În oncologie, de-a lungul timpului au fost vehiculate o serie întreagă de teorii sau recomandări care în acest moment sunt cel puțin necorespunzătoare ca substanță. Nu de puține ori ne întâlnim cu refuzul medicilor de alte specialități de a recomanda o anume procedură, refuzul farmaciștilor de a elibera un anume supliment de teama potențării bolii, etc. Nu în ultimul rând media abundă de „sfaturi” și „precauții” care de foarte multe ori sunt contradictorii și pun pacientul bolnav de cancer, sau familia acestuia, în dificultate.

Mit: suplimentele cu vitamine ajută dezvoltarea cancerului

Cu decenii în urma se credea că suplimentele vitaminice sunt nocive pentru pacientul bolnav de cancer, dintr-o explicație simplistă cum că acestea ar stimula diviziunea și proliferarea celulelor tumorale, lucru nedemonstrat științific de nici un studiu clinic. Dintre acestea, cel mai rău famate au rămas vitaminele din grupul B (B1, B6 si mai ales B12) și acidul folic. Cu toate că nu există nici o dovadă în acest sens, anatema persistă și o regăsim și în multe din prospectele acestor suplimente.

Acest lucru a condus, în multe situații în care pacienții au prezentat și alte afecțiuni (de exemplu: pacienți cu afecțiuni neurologie de tip neuropat, diabetici cu neuropatie, toxicități neuropate secundare ale chimioterapiei, pacienți cu gastrectomii sau cu anemii prin deficit de vitamina B12, etc) la privarea de o terapie (vitamine din grupul B) care ar fi ameliorat semnificativ simptomatologia. Mai mult decât atât, interdicția de a utiliza vitamine din grupul B a fost extrapolată în zona dietei care s-a materializat în recomandarea dietelor hipoproteice cu variantele lor extreme, cu aport proteic exclus. Ori mulți dintre pacienții cu cancer sunt denutriți, hipoproteinemici, au deficite complexe de vitamine și minerale, mai ales din grupul B. În plus, s-a demonstrat că un deficit de vitamina B12 poate afecta negativ răspunsul la chimioterapia sistemică. Nu de puține ori se recurge la tratamentul intensiv sau de mentenanță cu vitamina B12 pentru ameliorarea sau prevenirea diverselor toxicități ale chimioterapiei administrate.

Mituri legate de femeile cu cancer de sân

Pacientele cu cancer mamar beneficiază de o serie de „recomandări” care sporesc suplimentar stresul acestora și pentru care este destul de greu să găsești o explicație dacă nu științifică, măcar logică. În general se contraindică expunerea solară, cu toate că nu exista nici o legătură de cauzalitate între expunerea la radiațiile solare și riscul de recidivă sau apariție al acestui cancer.

De asemenea, pacientele cu mastectomie sunt sfătuite să refuze orice recoltare de sânge sau terapie intravenoasă în brațul de partea sânului operat, datorită unui potențial risc de limfedem ca urmare a manevrelor de puncționare venoasă. Nu există nici o evidență în acest sens, procedurile de recoltare sau cele terapeutice, atunci când sunt corect aplicate nu pot avea aceste urmări. Totodată, până relativ recent, pacientelor li se interzicea, fără explicație de altfel, folosirea deodorantelor la axilă de partea sânului bolnav și/sau operat. Probabil că interzicerea derivă din același motiv ca cel de mai sus.

Mit: campul magnetic din fizioterapie reactivează cancerul

Aproape toți pacienții bolnavi de cancer, fie că au fost recent diagnosticați, fie că sunt supraviețuirorii unui cancer diagnosticat în urmă cu ani de zile, sunt adesea refuzați de la diverse proceduri fizioterapice pentru suferințe reumatice degenerative adăugate, și aceasta de teama reactivării cancerului. În general, sunt interzise total procedurile electrice în vreme ce termoterapia sub forma căldurii de iradiere sau a căldurii de contact, masajul,etc. sunt permise cu jumătăți de măsură și doar de fizioterapeuți mai „curajoși”.

Ideea potrivit căreia câmpul magnetic degajat de aceste aparate ar stimula celulele neoplazice nu are nici un suport științific. Singura contraindicație efectivă pentru procedurile electrice rămâne cancerul osos primitiv sau metastatic. Este singura situație în care fizioterapia este total contraindicată și aceasta pentru că poate agrava major simptomatologia algică. Din punct de vedere oncologic însă, nu există nicio susținere pentru ideea reactivării cancerului.

Mit: expunerea la radiații trebuie să fie făcută cât mai rar

Toți pacienții cu cancer necesită, la un moment dat, fie în scop diagnostic, fie în scopul monitorizării evoluției bolii sau a răspunsului la terapiile aplicate, investigații imagistice de înaltă performanță de tip CT (Computer Tomograf). Nu sunt deloc rare situațiile, mai ales în follow-up-ul pacienților când se vehiculează ideea că este nevoie de un interval cât mai mare între examinări, alegându-se drept reper un minim de 6 luni.

Examenul CT a revoluționat medicina ultimelor decenii. Tehnologia modernă permite vizualizarea cu acuratețe a structurilor interne și combină tehnologia razelor X cu o procesare computerizată pentru a recrea imagini detaliate ale organelor interne.

Fiecare persoană este expusa radiației din surse naturale pe tot parcursul vieții. Examinarea radiologică standard sau CT implică o doză de iradiere suplimentară celei de fond. Doza de iradiere la examinările CT este urmărită riguros și se apelează la doza minimă de radiație. Cumulativ cu expunerile anterioare, doza de radiații X poate determina o creștere minoră, potrivit studiilor clinice, a riscului de a dezvolta un cancer de-a lungul vieții, dar nicidecum de a agrava un cancer existent. Probabilitatea creșterii riscului depinde de vârsta pacientului și de doza cumulativă primită, dar acest lucru nu trebuie să împiedice examinările tomografice efectuate chiar sub intervalul de 6 luni atunci când situația o impune, pentru că nu de puține ori avem nevoie de reevaluări ale răspunsului terapeutic sau ale bolii însăși la intervale mai mici, chiar de 3 luni.

Terapiile privite cu reținere

Surprinzător sau nu, sunt încă păreri care vin din lumea medicală și care acreditează ideea că terapiile oncologice fac mai mult rău decât bine sau că nu există vreun progres real în terapiile antineoplazice.

Fără îndoială că terapiile oncologice și mai ales chimioterapia sau terapiile țintă sau mai nou, imunoterapia, nu sunt deloc confortabile. Efectele adverse sunt frecvent neplăcute și extrem de rar sunt amenințătoare de viață. Sunt cancere care sunt curabile și datorită chimioterapiei (de exemplu: cancerul testicular, anumite cancere pediatrice, cancerul mamar, etc). De asemenea sunt cancere severe, care raspund semnificativ la chimioterapie (de exemplu: cancerul pulmonar cu celule mici, majoritatea cancerelor ovariene, etc.) cu ameliorare semnificativă a stării generale și cu îmbunătățirea supraviețuirii fără progresia bolii.

Eforturile actuale sunt canalizate către opțiuni terapeutice cât mai individualizate, cu tolerabilitate foarte bună și ca urmare, cu toxicitate cât mai mică. Imunoterapia, formula terapeutică cea mai „în vogă”, are rezultate excepționale în cateva localizări ale bolii oncologice în care din păcate nu existau soluții până de curând. În acest moment, melanomul malign metastatic, cancerul pulmonar fără celule mici, cancerul renal ca și cancerul vezicii urinare, beneficiază semnificativ de pe urma acestor terapii moderne. Sunt situații punctuale, în care răspunsul la terapia imună este pur și simplu spectaculos. Rămân de găsit criterii de identificare a pacienților care răspund maximal de pe urma imunoterapiei sau a terapiilor țintă.

Ca urmare, ideea lipsei vreunui beneficiu real al terapiilor oncologice, fie că vorbim de chimioterapie, radioterapie sau terapiile moderne, target sau imunoterapie, este total încorectă și contrara evidențelor. Mulțumită descoperirilor științifice în domeniu, rata de supraviețuire a pacienților cu cancer s-a dublat practic în ultimii 25 de ani, iar trendul este pozitiv, prin practicarea unei medicini pe de o parte preventive, eficiente, dar și a unei medicini cât mai aproape de caracteristicile personale ale bolii fiecărui pacient în parte (conceptul de medicină personalizată).

Foto: Green Travel

Sursa: doc.ro

Distribuie articolul: