Deși pare un scenariu imposibil, noțiunile de „nuntă” și „economie” pot avea suficiente lucruri în comun, dacă știi de unde să le apuci. Iată câteva sfaturi pentru miresicile care își doresc o nuntă cu buget de „criză”.

Bugetul e rege
Planifică-ți un buget realist și ține cu dinții de el. Da, asta înseamnă să iei și niște decizii mai grele. Dar sincer acum, chiar ai nevoie de un cuțit din argint masiv ca să tai tortul? Judecând la rece, îți vei da seama unde merită să învestești și unde să faci economii.

Totul la momentul oportun
Toți vor să-și organizeze nunta în luna iunie sau august. Fă-ți un serviciu și mută ceremonia în extra-sezon, în octombrie, noiembrie, ianuarie, februarie sau martie (dacă nu e Postul Paștelui). Prețurile la tot ce ține de nuntă fluctuează în raport cu sezonul. Poți negocia și dacă organizezi recepția în altă zi decât sâmbătă.

Planifică din timp
În fiecare an se căsătoresc mii și mii de cupluri, dar nu sunt decât 52 de sâmbete într-un an. Cei mai buni furnizori sunt întotdeauna angajați din vreme. Acordă-ți timp suficient pentru a compara prețurile, ofertele și pentru a vâna reducerile.

Taie din costul rochiei de mireasă
Există nenumarate metode de a face economii la acest capitol, de la reduceri sau oferte speciale ale unor rochii de marcă, până la chilipiruri pe care le poti găsi pe net sau la târgurile de profil. Astfel, poți face economii între 30% și 50%.

Fă economie la desert
La recepție, mirii și miresele pun mare preț pe desert, dar gândește-te puțin: chiar sunt în stare oaspeții să mănânce și tortul miresei și un platou întreg cu prăjituri, plus nenumarăte alte dulciuri? Și chiar ai nevoie de un tort foarte sofisticat, când un model mai simplu e mai ieftin?

Același lucru se aplică și altor lucruri: mărturiile de nunta (invitații n-au nevoie de înca ceva care adună praful pe rafturi, asta în cazul în care nu le aruncă într-un fund de sertar), invitații gravate (alte variante arată la fel de bine și sunt la jumătate de preț) sau flori exotice la ceremonie (oaspeții se vor uita mai mult la buchetul tău decât la florile de pe mese).

Fii pregatită să spui „nu”
Nu te lăsa convinsă de diverși furnizori să cumperi un pachet de servicii pe care nu ți-l poți permite. Mulți furnizori din acest business sunt experți în a face presiuni asupra ta („Nu-i așa că e superbă rochia asta de 3.000 de euro? Nu-i așa că vrei ce e mai bun pentru nunta ta?”). Invață să recunoști aceste trucuri și nu te lăsa luată de val.

Distribuie articolul: