Atunci când admiră exteriorul extravagant al acestei femei, puțini internauți vor să creadă că Hope Howard este fostă colaboratoare a Forțelelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii. Tânăra a mers într-o misiune în Afganistan în calitate de mecnic, însă a decis să nu-și mai pună viața în pericol și... a schimbat uniforma de militară pe costume de baie!

former-soldier1În adolescență, americanca visa să muncească în slujba omenirii și de aceea, după absolvirea unei școli din Forida, a decis să devină parte a Forțelelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.

La 19 ani, a fost dislocată într-o misiune specială în Orientul Apropiat, mai concret – în Afganistan. Experiența de a purta mereu o armă cu sine 24/24 a învățat-o pe Hope să vadă lumea diferit decât o vedea până atunci. Tot în timpul acelei misiuni, a înțeles cât de mult contează concentrarea pe fizic și cât de importantă este alimentația, pentru performanța organismului.

„Am început să ridic greutăți, să mănânc crespunzător și am decis să mă apuc în mod serios de viața mea”, recunoaște Hope.

Cum dorința de a deveni model o însoțea încă de la vârsta de 5 ani, după misiunea în Afganistan, tânăra a devenit un adevărat etalon IFBB Bikini Professional.

„Bunica, cea care îmi era foarte apropiată și s-a stins după 3 ani, mi-a zis: Trebuie să-ți trăiești viața, indiferent de orice! Am decis să ies din armată și să muncesc pentru a deveni fitness model și antrenor personal. Așa urma să prin doi iepuri: să fac modeling și să îi ajut pe alți oameni”, spune tânăra, pe pagina sa web.

cats

Hope Howard a crescut într-o familie săracă, iar la ai săi 26 de ani, se poate mândri cu o afacere prin care își ajută întâi de toate familia. Aceasta constă în programe online de fitness care ajută femeile să atingă cele mai bune versiuni ale lor. Tânăra afișează un corp de milioane și se laudă cu peste 600 de mii de followeri pe Instagram.

Gym buddies FO LIFE!💪🏽😜

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

Squat for dat 🍑

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

🔪🔪🔪

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

Happy Valentines Day!🌹

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

Happy Friday!😆

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

🍑 Love.

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

🌊🌊🌊

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

We stay grindin 💪🏽😜

A post shared by HOPE HOWARD (@hopeisabelhoward) on

Foto: instagram.com/hopeisabelhoward