Nici vorbă de locuri libere la cosmetician sau la coafor dacă nu-ţi faci programare din timp. Dar asta nu înseamnă că nu vei arata perfect la petrecerea pe care ai aşteptat-o tot anul! Iată nouă pași acre te vor face să arăți ca o zână.

Noaptea dintre ani este aproape la fel de importantă ca ziua nunţii tale, chiar dacă aceasta din urmă e unică. Şi cum vrei să păşeşti cu dreptul din toate punctele de vedere, nici nu se pune problema să nu adopţi un look trăznet pentru petrecere. Noi te vom ajuta să-l obţii…

În loc de odihnă…

Tratamentul facial pe care ţi-l propunem nu e deloc complicat! Începi încă de dimineaţă pregătindu-ţi o baie înspumată, cu uleiuri aromate, pentru ca organismul să se relaxeze iar pielea să se pregătească pentru tratament. Cât leneveşti în cadă, curăţă-ţi faţa cu un produs delicat de curăţare, sub formă de gel sau spumă. Dacă ţi se pare că tot ai pielea încărcată (şi puncte negre), procedează la o exfoliere delicată, dar ai grijă ca apa cu care-ţi clăteşti părul mai târziu să nu curgă şi pe faţă. E important însă ca, după baie, să foloseşti un produs care să-ţi închidă porii, şi care să controleze totodată şi strălucirea excesivă a tenului.

 baie, unica.ro

Piele strălucitoare

Fondul de ten e cea mai importantă parte a machiajului, însă şi el are nevoie de ajutor pentru ca pielea ta să arate precum în reviste. Alege unul special de sărbătoare, care să-ţi ilumineze faţa. După ce te machiezi, aplică „lovitura” de maestră în ale tenului strălucitor folosind pudră aurie pe faţă, gît şi decolteu.

Ochi odihniţi şi pătrunzători

Oricît de greu a fost anul care a trecut, tu trebuie să fii fresh la petrecerea de Revelion. Dar orele de nesomn se cam văd…! Vei avea nevoie de o cremă contur pentru ochi care să „şteargă” oboseala. Înainte să te machiezi, scapă şi de riduri folosind un corector cu efect anti-rid.

Buze seducătoare

Pentru a avea buzele sexy, trebuie să începi cu o exfoliere. Poţi încerca să-ţi masezi buzele cu zahăr şi miere câteva minute, sau poţi alege un balsam exfoliant şi hidratant de buze. Fiindcă ţi-ai propus să fii elegantă, mizează pe un machiaj ombre îndrăzneţ pe buze, iar dacă alegi o ţinută îndrăzneaţă şi decoltată, foloseşte şi un glos pe măsură, cu particule sclipitoare.

 Fata frumoasa, realitatea.ro

Gene şi sprâncene perfecte

Machiajul tău va fi cu mult mai reuşit dacă sprâncenele sunt pensate corect. Urmează regulile întocmai şi procură-ţi o pensetă „profi”. Nu uita de creionul special pentru definire şi retuşuri; alege unul cu capăt dotat cu perie pentru sprâncene. Foloseşte un iluminator sau un fard alb sidefat pentru a trasa o linie imediat sub sprânceană, pe arcadă.

Decolteu irezistibil

Fiindcă e o seară specială, în care vei purta cel mai probabil o ţinută sexy, amestecă puţin autobronzant în crema de faţă, dar nu-ţi neglija decolteul şi mâinile; bronzează-le cu crema de corp în care ai diluat un autobronzant şi câteva picături de cremă iluminatoare.

Noi am încercat un „cocktail” pentru piele fină aplicând mai întâi un unt de corp, apoi am folosit câteva picături de autobronzant, atât pe faţă cât şi pe braţe şi bust. Următoarea mişcare, menită să ne asigure strălucirea, a fost aplicarea unei loţiuni de corp strălucitoare, cu jumătate de oră înainte de echiparea pentru party. Acelaşi efect poate fi obţinut cu o pudră satinată sau un iluminator.

Manichiură de party

Înainte de a trece la înfrumuseţarea unghiilor, trebuie să parcurgi nişte paşi meniţi să facă pielea mîinilor să strălucească. Începe prin a-ţi exfolia mâinile, apoi aplică o cantitate generoasă de cremă de mîini. Cât eşti la duş, împinge cuticulele înspre bază, apoi tratează-le cu un ulei pentru cuticule . Foloseşte o bază întăritoare înainte de aplicare lacului şi apoi colorează-ţi unghiile în nuanţe vibrante sau încearcă o manichiură ombre.

 Rochie neagră scurta, perfecte.ro

Picioare sexy

Foloseşte mănuşa pentru a-ţi exfolia picioarele cît eşti încă în cadă sau masează bine cu un exfoliant relaxant. Freacă şi călcîiele cu o piatră ponce, apoi împinge uşor pieliţele unghiilor cu ustensila specială pentru a te pregăti de pedichiură. Imediat ce părăseşti apa, masează-ţi bine picioarele cu un ulei de corp, lasă-l câteva minute să intre în piele, apoi aplică un autobronzant spray sau gel.

Dacă ţi se pare că ai exagerat în unele locuri, aplică imediat puţină cremă hidratantă şi masează bine picioarele pentru a uniformiza nuanţa, apoi foloseşte din nou uleiul de corp.

Coafură perfectă

Pregăteşte-ţi părul pentru coafat tratându-l cu o mască hrănitoare. Ce zici de nişte bucle lăsate în seara asta? Le poţi obţine cu o perie sau cu ondulatorul, însă nu uita să aplici un spray de protecţie înainte. La final, oferă strălucire podoabei capilare cu un spray pentru strălucire.

Sursa: Cosmopolitan.ro

Distribuie articolul: