Handicapul nu este un obstacol în realizarea viselor, dovadă fiind succesul multor femei celebre care au contribuit de-a lungul timpului pentru societate. Vezi 4 exemple de femei cu dizabilități care au reușit să sfideze handicapul.

 Arunima Sinha, fostă voleibalistă de performanță

Arunima Sinha a devenit prima femeie care a cucerit Everestul cu proteze pentru picioare, la numai 26 de ani (2013). Arunima avea competiția în sânge. În India, concura ca jucătoare de volei împotriva celor mai buni sportivi naționali până și-a pierdut membrele inferioare într-un accident tragic de tren în 2011. Dar asta nu a fost de ajuns pentru a pune capăt vieții ei dinamice. Arunima a urcat până la cel mai înalt vârf montan din lume iar acum este hotărâtă să construiască un centru sportiv pentru copiii săraci și cu dizabilități.

 Aimee Mullins, atletă

Aimee Mullins este o atletă și o activistă în domeniul sportului și al noii generații, cunoscută datorită realizărilor sportive în ciuda condiției sale medicale (amputarea ambelor picioare). În 1996 a participat la Jocurile Paralimpice de la Atlanta la probele de 100 metri și sărituri în lungime. Totodată, Aimee Mullins ține conferințe motivaționale și este recunoscută pentru discursul care îndeamnă la transformarea handicapului într-un avantaj. De exemplu, Aimee își poate modifica înălțimea în funcție de perechea de proteze pe care o poartă.

 Sudha Chandran, actriță și dansatoare 

Sudha Chandran s-a născut în India. Ea și-a făcut studiile universitare în Mumbai, iar într-o zi la întoarcerea acasă a avut parte de un accident care a dus la amputarea piciorului său drept. I s-a oferit un picior artificial și în ciuda acestui teribil accident, ea a devenit una dintre cele mai mari dansatoare din India. In 1984 joacă in filmul Mayuri care scoate în relief povestea sa de viață, iar doi ani mai târziu o televiziune din India realizează un remake la acest film. Joacă în numeroase producții și apare foarte des la emisiuni TV. Totuși pasiunea o determină să rămână fidelă dansului și deschide astfel o academie de dans în Mumbai care îi poartă numele.

Hellen Keller, activistă politică și scriitoare 

Hellen Keller și-a pierdut auzul și vederea la  vârsta de 2 ani. În martie 1887 învățătoarea ei, Anne Sullivan Macy, a inventat la Institutul Perksin o limbă pentru nevăzătorii surzi, această limbă constând în semne în relief care puteau fi identificate prin simțul tactil cu degetele. Helen Keller urmează apoi cursurile Universității „Radcliffe College” unde învață franceza și germana, termină studiile în mod excelent primind distincția „cum laude”. Mai târziu, obține titlul de Doctor de Onoare la Universitatea din Harvard. Apoi, ea va ține prelegeri, îi apără pe cei asupriți și, mai ales, apără drepturile negrilor, atrăgând asupra ei dezaprobarea propriei familii. Devine membra Partidului Socialist American (Socialist Party of America, SPA) și scrie câteva cărți.   

Sursa: leaders.ro

Foto: oddee.com

Distribuie articolul: