Cu cât se apropie data nunții cu atât pregătirile de nuntă vor avea în vedere stabilirea celor mai mici detalii, la care nu te-ai fi gândit vreodată. Chiar și în dimineața nunții, când teoretic pregătirile de nuntă ar fi trebuit să se încheie, cu siguranță vei mai găsi lucruri pentru care să te preocupi. Pentru că știm cât de agitate sunt diminețile de nuntă, vrem să venim în sprijinul dumnevoastră cu câteva detalii pe care trebuie să le aveți în vedere în ziua nunții pentru a vă bucura deplin de această zi minunată pe care ați pregătit-o din plin. Astfel, în continuare vă prezentăm o listă de 4 lucruri pe care trebuie să le faceți în dimineața nunții și pe care ar fi bine să le aveți undeva notate, astfel încât totul să iasă așa cum v-ați dorit.

Reconfirmarea orelor stabilite pentru pregătire

Asigurați-vă că toată lumea (make-up artist-ul, coafeza, fotograful, cameramanul și domnișoarele de onoare) cunoaște orele la care aveți programare sau trebuie să vă întâlniți. Dacă un mic detaliu, precum întârzierea coafezei sau a domnișoarelor de onoare la pregătiri, programul pe care l-ați stabilit deja va fi decalat, ceea ce va însemna că nu veți avea suficient de mult timp pentru alte lucruri pe care le-ați programat.

Asigurați-vă că ați pregătit trusa de urgență completă

În ziua nunții cu siguranță vor interveni și situații neprevăzute pe care e bine să le depășiți fără cel mai mic stres. De aceea trebuie să vă asigurați în dimineața nunții că aveți la îndemână, rujul gloss-ul de buze, fondul de ten, o mini trusă de cusut dar și agrafe sau lac fixativ. Mai multe detalii despre ce trebuie să conțina trusa de urgență găsiți în articolul Trusa miresei în ziua nunții.

Ai grijă să mănânci micul dejun

Ziua nunții va fi una plină, la început cu preocupări pentru pregătiri și mai apoi cu emoții și în final cu petrecere. Chiar dacă mâncarea nu este o prioritate pentru tine în ziua nunții, este bine să ai în vedere micul dejun, poate mai lejer ca de obicei. Poți să fii sigură că mai apoi următoarea gustare pe care o vei lua va fi abia după dansul de deschidere al mirilor.

Păstrează-ți câteva minute doar pentru tine

Pentru că dimineața va fi una agitată în care nu vei avea timp să te gândești prea mult la tot ceea ce te așteaptă în ziua respectivă, este bine ca după ce ai machiajul și coafura făcută să îți păstrezi 10 – 15 minute doar pentru tine în care să-ți pui ordine gandurile pentru ziua minunată care te așteaptă.

Foto: eventsdslr.com

Distribuie articolul: