Există lecții de viațăpe care, cu cât mai repede le înveți, cu atât mai puține eșecuri vei avea. Fie că sunt legate de dragoste, carieră sau prieteni, vin să te ajute și să-ți facă traiul mai frumos. Iată care sunt cele 19 reguli de viață pe care trebuia să le fi învățat deja și tu. 1. Trebuie să accepți oamenii așa cum sunt ori să nu-i accepți deloc, pentru că să-i schimbi va fi aproape imposibil. Serios. Multă baftă în încercarea de a modela oamenii cum ai vrea tu să fie. Este rețeta dezastrului. Trebuie să știi când să rupi legăturile și când să rămâi. Nu sta blocat la mijloc.

2. Definiția ta despre fericire este diferită de cea a celor din jur. Ceea ce funcționează pentru tine, nu o să meargă și la ei, astfel încât, încetează să judeci deciziile celorlalți.

3. Trebuie să știi să te critici, pentru că lumea este plină de oameni cu intenții rele care vor dori să preia controlul asupra ta. Nimeni nu-și poate permite să fie neajutorat. Trebuie să înveți să prinzi curaj, dar în același timp să fii și politicos, că să obții tot ce îți dorești.

4. Dragostea trece. Ființele umane sunt nestatornice. Mergem la culcare îndrăgostiți și ne trezim simțindu-ne prinși într-o capcană. Uneori sfârșitul unei relații nu tine de tine. Alteori doar tu ești responsabil. Indiferent de situație, este o pierdere de timp să te simți neiubit după asta, pentru că șansele să te îndrăgostești din nou sunt foarte mari. Lucrul care stă în calea fericirii tale este frica ta.

5. Nu ești obligat să te simți apropiat de un membru al familiei. Dacă oricare din relațiile din viața ta este toxică, e în interesul tău să stabilești anumite granițe.

6. Dacă îți cumperi un articol vestimentar, care nu-ți vine cu gândul că astfel vei avea un motiv ca să pierzi în greutate, vei sfârși prin a nu purta haina respectivă.

7. Sentimentul constant de vinovăție și rușine, pentru lucrurile rele pe care le-ai săvârșit, este calea cea mai sigură spre a nu mai repeta acele lucruri.

8. Transformă gelozia față de succesul prietenilor tăi în ambiție.

9. Respectul de sine este unul din cele mai bune daruri pe care ți le-ai putea dărui, dar este de asemenea și foarte greu de obținut.

10. Dacă te găsești constant în situații în care îți pierzi slujbe, prieteni, relații, poate e timpul să iei în calcul și posibilitatea ca problema e la tine.

11. Nu poți să mergi prin viață cu impresia că îi datorezi cuiva ceva. Dacă faci asta vei fi întotdeauna nefericită.

12. Pentru a obține orice, este nevoie de muncă asiduă. Dacă te miri de ce nu ești acolo unde ți-ai dorit întotdeauna, poate ar fi cazul să-ți analizezi obiceiurile și să vezi unde greșești.

13. Mutatul dintr-un oraș în altul nu te vindecă de nefericire.

14. Este sănătos să ți se arate, din când în când, unde greșești.

15. Fără riscuri nu obții nimic! Dacă te simți mizerabil din cauza unui lucru, de exemplu serviciul- demisionează. Te vei simți mai ușurat și vei scăpa de senzația de neîmplinire.

16. Să nu bei alcool pe stomacul gol.

17. Nu există plăceri vinovate. Asumă-ți gusturile proaste.

18. Uneori este mai bine să acționezi întâi și după să-ți ceri scuze.

19. Nu se întâmplă nimic bun după 4 a.m. Doar poate…

sursa: nuaisacrezi.ro

Distribuie articolul: