Pentru fiecare om, forța divină pregătește din timp o vocație și un mare har. Soții Bubulici, din s. Chetrosu, raionul Drochia, au fost hărăziți de Sus cu o mare iubire pentru copii. După ce au adus pe lume 3 copii biologici, Dumnezeu le-a bătut la ușă din nou și din nou, iar astăzi, 8 perechi de ochi mici licăresc în jurul lor, radiind de fericire. Sunt copii care au trecut prin cele mai mari calvaruri, dar care au fost salvați, ca prin minune, de acești părinți iubitori. Lidia Bubulici îi numește „copiii noștri” și „cei mai buni copii din lume”. În prag de Crăciun, familia pregătește colinde și își dorește ca oamenii să audă povestea copiilor și să plece urechea spre sufletele lor!

Doamnă Bubulici, lăsați-ne să începem acest interviu prin a vă întreba de la cine ați moștenit, atât dumneavoastră, cât și soțul, aceste inimi mari, din care rezervele de iubire nu se termină niciodată, ba mai mult, se adună! Este, acest fapt, legat de experiența de mai bine de 10 ani, pe care ați adunat-o muncind la maternitate?

971553_563317093726242_562860519_nConsider că fiecare om este creat de Dumnezeu şi îşi are deja o menire, venind pe Pământ. Fiecare primeşte de la Dumnezeu daruri, doar că noi, oamenii, trebuie să observăm şi să dezvoltăm aceste daruri, care se mai numesc talente. Cineva are darul de a desena şi de a reda prin culoare ceva într-atât de bine şi de frumos, încât prin aceste tablouri te-ar uimi, pe când alţii nu pot trage nici măcar o linie. Unii au o dragoste nemaipomenită faţă de copii, pe când alţii nici nu-i pot suporta. Iată anume această dragoste faţă de copii am simţit-o chiar din copilarie, când alergam în urma fiecărui copilaş pe care îl vedeam pe stradă şi vroiam măcar puţin să-l ating şi să-l mângâi. De mică mă jucam cu păpuşi, îngrijindu-le, iar în secret mă rugam Lui Dumnezeu să facă o minune şi să-mi aducă mie un copilaș viu, care să fie al meu şi pe care să-l iubesc, să-l îmbrac, să-l hrănesc, chiar dacă aveam doar 3 anişori.

Dar dacă e să zic de la cine am moştenit acest Dar, pot spune cu mândrie că de la tatăl meu, care nespus de mult iubeşte copiii, iar pentru noi, cei 3 copii la părinţii noştri, tata era cel mai iubitor din lume. Era cel care ne împlinea toate chefurile şi ne apăra de toți copiii din vecinătate. Această dragoste față de copii o văd şi acum, chiar dacă tata are vârsta de 84 ani, să vedeţi cu câtă gingăşie îi sărută pe aceşti copilaşi din casa noastră, cum le sărută mâinile şi de fiecare dată, cum îi vede, îi zice mamei: Nină, dă ceva copiilor să mănânce, scoate nişte bomboane, că ştiu că ai, iar copiii, de cum ajung acasa de la şcoală, tot o fugă o ţin spre bunica, căci locuim în aceeaşi ogradă.

15440488_1279412645450013_4482559143281262307_o

Faptul că am muncit la maternitate, în calitate de asistentă medicală, doar a întărit şi a umplut şi mai mult această cupă a sufletului cu iubire, căci sufleţelul fiecăruia dintre nou-născuţii care veneau pe lume era, pentru mine, un nou răsărit de Soare, o imensă bucurie şi o fericire de nedescris.

Anume copiii sunt tot aurul din lume, sunt florile cu arome dumnezeieşti, care ne mângâie inimile. Iar când casa este plină cu copii, din inimă izvorăşte şi mai multă dragoste. Iar într-o familie frumoasă, ambii soţi merg alături umăr la umăr, gând în gând şi cu fapte frumoase doar înainte.

hj

Recent, familia Bubulici s-a mărit cu încă un membru. A fost, cu siguranță, un moment extrem de emoționant pentru toți membrii. Vorbiți-ne despre Maria și despre dragostea pe care o investiți în relația cu fiecare copilaș nou, ca să se simtă acasă, adică în siguranță și dragoste deplină.

Chiar dacă Dumnezeu ne-a dăruit 3 copii biologici – doi fii şi o fiică, pe care i-am crescut cu cea mai mare dragoste, niciodată nu puteam rămâne indiferenţi faţă de copilaşii orfani, rămaşi singuri pe lume, ca un firicel de iarbă plăpând şi firav, în bătaia vântului. E trist doar să auzi aceste cuvinte: copii orfani. Dar imaginați-vă ce înseamnă să fii copil orfan: un mic omuleţ, care ar vrea s-o întrebe pe fiecare doamnă: Tanti, vrei să fii mama mea? Numai că e atât de disperat și speriat, încât tace şi plânge în pernuţa lui mică, de pe patul orfelinatului. Dar în inimioara lui răpusă de durere mai există o rază mică de speranţă. Speranţa că într-o zi va veni cineva la orfelinat şi îi va lua Acasă, speranţa că va avea şi el, ca alţi copii, cui să-i zică Mamă, Tată; va avea o portiţă pe care va intra şi va putea spune cu mândrie colegilor săi că aici e casa lui.

1502592_639160016141949_765921335_o

Iata că acum 5 ani, am decis să mergem la orfelinat şi să luam un copilaș, să-l ajutăm să crească, să-i daruim din inimă şi din suflet dragoste şi afecţiune părintească. Pe parcursul a jumătate de an, am perfectat toate actele necesare şi am mers la unul din orfelinatele din Chişinău. Acolo erau 3 copilaşi, fraţi între ei, cu acte în regulă, adică cu statut de copii orfani, care puteau fi daţi în familii. Şi nici într-un caz nu am dorit să despărțim fraţii unul de celalalt şi ne-am gândit că dacă Dumnezeu ne bate la poartă cu aceşti copilaşi –  Daniela, Dumitraş şi Ionel, îi luăm cu mare drag. Își duceau viaţa lor de copii în acel orfelinat deja de 3,5 ani. Cel mai mic, Ionel, avea doar 9 luni când a ajuns la orfelinat.

Tot atunci, directorul ne-a mai povestit despre încă doi copii – o fetiţă şi un băieţel, care de asemenea erau orfani şi mereu plângeau. Olguţa cu Denis au dus o viaţă foarte grea. Tatăl lor consuma băuturi alcoolice şi îi bătea crunt şi pe copii, şi pe mama lor, care, fiind lovită cu bestialitate, cu sticle de la bere în cap, în urma a 3 operaţii, la vârsta de doar 30 de ani, a decedat. Olguţa plângea întruna, nu se putea împăca cu gândul că mamica lor cea bună nu mai este, şi ei au rămas copii ai nimănui. În rugăciunile ei către Dumnezeu, zicea: Doamne, vreau să mor, vreau să mor, trimite-mi pe cineva să mă omoare, cât de fericită aş fi. Rămăsese cu frăţiorul mic de un anişor în braţe, ea având doar 11 ani. Nu ştia ce să facă, căci frăţiorul Denis mereu plângea de foame şi Olguţa cerea de la vecini un cartof şi o ceapă, să îi fiarbă o supă. De la început, vecinii îi mai dădeau, dar mai apoi i-au zis: am vrea şi nouă să ne dea cineva, că şi nouă ni-i greu. Atunci Dumnezeu i-a dat Olguţei gândul de a merge la biserică şi a se aşeza pe o bancă din curte. Cineva îi dădea o bucată de pâine, cineva – un măr, nişte biscuiţi. Olguţa le împărţea cu grijă ca să-i ajungă până la duminica viitoare, ca să aibă cu ce hrăni frăţiorul mic de 1 an. Aşa au dus-o 3 luni, până când au fost luaţi şi duşi la orfelinat. Ascultând poveştile lor triste de viaţă, ne-am întors acasă cu 5 copii orfani.

15325316_1279414368783174_4279569374617563547_o

Din prima zi, Dănuţa s-a apropiat de mine şi a zis: Permiteţi-mi, vă rog, să vă numesc Mamă, căci prea mult am aşteptat această zi, ca să am şi eu cui zice Mamă. Iată așa au trecut 2 ani de zile cu 5 copii care ne umpleau inima de bucurie.

După 2 ani, Dumnezeu a mai bătut la poarta sufletului nostru şi la uşa casei noastre cu încă un băieţel mic, pe nume Eugen, care de asemenea locuia cu nişte părinţi alcoolici şi total degradaţi. Era încuiat în casă şi a suferit mult de foame. Când l-am adus în casa noastră direct din familia lui biologică, primul lucru pe care am vrut să-l fac a fost să-l hrănesc, iar în momentul când căutam să-i pun în farfurie, m-am întors și deja era aşezat la măsuţă. Eugen cu atâta sârguinţă lingea masa şi primele cuvinte spuse de el au fost: Cât e de dulce masa ta. Eu acasa tot lingeam masa, căci mama nu-mi da de mâncare, dar masa mea nu era dulce. După aceste cuvinte, oare mai există loc de a gândi că nu pot să-l iau în casa mea şi să-i dau şi lui o farfurie de mâncare ca şi celorlalţi copii?

În acea clipă, mi-a fost clar că dacă Dumnezeu ne va mai trimite copilaşi cu sufleţele rănite, chinuiţi, flămânzi, noi o să-i primim, oricât ne-ar fi de greu; vom munci din răsputeri, dar cât ne va ţine Dumnezeu pe picioare, casa noastră va fi un cuibuşor pentru a se adăposti copilaşii orfani, trişti şi cu inimioarele rănite. Acum, copiii se află în casa noastră, a familiei Bubulici, deja de 5 ani.

Am trecut prin multe greutăţi, dar împreună le-am învins pe toate. Muncim mult ca să avem cu ce hrăni copiii. Avem o văcuţă care ne dă lapte proaspat şi avem găinuşe, ca să avem din ce prepara zeama gustoasă. În unele zile poate nu avem nici un ban şi nici o bucată de pâine, dar copiii noştri sunt atât de buni şi atât de deştepti, că nu mă întristez prea tare. Ei zic: Mămico, nu fi tristă, noi astăzi chiar vrem să mâncăm fără pâine. Adică şi-ar dori o dietă şi ei, doar ca să mă înveselească. De mult timp copiii noştri ziceau că aşa cum i-am ajutat pe ei, ar dori toţi împreună să mai ajutăm şi pe alţi copii. În 5 ani, copiii au mai crescut şi se simt şi ei importanţi şi dornici de a dărui din inimioarele lor.

15403604_1279416568782954_42887119254471207_o

Şi deoarece aveam două fete şi 4 băieţi mai mici, desigur că ne doream mult o fetiţă mică, pe care s-o îngrijim, s-o îmbrăcăm în hăinuţe frumoase, s-o învăţăm cântece şi poezii. Dumnezeu ne-a auzit dorinţele şi rugăciunile şi iată că recent­­­, în casa noastră a mai venit şi o fetiţă mică, doar 4 anişori. E atât de dulce, că nu ne putem lua ochii de la ea. Olguţa e foarte bucuroasă că are acum o mămică, căci mămica ei decedase şi locuia cu cineva în condiţii mizerabile, nu avea nici măcar o jucărie. Acum, Olguţa e foarte fericită, iubită şi înconjurată de atâţia fraţi şi surori.

Cât despre Maria, e al optulea copil care acum locuieşte în familia noastră. Ea a locuit cu străbunica ei, care decedase la vârsta de 87 de ani.

Copii sunt fericiţi şi sunt foarte respectuoşi unul faţă de celălalt. Dacă le dai o bomboană, nu o mănâncă până când nu o împart între ei în bucățele mici. Împreună cântăm, dansăm, învăţăm multe colinde şi participăm mereu la festivităţi locale, raionale şi chiar naționale. Împreună cu copiii am dansat Dans Ţigănesc pe scena Palatului Naţional, la concertul „Copii cuminţi cu vedete părinţi”. Deseori suntem invitaţi la festivităţi cu programe speciale, scenariul cărora îl compunem împreună cu copiii.

bubulici

Lăsați-ne să vă aflăm opinia despre cât de prietenoase sunt, într-o țară ca a noastră, politicile legate de adopția unui copil. Doar un cuplu suficient de curajos poate înfrunta atâta birocrație, pentru a-și atinge scopul: acela de a susține viața și educa adevăratele valori!

Dumneavoastră deja aţi răspuns la această întrebare. Doar un cuplu suficient de curajos poate înfrunta atâta birocraţie pentru a-şi atinge scopul. Desigur că şi noi am întâmpinat astfel de probleme şi când ne-am pornit cu o inimă mare-mare să începem să obţinem toate actele, eram trataţi ca nişte infractori. Eram supuşi unor interogatorii, asistând la multe consilii raionale, interogaţi de către membrii fiecărui partid politic separat; ne „împuşcau” cu multe întrebări de genul: „la ce vă trebuie aceşti copii, dacă aveți deja 3 copii biologici?”

La un moment dat chiar simţeam că suntem la o răscruce şi nu ştiam încotro s-o apucăm mai departe. Ceea ce ne doream noi, din tot sufletul: să ajutăm copii orfani, era interpretat ca ceva rău, care începea să ne descurajeze. Ni se ofereau sfaturi cum că mai bine am privi televizorul decât am lua aceşti copii în casa noastră şi că oricum nu vom face oameni din ei, că lumea copiilor din familii vulnerabile şi lumea copiilor orfani e deosebită de a lumea oamenilor normali. Noi însă le răspundeam drept în faţă tuturor că le vom demonstra că aceşti copii sunt la fel ca toţi copiii lumii şi că şi ei merită tot ce-i mai bun pe lume.

Diferenţa este doar în aceea că aceşti copilaşi au avut nenorocul să se nască în familii vulnerabile sau care, mai târziu, au devenit vulnerabile, fie din cauza alcoolului sau altor motive. Acum, după 5 ani împreună, putem spune cu mândrie că avem cei mai buni copii din lume.

10603552_801241466600469_5761732775512621353_n

Într-o familie în care locuiesc mulți copii există întotdeauna multă muncă și mult efort. Sunt sigură însă că împărtășiți și suficient timp liber, în care pur și simplu vă bucurați de comunicarea cu micuții. Cum petreceți sărbătorile de iarnă? Ce tradiții și obiceiuri respectați cu sfințenie?

Da, muncă e multă, însă noi combinăm munca cu dezvoltarea copiilor în diferite domenii. De exemplu, dacă pregătim bucate, învăţăm colinde şi le cântăm împreună, ne jucăm, rezolvăm la viteză exerciţii de matematică, găsim rime pentru cuvinte, învăţăm nume de oraşe, capitale, ţări. Eu scriu poezii şi încerc să le cultiv şi copiilor dragostea faţă de poezie şi îi îndemn şi îi ajut să scrie şi ei poezii. Olga deja are multe poezii scrise de ea.

15304207_1279412325450045_7228236405148627737_o

Sărbătorile de iarnă le petrecem foarte interesant, mergem cu colinda pe la case de gospodari din sat şi chiar de la Drochia. Deja suntem cunoscuți, căci am reuşit, cu colindele noastre deosebit de frumoase şi multe, să uimim oamenii. Fiecare dintre copii, oricât ar fi de mic, ştie cuvintele fiecărei colinde. Iar în ziua de Crăciun în fiecare an ne trezim şi împreună cu toţi copii mergem la biserică la slujba religioasă, care începe la ora 3 dimineaţa. Acolo, colindăm foarte frumos toți creştinii care se află în lăcaşul sfânt. La sărbătoarea de Paşte de asemenea mergem la biserică să sfinţim pasca şi ouăle roşii şi încondeiate de copii noştri sau vopsite cu diferite culori, chear şi tricolore, căci pentru noi dragostea faţă de Patrie și neam sunt cele mai sfinte lucruri de pe acest pământ.

Nu putem evita această întrebare: una care doare mult în prezent și din cauza căreia familiile se desprind, împrăștiindu-și membrii în toate colțurile lumii. Cum rezistați cheltuielilor?

bdfDa, adevărat că această problemă doare, când copii, crescând, pleacă peste mări şi ţări pentru a găsi un loc de muncă cu un salariu decent, ceea ce ar merita fiecare om care munceşte. Cu părere de rău, în ţara noastră ştim cu toții că trebuie să munceşti 1 an de zile ca să primeşti banii pe care îi primeşte un om, în țările europene sau în SUA, Canada, timp de o lună.

De aceea şi pleacă oamenii din ţară. Rămân copii pe drumuri, rămân mamele bolnave şi bătrâne, cu ochii în lacrimi, tot aşteptând să-şi vadă fiii pentru ultima oară. Copiii îşi uită mamele la faţă, iar mamele se usucă de dor după copiii lor.

E tristă situaţia, dar încercăm din răsputeri să ne descurcăm aici, acasă. Nu e uşor, dar se zice că dacă Dumnezeu îți dă copilul, îţi va da şi pentru copil, doar să nu pierdem credinţa în El. Dumnezeu mai trimite oameni buni, cu suflet mare, cu câte ceva ajutor pentru copii. Uneori se termină detergentul, care e foarte scump şi avem nevoie de el în cantitate foarte mare.Ni se pare că suntem pierduţi, dar în acel moment cineva se gândeşte la noi şi anume atunci când ni-i mai greu, vine şi ajutorul.

Uneori, în dulap e gol şi nu mai este nicio pungă cu orez sau macaroane. Banii tot sunt pe sfârşite, dar parcă Dumnezeu se uită în dulapul nostru şi anume atunci vine cineva cu câteva pungi de orez sau hrişcă, macaroane, zahăr. Dar şi noi muncim foarte mult ca să întreţinem hăinuţele copiilor în curăţenie, ca să locuim într-o casă curată şi frumoasă și să pregătim multă mâncare. E nevoie de mult efort.

1483799_639141129477171_585004830_o

Copiii sunt asemeni florilor: fiecare se deschide în felul său ascunde un interior diferit. Povestiți-ne despre talentele ori pasiunile fiecăruia dintre copiii dumneavoastră.

Aşa este. Fiecare copil are felul său de a fi și este interesant aşa cum l-a creat Dumnezeu. Denis e mai domol şi, cu o voce mai dulce, mă întreabă de fiecare dată când ne întâlnim prin casa noastră mare: Ce faci, mămico?

Eugen, ca un clopoţel gălăgios şi vesel mereu, inventează fel de fel de spectacole. Ba îşi pune o cuvertură pe spate şi cântă ca preotul, ba e medicul, ba e învăţătorul, ba ia mătura din ungher şi cântă la chitară cântecul „Ghiță” al Cleopatrei Stratan sau „Eu numai” al lui Ionel Istrati.

Dumitraş mă întrebă în fiecare dimineaţă cum am dormit și mereu vine pe neaşteptate cu un ceai preparat de el, întrebând: Mămico, vrei un ceişor? După aşa străduinţă a lor, aş mai putea zice că nu vreau? Eu îi spun că mi-l doream și îi mulţumesc mult pentru ceaiul delicios.

Niciodată nu uit să-i apreciez, să le mulţumesc şi să le spun că sunt o norocoasă că în casa mea Dumnezeu mi-a dăruit atâţia copii minunaţi, care îmi dăruiesc căldura inimilor lor şi mă fac fericită, iar mamelor lor, care i-a născut pe lume, le mulţumesc că le-au dăruit viaţă, i-au purtat sub inima lor şi acum mi-au umplut casa mea de fericire.

Necătând la toate problemele care s-au întâmplat în viaţa lor, eu nu le judec, din contra: mi-i milă de ele, înțeleg lucrurile altfel, vina e a întregii noastre societăţi. Copiilor le dau sfatul să nu ţină ură în inimioarele lor pentru acei ce le-au dăruit viaţa. Întotdeauna le zic că sunt foarte norocoşi, că au două mame pe acest pământ: una care i-a născut şi una care îi creşte şi îi educă.

12342430_999090233482257_6044945517435404241_n

Aş vorbi la nesfârşit despe fiecare dintre ei. Olguţa cea mare e elevă la un liceu din oraşul Drochia şi, după cum v-am spus deja, scrie versuri, desenează frumos, cântă bine, joacă şah, recită poezii. Anul trecut a ocupat primul loc la concursul de poezie din cadrul raionului. La liceu se descurcă bine şi sperăm să susţină cu bine examenele de Bacalaureat, pentru a-și prelungi studiile la o universitate.

Dănuţa e o fată gingaşă şi grijulie, iubeşte foarte mult copiii şi mereu îi ajută pe fraţii mai mici să-şi găsească hainele de care au nevoie, îi spală, îi dădăceşte. E ca şi o mamă pentru cei 4 frăţiori mai mici. E foarte harnică şi curajoasă. Mereu îi apără pe colegii mai slabi în cazul când cineva încearcă să-i insulte.

Ionel are o inimă atât de bună; pentru el e mai mare fericirea dacă ar dărui cuiva tot ce are, decât să mănânce el. Când primeşte la şcoală o chiflă sau biscuiţi, oricât ar fi de flămând, nu le mănâncă, dar le aduce pentru mama. Chiar dacă colţurile chiflei sau ale biscuiţilor sunt rotunjite de dinţişorii lui, mijlocul îl aduce pentru mama. Uneori, pline de nisip sau de iarbă, de prin buzunarele lui, le iau, îi mulțumesc mult pentru inima lui bună, mă prefac că muşc din ea şi că mănânc cu poftă şi restul îi dau lui înapoi, adică deja eu împart cu el. E foarte bucuros pentru că a avut tăria de caracter să păstreze pentru mama ceva din ceea ce are el.

Olguţa cea mică e dulce şi deşteptă foc. Astăzi, în momentul când am încercat să-mi ondulez părul ca sa văd cum va fi cu coafura nouă, Olguţa mi-a zis „Mami, ce faci? N-o să te recunoască nimeni.” Am râs şi m-am privit în oglindă. Am mers la baie şi am stricat buclele după sfatul Olguţei, care are doar 4 anişori. După cum vedeţi, e vesel la noi în casă.

10685432_801238893267393_884043492081271150_n

Va veni cu siguranță momentul când copiii mai mari, ajunși la maturitate, vă vor cere permisiunea să-și ia zborul. Ce calități v-ați dori să perpetueze generațiilor care vin?

În primul rând îmi doresc ca oriunde vor merge, pe unde vor pleca, să lase doar urme frumoase, să fie inteligenţi şi deştepţi, să ajute pe cei neputincioşi şi să nu fie indiferenţi faţă de durerea altora, să fie punctuali şi sinceri, harnici şi activi, implicându-se în diferite proiecte care ar contribui la bunăstarea întregii societăți și mai ales a celor persoane care se află în mari dificultăţi.

Să fie adevăraţi patrioţi ai neamului şi să păstreze cele mai sfinte valori: dragoste, credinţă în bunul Dumnezeu şi devotament faţă de ţara care le-a dat nume, unde întâi au văzut lumina Soarelui şi nicicând să nu uite drumul spre casa care le-a fost un cuibuşor de tămăduire a sufleţelelor lor.

15392904_1279415782116366_5143248062650679281_o

Vorbiți-ne despre visurile care sunt înrădăcinate acum în inima dumneavoastră și pe care v-ați dori să le vedeți realizate în 2017.

Cel mai mare vis inrădăcinat în inimile noastre e să-i vedem pe aceşti copilaşi fericiţi, bucuroşi, bine educaţi şi necătând la profesiile alese în viaţă, să devină oameni buni, muncitori, săritori la nevoie, fără vicii şi deprinderi periculoase precum e fumatul şi folosirea băuturilor alcoolice şi a drogurilor; să fie oameni care vor aduce folos societăţii; oameni cu care ne vom mândri. În casa noastră nimeni nu a fumat niciodată nici măcar o ţigară. Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dăruit un soţ care nu fumează şi niciodată nu a fumat nici măcar o ţigară. Am reuşit să creştem doi fii şi o fiică, care de asemenea nu fumează. Adică trăim într-o casă fără vicii.

Dar dacă e să mă gândesc la alte probleme, avem un vis: să construim un gard înalt între vecinul din faţa casei noastre. Cu părere de rău, foloseşte mult alcool şi, fiind regulat în stare de ebrietate, la el se adună mai multe persoane la fel ca şi el şi copiii sunt nevoiţi să vadă scene foarte urâte, care îi afectează. Dar lungimea gardului e de 70 de m şi avem nevoie de mulţi bani și deocamdată rămâne doar un vis.

Mai avem nevoie de materiale de construcţie ca să finisăm o cameră mare, pe care am început-o pentru a mări spaţiul în care le-ar fi comod copiilor care cresc în casa noastră. Avem nevoie de o maşină de spălat mai voluminoasă, în care ar încăpea plapumele. Ne-ar uşura munca, căci până acum le spălăm cu mâna şi avem multe plapume de spălat permanent.

Mai avem un vis: ca să montăm un sistem de încălzire performant, ce ar ușura munca şi ar micşora cantitatea de lemne şi cărbuni necesari pentru încălzirea a 200 de m pătraţi, pe care îi încălzim. Acum, facem focul deodată în 3 sobe şi ne răpeşte mult timp, multe lemne şi cărbuni. Mai avem nevoie să efectuăm termoizolarea podurilor şi a pereţilor casei în întregime, pentru a păstra căldura.

Deocamdată, toate acestea rămân doar visuri, din lipsă de finanţe.

15385454_1279416222116322_3971468967841934331_o

Doamnă Bubulici, vă rugăm să lăsați un mesaj tuturor cuplurilor care ascund în suflet dorința de a înfia un copil, dar nu dispun de suficient curaj pentru un astfel de gest

Multe cupluri care nu au un copil şi ar dori să înfieze unul sau mai mulţi, sau chiar dacă au copii, dar oricum şi-ar dori să mai aducă în casa lor şi alți copilaşi orfani, au frică şi câteva semne de întrebare.

Una din cele mai importante probleme este că au frică de faptul că nu vor avea suficientă dragoste pentru a iubi acest copilaș și la început îl vor considera străin.

Dragii mei, de cum veţi aduce acasă acest copilaş minunat, casa voastră va prinde la viaţă. Mânuţele acestui copilaş vă vor fi în jurul gâtului vostru ca cea mai scumpă bijuterie, iar glăsciorul lui gingaş şi dulce vă va spune că atât de mult v-a aşteptat să veniţi şi să-l luaţi Acasă. În fiecare seară vă va zice noapte bună, sau dimineaţa o să vă întrebe cum aţi dormit şi ce vis aţi avut noaptea asta.

În procesul de educaţie a copilului, nu puneţi accent pe cum că acest copil o să vă fie dator la bătrâneţe să vă aducă o cană cu apă.

12342345_999089760148971_2852133643261839746_n

Iubiţi necondiţionat, dăruiţi din inimă şi din suflet tot ce aveţi mai bun. Copiii, la rândul lor, vor face tot ce le vor dicta inimioarele şi sufleţelele lor. Dacă veţi semăna în ele dragoste, un ocean de iubire se va face, dacă veţi semăna grâu măşcat – pâine caldă şi puhavă se va coace. Nu vă fie frică şi mergeţi doar înainte cu gândul frumos. Gândiţi-vă: ce ar zice Dumnezeu? La sigur că ar zice să vă deschideţi inimile şi uşile caselor voastre mari şi frumoase şi să primiţi în ele copilaşii orfani!

Vă mulțumim, doamnă Bubulici, pentru că ați avut curaj și putere să ne vorbiți despre minunata dumneavoastră familie. Multă sănătate să aveți!

Cei care vor să contribuie la fericirea acestor copii, o pot contacta pe mama, Lidia Bubulici, care este recunoscătoare pentru fiecare sprijin. Acum, în prag de Crăciun, micuții au cu toții mare nevoie de încălțăminte nouă.

Lidia Bubulici: 069914729

Foto: Arhiva Personală, ziarulnational.md