Peste jumătate din elevii din țară își continuă studiile cu prezența fizică la școală. Sunt datele prezentate de șefa interimară de la Educație, Lilia Pogolșa, în cadrul unei conferințe de presă. În schimb, în jur de 4.300 de copii nu au acces la învățământ, din cauza lipsei conexiunii la internet sau a tehnicii necesare conectării la lecțiile online, informează AGORA.md.

Așadar, din numărul total de 1.500 de grădinițe, doar 33 de instituții activează la distanță, 96 de grupe fiind în carantină. În total, este vorba de 26 de copii infectați și 176 de cadre didactice confirmate cu virusul COVID-19.

În cazul învățământului primar, gimnazial și liceal, peste 53% din elevi, în mare parte din clasele primare și absolvente, studiază cu prezența fizică la școală, în jur de 40% – de la distanță, iar aproape 8% – în formă mixtă. Potrivit datelor prezentate de Lilia Pogolșa, 292 de elevi și 409 cadre didactice sunt infectați cu noul coronavirus.

În schimb, în jur de 4.300 de elevi nu pot participa la procesul educațional la distanță, din cauza lipsei tehnicii sau a conexiunii la internet. Șefa interimară de la Educație a spus că, pentru acești copii, vor fi elaborate programe individualizate pentru recuperarea orelor pierdute.

În cazul învățământului profesional, nicio instituție nu activează cu prezența fizică a tuturor elevilor la ore. Așadar, aproape 78% învață de la distanță și doar 11% – cu participarea fizică la lecții. În jur de 10% sunt antrenați în stagii de practică.

Toate universitățile din țară activează de la distanță, cu excepția Academiei de Muzică și Arte Plastice, unde studenții vin la o parte din orele practice.

Cele trei scenarii de învățământ

Menționăm că, potrivit deciziei CNESP, începând cu data de 16 martie, copiii revin la școală, însă în funcție de codul de alertă din regiunea respectivă:

– Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Verde sau Cod Galben (incidența mai mică de 49 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile), procesul de studii se va desfășura cu prezența fizică a preșcolarilor, elevilor și studenților în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.

– Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Portocaliu (incidența cuprinsă între 50-100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile), procesul de studii cu prezența fizică va fi permis preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, elevilor din clasele absolvente (a IX-a, a XII-a, a XIII-a (din școlile serale)), precum și a elevilor din învățământul profesional tehnic antrenați la stagiile de practică și a studenților din anii terminali din învățământul superior la orele practice. Pentru elevii și studenții din celelalte clase și ani de studii, procesul educațional va fi organizat la distanță.

– Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu (incidența mai mare de 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile), va fi asigurată participarea zilnică, cu prezență fizică în instituțiile de învățământ, a preșcolarilor și a elevilor din învățământul primar, precum și a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente (a IX-a, a XII-a, a XIII-a) și a elevilor și studenților din anii terminali din învățământul profesional tehnic și superior. Pentru elevii și studenții din celelalte clase și ani de studii, procesul educațional va fi organizat la distanță.

Sursa: AGORA.md