Comedia muzicală despre corupţie şi birocraţie - „12 Scaune” revine pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Actorii au pregătit și pentru finalul primăverii comedii care mai de care, dar și surprize la fiecare evoluție. iată ce putem urmări în săptămâna care vine:

24 (marți) 18.30 “O aventură tomnatică” – o incursiune in solită în universal casnic al zilelor noastre; comedie dulce-acrişoară, farsă cu subînţelesuri, plină de replici sclipitoare; spectacolul prezintă o radiografiere necruţătoare a vieţii unui cuplu ce vrea să o ia mereu de la capăt…

25 (miercuri) 18.30 „Storcătorul de fructe” – un spectacol tragi-comic despre criza comunicării dintre oameni apropiaţi care îşi vorbesc dar nu se pot face auziţi; o montare ce doreşte a ne spune cât de simplu e, de fapt, secretul armoniei în familie – să iubeşti şi să înţelegi!

12 scaune

26 (joi) 18.00 „Douăsprezece scaune” de Ilf şi Petrov – comedie muzicală despre corupţie şi birocraţie, după piesa cu acelaşi nume, o nouă adaptare, toată trupa în scenă. Subiectul, acelaşi: goana după bogăţii, corupţie, temă actuală şi în Md. Eroii –puţin modificaţi (caractere naţionale). Ostap Bender, „maestru al combinaţiilor”, cu cei doi amici ai săi – Ippolit Matveevici şi părintele Fiodor sunt meru în căutarea comorii ascunse.

27 (vineri) 18.00 „Aveţi ceva de declarat?” – Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Și de a juca de dragul spectatorului fidel! Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie și forţă imaginativă. “Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposește pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm spectacolul. Să ne copleșească iureșul de muzică, situaţii haioase și quiproquo-uri voioase, încântătoare cum n-a văzut Parisul!

28, 29 (sâmbătă, duminică) 18.00 Legendara „Casă Mare” de Ion Druță revine pentru a treia oară pe scena Naționalului, acum în regia lui Alexandru Cozub. Premiera face parte din suita manifestărilor dedicate aniversării a 25-a de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova. Piesa tratează valori des întâlnite în creația lui Druță: relația dintre uman și moral, sacru şi profan, ecologia naturii și spiritului, impactul tehnologizării…. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste: un motiv în plus să nu rataţi spectacolul! Primele rânduri din stal sunt rezervate protagoniștilor montărilor anterioare precum și spectatorilor de odinioară.

Casa bilete: 022 22 11 77
Detalii: www.tnme.md(acum și rezervări online: https://una.md/ticket/tne)

Distribuie articolul: