Republica Moldova ne-a vorbit Peter-Vlad Ianușevici, fondator și antrenor al Academiei.

„Tot business-ul nostru la Academia „Nicolae Dumitrescu” este un așa-numit business social, deci tot profitul pe care-l obținem se redistribuie în profit social, în ajutorarea unor oameni să se dezvolte, să crească, inclusiv ale membrilor echipei noastre, ca să fim din ce în ce mai buni”, ne-a declarat Vlad Ianușevici într-un interviu.

 and.md

ECHIPA

„Atunci când vorbim de echipa mare a Academiei „Nicolae Dumitrescu”, cred că vorbim de circa 16-18 persoane. Nucleul puternic al companiei este format din 5-6 persoane care direcționează anumite procese, dar care sunt implicați și în traininguri. Cred că trebuie să vorbesc de o echipă de oameni absolut debili și foarte minunați. Scopul unei companii, al unui business social, este să facă profit pentru alții și atunci, dacă nu ești gata să faci anumite traininguri gratuit pentru școli, pentru spitale, pentru oameni sau instituții care nu reușesc să plătească taxa noastră – atunci nu ești parte din Academie, e simplu. Dacă faci voluntariat și te implici social, iar asta e valabil pentru toți membrii deopotrivă, și pentru mine, ca fondator, atunci poți să intri și în trainingurile de business de unde să ai și un venit persoanal”, ne-a mai spus Vlad, fondator și trainer în Academie.

and.md 

BENEFICIARII

Evaluarea proiectului este una destul de mare, în comparație cu orice companie de acest tip din tot spațiul românesc. „Dacă adunăm toți trainerii, toată experiența lor, toate persoanele implicate în activitățile Academiei „Nicolae Dumitrescu”, atunci putem vorbi de peste 30 de mii de participanți. E un număr foarte mare, credeți-mă. Dacă adunăm veniturile firmelor sau instituțiilor cu care am lucrat, atunci e vorba de miliarde multe, pentru că sunt concerne bancare, din industria automobilelor, instituții de stat foarte puternice și societatea civilă, care, din punct de vedere financiar nu e așa de bine structurată, însă e vorba și aici de investiții”, a cocluzionat Peter-Vlad. Trainerul ne-a mai precizat că Academia se bazează și pe un sistem de plată inovator pentru țara noastră, bazat pe o sumă care variază, în dependență de cât își alege compania cu care lucrează să plătească, iar acest lucru este direct proporțional cu așteptările lor și cu cerințele pe care le înaintează pentru team building-ul comandat.

 Trainind And.md

Peter-Vlad IANUȘEVICI și Republica MOLDOVA

„Nu am ales eu Moldova, ea m-a ales pe mine, mai bune zis o moldoveancă m-a ales pe mine (zâmbește). Am trăit 20 de ani în România, apoi alți 13 în Germania, la un moment dat mi-am întâlnit soția care mi-a explicat că Germania este o țară plictisitoare și că, dacă vrei să trăiești cu adevărat, atunci Moldova este țara tuturor posibilităților”, ne-a povestit Vlad. Vorbitorul ne-a mai recunoscut că-i place și mâncarea moldovenească, dar și aventura continuă pe care o trăiește aici.

Peter Vlad Ianusevici

„Trăiesc în Moldova de trei ani și jumătate și nu pot să zic că au fost două zile una după alta în care să mă fi plictisit. Întotdeauna se întâmplă ceva nou, întotdeauna e ceva de făcut, este o societate care se caută mereu și e într-o dinamică absolut nebună – nu întotdeauna plăcută, dar este o dinamică”, spune trainerul care, în activitatea sa, recunoaște că a avut de-a face cu moldoveni de orice fel, din orice domeniu de activitate și din fiecare categorie de afaceri.

Peter Vlad si Natalia

 

 

Despre soția sa, moldoveancă de origine, trainerul de Team building și comunicare personală ne spune că este și ea implicată în activitățile Academiei. „Natalia este parte din Academie, este parte și la unele dintre trainingurile noastre, sper să fie implicată din ce în ce mai mult. Cu siguranță au fost câțiva oameni fără de care Academia „Nicolae Dumitrescu” nu ar fi arătat așa cum arată și ea este unul dintre ei, poate chiar omul principal, pentru că dacă nu era ea, nici nu eram în Moldova”.

 

PLANURI

Pe lângă dezvoltarea continuă, traininguri zilnice și competiția perpetuă pentru depășirea de sine, cei din Academia „Nicolae Dumitrescu” mai au un plan, o idee năstrușnică în care au început să creadă de acum un an și pe care vor să o insufle și celor din jur. „Viziunea pe care noi o avem acum la Academie este una foarte simplă: în clipa asta sunt 16 sau 18 oameni care lucrează pentru „Moldova 2053”, care înseamnă că în 39 de ani, state importante ale Europei, precum Elveția, Germania, Suedia, vor depune cerere de aderare la Republica Moldova. Asta e ceea ce vrem noi să facem – o idee absolut debilă, dar o idee frumoasă. Și mi se pare că astfel de viziuni ar trebui să înceapă oamenii să dezvolte, să creadă în ele și să se comporte ca atare”, a concluzionat Peter-Vlad Ianușevici.

Foto: Revista Punkt, Facebook.com, Arhiva personală

Distribuie articolul: