Regizorul Tudor Tătaru a fost găsit mort în studioul său de film „Buciumul” din capitală, de o colegă, la ora 06.20, în dimineața acestei zile, transmite IPN. Serviciul de Urgență al Centrului Naţional de Medicină Urgentă a constatat decesul la fața locului. Medicii legişti urmează să constate cauza decesului. Se presupune că artistul a suferit un atac de cord, ca urmare a unei boli de inimă care îl chinuia de ceva vreme.

Tragedia s-a întâmplat la câteva zile până la aniversarea umoristului (1 aprilie), atunci când, tradițional, acesta organiza o întâlnire cu toți prietenii la „Buciumul”. Anul acesta, Tudor Tătaru ar fi împlinit 56 de ani.

Regizorul s-a născut în satul Pojăreni, Ialoveni. În 1986 a absolvit Institutul de Arte din Chişinău, facultatea “Regie de Teatru”. Urmează apoi în Moscova cursurile superioare de regie (1987-1989). Între 1989 şi 1992, este regizor la studioul „Moldova-film”. În 1992, înfiinţează studioul independent de filme folclorice şi de comedie „Buciumul”, care în 1996 trece sub patronajul municipiului Chişinău.

 

În activitatea cinematografică s-a remarcat prin regia peliculei „Dănilă Prepeleac” (1996), cu Mircea Diaconu în rolul principal, care a înregistrat un succes fără precedent pe ambele maluri ale Prutului. Ulterior, a inaugurat Festivalul de umor „Dănilă Prepeleac” şi a fost ales preşedinte al Uniunii Umoriştilor din Moldova. Din anii ’90 şi până de curând, Tudor Tătaru a activat şi în cadrul ansamblului folcloric „Tălăncuţa”.

Distribuie articolul: