Fericirea ei poartă acum un nume. Irina Galbură, fosta antrenoare de fitness în Moldova a devenit mămică de băiat în afara țării. Matei este cel care, de 5 luni încoace, îi spune bună dimineața și noapte bună Irinei, cel care îi ocupă mai tot timpul. Tocmai acest lucru a făcut-o să inițieze proiectul „Fit Mami”, care vine să încurajeze tinerele mămici de a nu renunța la activitățile fizice. Despre proiectul dat, dar și despre stabilirea ei la Dublin, aflați în interviul realizat de EA.md.

Proiectul „Fit Mami” e despre mame și pentru mame. Care este mesajul ce stă în spatele proiectului?

Fit Mami” este un proiect pentru mămicile care nu dispun de prea mult timp dar care și-ar dori să dea jos câteva kilograme după naștere. Exact în acestă postură sunt și eu. Dat fiind faptul că activitatea de mamă îmi ocupă tot timpul, am hotărât ca prin proiectul „Fit Mami”, să încurajez și alte mame. Vreau ca prin intermediul proiectului să demonstrăm tinerelor mămici că se poate de combinat activitatea de sport și cea de mamă.

Cum „s-a născut proiectul”?

În timp ce mă plimbam cu Matei afară, împingeam căruciorul și observam că depuneam un oarecare efort. Mai apoi mi-am dat seama că brațele mele depun o forță și atunci când îl legănam. Făceam multe exerciții împreună cu el, iar ideea proiectului nu a ezitat să apară mult prea târziu.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră sportul și modul sănătos de viață?

Alimentație corectă și activitate fizică. Aceste două componente vitale necesită de a fi combinate corect pentru a avea un mod sănătos de viață, ceea ce încerc să fac și eu. Încurajez toată lumea să practice sportul și să se dezică de expresia: „Gata, încep de mâine”. Mâine este o boală!

irina-g-1

Ce înseamnă acum Irlanda pentru tine și ce planuri de viitor ai acolo?

irina-g-2Călătoresc foarte des acasă, în Moldova. De aceea, încă nu am planuri de viitor în Irlanda. Prefer să trăiesc prezentul, aici și acum. Însă mă gândesc și mi-ar plăcea foarte mult să găsesc timp și forță și pentru studii.

Ai fost intructor fitness acasă. Ce te-a determinat să iei această decizie?

Sportul în sala de antrenamente a fost o școală bună pentru mine. Acolo am învățat tot ce ține de anatomie, nutriție, mușchi și cum lucrează ei. Acum îmi este mult mai ușor să fac exercițiile „Fit Mami” și mai ales să le fac corect. Este bine sî ne urmăm inima, dar și să fim o familie unită atunci când vine vorba despre decizii importante.

Pe lângă activitatea sănătoasă de instructor sport, mai ești și membră a Asociației obștești K Lumea. Cum contribuie acest lucru asupra dezvoltării tale?

K Lumea este unul dintre lucuruile care mă fac să mă întorc cu drag acasă. Sunt de la început în acestă echipa și simt cum creștem împreună cu fiecare an ce trece. Proiectele inițiate de noi, manifestările care generează valori frumoase, mă fac să fiu mândră de minunata familie, K Lumea.

 

Foto: Arhiva personală

                                                                   Autor: Alina Plîngău, stagiară