Ești pasionat de IT, tehnologii, finanțe sau ai o soluție inovatoare și nu știi cum s-o dezvolți? Până în data de 20 aprilie te poți înscrie la Hackathonul FinTech și genera soluții practice pentru dezvoltarea domeniului financiar. Timp de 3 zile, împreună cu viitori ingineri IT, programatori specializați și alte persoane interesate de industria TIC, sub îndrumarea experților din domeniu, vei contribui la procesul de digitalizare a serviciilor din sfera financiar-bancară.

FinTech Hackathon se va desfășura în perioada 23-25 aprilie și este parte componentă a „Verticalei FinTech 2021”, o platformă care conectează diferiți actori din sfera financiar-bancară și IT și creează oportunități pentru dezvoltarea inovațiilor și a startup-urilor din domeniile cu mare potențial de creștere. Programul este desfășurat de Startup Moldova cu suportul partenerilor generali Moldova Agroindbank și Mastercard, dar și a partenerilor externi USAID și Suedia în cadrul proiectului Tekwill.

Dacă te mai întrebi de ce să participi la Hackathonul FinTech, îți prezentăm 5 motive pentru care trebuie să fii parte a acestui eveniment important:

1. Vei putea prezenta propriul proiect de dezvoltare a sectorului financiar bancar

Dacă ai o soluție digitală care poate îmbunătăți dezvoltarea domeniului financiar din țară, vei putea prezenta ideea inovativă în cadrul Hackathonului. Proiectul tău va beneficia de expertiza specialiștilor din domeniu, iar tu vei înțelege cum poate fi îmbunătățit, modificat sau dezvoltat mai departe. Hackathonul te va ajuta să rămâi concentrat până la final asupra soluției tale, ca s-o transformi într-un model funcțional, care poate fi aplicat în practică.

2. Vei identifica alte soluții pentru problemele cu care se confruntă domeniul finanțelor

Vei avea posibilitatea să contribui la dezvoltarea sectorului prin intermediul ideilor pe care le ai, dar pe care nu ai avut posibilitatea să le expui și să le testezi. Hackathonul este tocmai locul potrivit ca să pui în practică aceste soluții și să ai parte de feedback. Evenimentul este o locație favorabilă de a interacționa cu comunitatea IT din țară, vei cunoaște mai mulți profesiniști și entuziaști, deschiși spre comunicare, schimb de experiență și colaborare.

3. Cele mai bune practici de la mentori și experți din domeniu

Pe durata evenimentului și în procesul de lucru vei fi ghidat de experți și mentori calificați, cu experiență în domeniul tehnologiilor informaționale dar și în sectorul financiar-bancar. Vei putea să le pui întrebări, să afli despre succesele lor în aceste industrii, dar și alte recomandări care îți vor fi utile. La Hackathon vor participa și specialiști de peste hotare, care vor împărtăși experiența lor și cum a evoluat domeniul fintech la nivel internațional.

4. Mediu favorabil pentru a-ți dezvolta soluția tehnologică

Hackathonul își propune să-ți pună la dispoziție toate instrumentele ca să dezvolți și să pregătești pentru implementare cu succes proiectul tău. Mai mult, în cele 3 zile îți vei crește abilitățile și potențialul creativ pentru a pune în aplicare și alte idei inovative de îmbunătățire serviciilor din industria financiară din țară.

5. Mai multe oportunități de atragere a resurselor financiare pentru proiectului tău

Evenimentul va constitui o punte de acces spre următoarea etapă în care soluția digitală pe care ai dezvoltat-o să beneficieze de resurse de accelerare pentru pilotare. Astfel, îți vei crea mai multe conexiuni cu companiile financiar-bancare, care vor putea testa produsul tău și ulterior implementa cu succes în procesul de prestare a serviciilor financiare pentru societate.

Termen limită – 20 aprilie. Aplică acum AICI.

Află mai multe detalii despre eveniment pe pagina de Facebook dedicată acestuia.

P