Balul Brazilor a culminat aseară cu un eveniment cultural și licitativ de excepție. Peste 35 mii lei au fost adunați din vânzarea brazilor, 15 dintre care își mai așteaptă încă stăpânii până mâine, la Muzeul Național de Artă. Detalii despre eveniment aflați mai jos.

Din 59 de brazi, câți au participat vineri seara la licitația din cadrul Balului Brazilor, 15 mai sunt încă disponibili, la prețuri rezonabile – bani care vor merge în susținerea studenților Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În cadrul Balului, Corneliu Botgros a dat 3600 de lei pe bradul Fortissimo, un brad în formă de pian, acre îi va bucura vioristului sărbătorile. Cel mai încântat de achiziție este Cristi, fiul lui Corneliu.

 Foto: jdenis

Foto: Corneliu Botgros

Publicul a oferic premiul său Bradului numit Omagiu pentru Brâncuși – acesta s-a vândut la un preț de 3000 de lei. Cel mai scump brad vândut în cadrul licitației a costat 5000 lei, iar în total, organizatorii au adunat circa 35 de mii de lei. Cu un brad sau chiar doi au plecat acasă Taraf Lăutăresc, Rodica Cioranică, Silvia Radu și alte personalități publice prezente la eveniment.

 Taraf Lăutaresc

În cadrul Balului au foat vernisate câteva lucrări din creația pictoriței Eudochia Zavtur, care se află într-o stare grea de sănătate. Tombola cu premii organizată de partenerii proiectului a strâns fonduri pentru susținerea pictoriței. Astfel, 5000 de lei din tombolă și banii din trei tablouri semnate de aceasta vor merge la artistul plastic Eudochia Zavtur.

 Eudochia Zavtur, facebook.com

Nata Albot, gazda și organizatoarea evenimentului, a purtat două ținute în cadrul Balului, ambele create de studenți moldoveni la facultățile de design vestimentar. Prima rochie este semnată de o studentă de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar a doua – de o studentă la Universitatea Tehnică. Evenimentul a fost susținut și de artiștii care au venit să cânte gratis: Formația PINO și interpreta Dara, dar și  trupa de copii în care cânta copiii Getei Burlacu. Deasemenea pianiștii Iurie Mahovici și Anatolie Laticus au făcut duet pe scena Balului Brazilor.

Rochie Nata, Facebook.com

Distribuie articolul: