O nouă motivație din partea Guvernului pentru tinerii care au studiat peste hotare și doresc să revină în țară pentru a lucra aici. Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Republica Moldova (OIM), în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a lansat, în cadrul ediţiei a VI-a a Congresului Diasporei, un program care va oferi 30 de granturi absolvenților moldoveni din străinătate.

Concursul poate este deschis pentru tinerii moldoveni, cu vârsta între 18-35 ani, cu studii superioare în străinătate, în domeniu exact sau umanitar, care doresc să revină temporar sau permanent în Moldova pentru a se angaja în instituțiile publice sau private. Vor avea prioritate în procesul de selectare tinerii care se află la moment peste hotare, dar vor putea aplica și cei care au revenit recent în țară, dar nu mai devreme de 1 martie 2014. Tinerii care nu vor beneficia de suport financiar, vor primi asistență logistică prin accesul la ofertele de angajare.

absolventiObiectivul proiectului este de a aborda fenomenul exodului de creiere prin promovarea transferului de idei noi și de abilități în procesul migrației tinerilor și mobilității educaționale. ”Programul va funcționa în baza principiului „primul venit, primul servit”. Suportul financiar va fi acordat aplicanților pe măsura identificării locurilor de muncă/stagiere și a plasării acestora în câmpul muncii, iar prioritate li se va acorda tinerilor care doresc să se angajeze în sectorul public.”, a menționat Oxana Maciuca, Asistent migrație și dezvoltare, OIM.

OIM va oferi asistență logistică și va acorda beneficiarilor suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de transport, precum și alocații lunare de 3000 Lei Moldovenești pentru o perioadă de până la 6 luni. Detalii despre condițiile de eligibilitate și procesul de aplicare sunt disponibile AICI. Termenul limită pentru aplicare este 1 octombrie 2014.

Acest concurs este desfășurat în cadrul proiectului: „Încurajarea parteneriatului public-privat pentru o dezvoltare economică durabilă în Moldova”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei și implementat de Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Republica Moldova în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova. 

Foto: ideilibere.ro

Distribuie articolul: