Sâmbătă, 22 iunie, 50 de tinere din Chişinău şi Comrat au devenit absolventele Academiei LeaderSHE ediţia a 2-a. Timp de 10 luni, liceenele au căpătat aptitudini de lidere prin traininguri de liderism şi întâlniri cu femei de succes din ţară şi de peste hotare. Mai mult, participantele au realizat proiecte proprii de liderism comunitar şi politic.

Alături de parinţi, mentori şi Ambasadoare LeaderSHE, liceenele au participat la festivitatea de încheiere a Academiei LeaderSHE ediţia a 2-a. Participantele au fost în centrul atenţiei, fiind felicitate de mentori şi invitaţi speciali. Printre acestea s-au regăsit femeile de afaceri: femeile de afaceri Angela Chelaru si Alexandra Can, precum şi reprezentanta societăţii civile Tatiana Lujanscaia.

Participantele au avut ocazia să-şi prezinte subproiectele scrise si realizate în cadrul LeaderSHE.
Pentru Olga Uţan din Comrat, LeaderSHE a adus-o mai aproape spre realizarea visului « din copilărie mi-am dorit să organizez un club al oratorilor, iar graţie LeaderSHE am găsit modalitatea prin care îl pot realiza». Potrivit organizatorilor, LeaderSHE ediţia a 2-a este unic prin faptul că participantele au reuşit să implementeze trei proiecte, iar altele opt urmează să fie lansate. Festivitatea care a durat mai bine de două ore, s-a încheiat cu înmânarea diplomelor.

Proiectul “LeaderSHE – Young Women Leaders’ Academy” ediția 2 s-a desfăşurat timp de 10 luni în or. Chișinău şi or. Comrat cu susținerea financiară a Ambasadei SUA.

Distribuie articolul: