Dacă pentru cei mai mulți artiști data de 8 Martie a însemnat fericirea de a celebra Ziua Mamelor, pentru Natalia Gordienko această dată marchează durerea. Cântăreața și-a pierdut mama în această zi. Deși au trecut tocmai 10 ani de atunci, vedeta vorbește cu aceeași tristețe despre acest tragic eveniment.

Natalia a găsit în sine puteri ca să vorbească, într-un mesaj virtual, despre această dureroasă plecare a mamei, de acum 10 ani:

1Odaia de spital era mică, dar foarte luminoasă. În aer plutea aroma trandafirilor săi preferați și a lalelelor… La televizor, se pare, rula un concert de sărbătoare, dedicat Zilei Femeilor. Pe noptieră și pe pervaz stăteau florile pe care le iubea… ea nu mai avea puteri să vorbească, dar licăririle din ochii săi nebun de albaștri nu s-au stins nici acum…

A fost ultima zi de 8 Martie din viața ei și a mea. În noaptea spre 9 martie, acum 10 ani, s-a stins mama mea iubită și prețioasă.

Păziți-vă mamele dragi. Vă rog, nu uitați să le spuneți zi de zi: te iubesc, MAMĂ! Mai apoi, veți regreta cu durere aceste cuvinte nespuse.

Artista a împărtășit și o fotografie care trădează puternica sa asemănare cu mama, pe care a pierdut-o când avea 18 ani.

Foto: Instagram

Distribuie articolul: