Ne place să fim frumoase şi să ne aranjăm părul. Orice schimbare de look ne schimbă şi dispoziţia. Însă trebuie să ţinem cont de factorii dăunători părului. De astazi înainte, între tine și părul tău nu mai există… secrete! Le vei afla acum pe toate, iar “relația” voastră va fi absolut perfectă (și reciproc avantajoasă)! Ai la mână 5 sfaturi practice pentru ca părul tău să devină atracția principală mereu.

Să zicem că ți-ai neglija iubitul o lungă perioadă de timp sau că ai greșit cu ceva față de el… sigur ar reactiona, nu? Ei bine, la fel stau lucrurile cu părul tău; faptul că uneori îl lași în voia sorții, plus chinurile la care-l supui pentru a-l face să arate bine și care îi favorizează degradarea (manifestată în cele mai evidente moduri cu putință: fir subtire și/sau casant, mătreață, un număr înspăimântător de fire căzute zilnic, volum zero, strălucire ioc etc.

Iar lipsa asta de “cooperare” te face să-ți urăști părul și mai mult și să te întrebi cum s-a ajuns aici. Află acum ce-i de făcut!

E bine să folosesc o mască mai rar, dar s-o las mai mult pe păr?
E ca și cum ai învăța toată materia în ajunul unui examen. Nu ai cum să redai sănătatea părului dacă nu te ții de un program (mască/tratament de 2-3 ori pe săptămână).

Cât despre timpul de acționare, “e OK să lași pe păr un tratament mai mult timp,îinsa obiectivele sunt atinse în intervalul recomandat”, arata Charles Baker Strahan, dermatolog.

Cât de des să-mi spăl părul?
Dacă o faci zilnic, felicitări! Dar, daca deși faci asta, nu ești încântată de “comportamentul” părului tău, trebuie să schimbi șamponul și balsamul, nu să rărești spălările. Rezervă zilnic timp spălării părului “în special în perioadele cu temperaturi ridicate dacă ești o persoană activă sau dacă scalpul are tendința de îngrășare sau de uscare”, îndeamnă Tony Pearce, expert în problemele scalpului.

E ok să-mi perii/pieptăn părul imediat după spălare?
E aparent inofensiv, mai ales dacă peria aluneca liberă prin părul neted, proasăt tratat cu un balsam sau mască.”Dar ai mare grijă”, spune Pearce, “deoarece elasticitatea părului ud este mai mare decat în cazul părului uscat, iar aceasta este una dintre cauzele alopeciei de tracțiune, o afecțiune de natură mecanică – părul întins sau strâns peste masură este literalmente smuls sau rupt”.

Îndreptat, uscat, ondulat… Ce e mai rău?
Folosite frecvent, “toate aparatele pe bază de căldura puternică sunt daunatoare, ele usucă parul sau, și mai rau, îl ard la propriu dacă aparatul este extrem de fierbinte”, suține hair-stilistul George Giavis. Însă poți reduce daunele dacă iei în serios protecția părului.”Un balsam fară clatire folosit zilnic este o soluție bună pentru a-ți feri părul de uscare. Atunci când îți usuci părul, încearcă să absorbi parțial umezeala înainte, optează pentru cea mai joasă temperatură și folosește un difuzor de căldură.”

Onduleurile mele rezită preț de… câteva secunde!
Nu ești singura care pățește asta atunci când are mai mare nevoie de o coafură impecabilă! Ai nevoie de un sfat profi. Iata ce propune Ken Paves, stilist al celebrităților, pentru a obține o coafură ca de salon: “Folosește bigudiuri arici pe părul semi-uscat, usucă-te bine cu foehnul la temperatura joasă, apoi desfașoară-ți părul”. Nu încerca să rulezi secțiuni groase de păr (folosește aleatoriu două mărimi diferite) și în niciun caz nu încerca să “îngheți” buclele făcând abuz de fixativ.

 Sursa: cosmopolitan.ro 

Distribuie articolul: