Atașamentul părintelui (AP) este o metodă de educație a copiilor, „în atașament”, prin care părinții sunt mult mai receptivi la nevoile emoționale ale celor mici, încă din primele zile ale vieții lor. Mama și copilul trăiesc în simbioză, încă de la naștere, punând, astfel, o bază puternică pentru relația dintre ei. Aceasta sintagma îi denumește pe acei părinți care nu folosesc violența de niciun tip („Violenta verbala este tot o forma de violență!”) pentru educația și disciplinarea copiilor lor. Deasemenea, ea definește interesul părinților pentru dezvoltarea capacităților logice ale micuților, a empatiei lor și a creșterii sociabilității.

După ce s-au pus bazele principiilor a ceea ce reprezintă „Atașamentul părintelui”, multora li s-a părut că această abordare ar putea răsfăța copilul, deoarece cel din urmă obține tot ce vrea. Articolul semnat de  Kristen Tea pentru portalul mothering.com are drept scop să combată interpretările greșite despre concept și să enumere câteva idei despre ce NU este un Atașament parental:

„Atașamentul părintelui nu înseamnă să dai copilului tot ce-și dorește. Am fost o mamă singură cu venituri mici și nu puteam să-i ofer tot ce voia. Chiar dacă mi-aș putea permite multe lucruri, apreciez o abordare minimalistă față de viață, și nu i-aș oferi copiilor mei tot ceea ce-mi cer.
Un exemplu clasic este momentul când copilul începe să plângă când părintele nu-i cumpără o jucărie în magazin. Există câteva opțiuni pentru părinți ca să iasă din situație. Una dintre acestea ar fi să-l rușineze pe copil, amenințându-l cu pedeapsă, dacă acesta nu se oprește din plâns. O altă ar fi să cumpere jucăria.

Metoda AP însă presupune să recunoști sentimentele copilului („Înțeleg tristețea ta că nu poți obține jucăria”), să te ții ferm pe poziții („Nu putem cumpăra jucăria”), și să-i arăți empatia („Îmi pare rău că te întristezi”).

mama3Atașamentul părintelui nu este o listă de reguli stricte. Recomandările sunt simple: activă în tot ce ține de naștere, receptivitatea la plânsul copilului, importanța alăptatului, purtatului bebeluşului (în sling), dormitul în același pat cu bebelușul, sănătatea părinților și instinctele părintești mai presus de sfaturile străinilor. Această listă este un ghid util, nu un regulament fără compromisuri.

De exemplu, în cazul în care nu ai putut să-ți vezi copilul imediat după naștere, asta nu înseamnă că șansele de a te atașa de el sunt nule. În cazul în care nu poți alăpta, asta nu înseamnă că nu poți implementa metoda AP. Dacă preferați cărucioare în loc de sling, puteți aplica în continuare celelalte principii ale AP. Principiile sunt pentru a ajuta părinții, nu să-i limiteze în acțiuni.

Atașamentul părintelui nu înseamnă părinți îngăduitori la toate. AP presupune satisfacerea nevoilor biologice ale unui copil. Atunci când un copil plânge se presupune că acesta este limbajul unui copil. Aceasta este forma lor de comunicare, iar atașamentul sigur se formează mai degrabă prin a răspunde la această comunicare, decât prin a considera că plânsul este benefic pentru un copil. Pe măsură ce copilul creste, AP este în general asociat cu o disciplină blândă, iar disciplina blândă de obicei este confundată cu lipsă de disciplină. Aceasta ipoteză este eronată.

Disciplină blândă se conturează în limite sigure, fortificate cu compasiune. Disciplina blândă presupune înțelegerea copilului, ținând cont de faptul că copii mici au accese de plâns, deoarece trec prin perioade grele, nu pentru că vor intenționat să vă irite, ca în schimb să răspundeți cu compasiune. Disciplina blândă presupune un auto-control și inteligență emoțională din partea părinților.

Citește și: Sincerități pe care mamele nu ni le vor spune niciodată!

Atașamentul părintelui nu este un moft. Alăptatul, purtatul bebelușului, dormitul în același pat cu bebelușul – nu sunt tendințe la modă, ci dogme istorice ale creșterii copiilor în întreaga lume. Biberoane, cărucioare și leagăne sunt tendințele noi. Rețelele de socializare au contribuit la răspândirea metodologiei AP, cea din urmă de facto nefiind ceva inventat.

Atașamentul părintelui nu distruge căsătoria. Unii cred că AP distruge relația, pentru că dormitul în același pat cu bebelușul perturbează viața sexuală a părinților, alăptatul ruinează intimitatea și nu trebuie de avantajat atașamentul copilului față de mamă. Deoarece fiecare relație este diferită, iar eu nu pot vorbi pentru alții, aș spune că această presupunere este falsă.

De fapt, aș spune că dormitul alături de copil îmbunătățește timpul petrecut în cuplu, deoarece se evită certurile înainte de culcare, copiii noștri adorm liniștiți și ne lasă mai mult timp împreună seara. Interacțiunea noastră pașnică cu copiii noștri duce la timpul petrecut într-un mod plăcut în familie, fapt ce consolidează legăturile noastre matrimoniale.

Citește și: „Mămicilor, nu criticați mamele care-și educă altfel decât voi copiii!”

De Atașamentul părintelui nu se ocupă doar mama. Cu toate că mama este cea care alăptează și naște copilul, dormitul în același pat cu bebelușul, purtatul bebelușului, receptivitatea la plânsul copilului pot fi ușor îmbrățișate de către tatăl. Tatăl poate susține mama în perioada alăptării și nașterii.

mama1

AP nu înseamnă că copilul este atașat permanent la mama. AP nu este martirul maternității. Copiii pot fi lăsați cu o dădacă, buneii și prietenii odată ce aceștia practică AP în timp ce au grijă ce copilul tău.

Atașamentul părintelui nu este o metodă mai dificilă decât celelalte. Chiar aș spune că e mai ușoară. Am fost o mamă singură înainte de a încerca să port copilul în sling. O săptămână am încercat să rezist fără sling, am făcut mâncare și am spălat rufe în timp ce copilul meu a țipat pe podea, și eram total deznădăjduită.

Apoi am încercat slingul împrumutat de bona mea. A fost o minune. Am putut să spăl rufele, să gătesc, și să fac alte treburi casnice în timp ce copilul meu dormea sau era alăptat. Dormitul în același pat cu bebelușii m-a ajutat să evit neliniștea pe timp de noapte știind că copiii mei dorm pașnic alături. Fiind receptivă la plânsul copiilor mei a învățat să-i simt și mai bine, ca și cum le-aș putea citi limbajul și cunoaște nevoile. Pe scurt, AP mă face să mă simt o mamă capabilă, competentă, ce poate face față numeroaselor provocări parentale ce apar în viață.

Atașamentul părintelui nu este un club exclusiv. AP nu este un grup elitist de mame care fac totul corect. Părinții AP comit greșeli, pierd calmul, se frustrează și-și pun la îndoială abilitățile, la fel ca toți ceilalți.

AP nu separă „mame bune” de „mame rele”, și nu face careva alegeri par ca fiind singurele opțiuni. AP este un dar cu mai multe opțiuni pentru a aleg bazată pe știință și pe tandrețe față de copii.

Citește și: Ești o mamă rea! 10 prejudecăți care îți strică viața de mamă

Foto: Irina Spinei Photography