A dat jos 30 de kg în doar patru luni, cu o dietă minune, veche de mii de ani: cea vegană. Nu a mai mâncat carne, lapte şi ouă: nimic mai simplu. Moldoveanca Tecusa Tănase, în vârstă de 28 de ani, mămică a unui băieţel, locuieşte de mai mult timp în Sydney, Australia şi face pictură. Nu a slăbit că a ţinut un regim minune, ea şi-a transformat întreaga viaţa şi şi-a schimbat stilul de viaţă.

 

Lumea de la noi visează la America, Europa, tu ce faci în Sidney?
Aici am mai multe proiecte pe care pot să le îndeplinesc. Eu sunt paint artist. Îmi place la nebunie să pictez. Planific câteva galerii cu picturile mele şi în acelaşi timp muncesc la un proiect pentru a-mi lansa propria colecţie de haine handmade pictate.

Câte kg ai la moment şi câte ai avut înainte de dietă?
La moment am sub 60 kg. Nu ştiu să vă zic un număr exact, pentru că în ultima vreme am renunţat la cântar. Înainte de a slăbi, aveam aproape 90 kg.

Care e secretul dietei tale?
Nu este o dietă, ci un stil de viaţă. Sunt vegan de aproape un an şi voi fi deja tot restul vieţii. Primele 25 kg le-am dat jos în 3-4 luni de veganism. Iniţial, am renunţat la carne, apoi şi la alte produse nesănătoase, cum ar fi lactatele, ouăle. La moment consum mai multe crudităţi. Iau 6 mese pe zi, dintre care, 3 mese principale si 3 gustări. Fructele le consum doar dimineaţa, pe stomacul gol, pentru că fructele se digeră timp de 20 minute, dar alte alimente timp de 2-3 ore. Consum multe salate, pâine de ceriale, sau pâine neagră.

Care a fost drumul tău până la veganism?
Vă povestesc şi istorioara mea. După ce am născut, mi s-au depistat pietre la fiere. Medicii mi-au zis că singura mea şansă este operaţia de înlăturare a fierii. Am avut câteva crize de dureri insuportabile. Este ceva mai dureros decât naşterea. Ultima criză pe care am avut-o a fost decisivă în stilul meu de a-mi schimba viaţa.
O prietenă mi-a recomandat să încerc veganismul. Oricum nu aveam nimic de pierdut. În prima etapă am renunţat la grăsimi şi la carne. Consumam doar peşte, lactate şi vegetale. După o lună de zile, pielea mea a devenit mai tânără, plus la toate mă simţeam mai bine şi mai energică. Pe parcurs am renunţat şi la lactate, apoi şi la peste. Cel mai important, după jumătate de an de veganism, pietrele mele de la fiere au dispărut de la sine.

Care sunt “efectele adverse” ale reţetei?
Ca orice alt produs, administrat incorect, poate avea reacţii adverse. Odată ce am renunţat la carne, am început să studiez care alimente mi-ar înlocui nivelul de fier, calciu şi proteină din organism. Am început să consum mai mult spanac, migdale, broccoli, kale, seminţe, nuci, varză, sveclă roşie, lapte de cocos, sau de migdale şi multe alte produse benefice organismului.

Cum s-a schimbat viaţa ta după pierederea celor 30 de kg?
Orice lucru benefic schimbă viaţa spre bine. În primul rand, veganismul mi-a schimbat sănătatea în mod considerabil. În afara faptului că am început să arăt mai bine, mă simt mai uşoară, mai plină de viaţă.

Ce spun apropiaţii tăi despre schimbarea ta?
Prietenii mă susţine şi le mulţumesc pentru asta. Mulţi dintre ei au devenit şi ei vegani. Am şi o mică pagină pe facebook despre veganism, care îi ajutî pe veganii în devenire, să cunoască mai multe despre acest subiect.

Ce sfat le dai femeilor care citesc acum acest interviu?
În primul rând, să acorde o deosebită atenţie stării de sănătate. Să fie atente înainte de a începe o dietă, pentru că odată ce renunţi la ea, kilogramele se întorc înapoi. Nu dieta vă ajută să slăbiţi, ci modul sănătos de viaţă.

Recomand sa vă faceţi un program alimentar zilnic, din 6 mese pe zi: 3 mese principale şi 3 gustari între mese. Nu săriţi peste mese, acest lucru duce la îngrăşare, pentru că organismul va stoca mai multă grăsime, atunci când nu primeşte alimentaţia necesară la timp. Foarte important este să consumaţi fructele până la ora 12:00. Alimentele bogate în carbohidraţi, le puteţi consuma o zi pe săptămană, dar a doua zi, mâncaţi doar legume şi frunze de salată.

Nu mâncaţi cu 3 ore înainte de somn. În primul rând, acest lucru nu duce doar la îngrăşare, ci şi la urmări negative asupra organismului. Puteţi mânca liniştite după ora 6.

Nu consumaţi lactate. 80% din oameni au intoleranţă la lactate şi nici măcar nu realizează acest lucru. Ultimile studii ne arată, că laptele animal nu este compatibil cu organismul uman şi este bine să-l evităm, dacă vrem sa slăbim.

În afară de toate aceste sfaturi de mai sus, la baza alimentaţiei sănătoase sunt vegetalele proaspete. Pe ele trebuie să ne concentrăm cel mai mult.

Foto: Arhiva personală