Manierele reprezintă cartea de vizita a fiecărui individ în societate. Îi judecăm pe cei din jurul nostru prin prisma gesturilor acestora în diferite situații: la masă, pe stradă, la teatru, acasă. Fiecărei cicumstanțe îi corespunde un set de reguli. Toate acestea au în comun diplomația și tactul. Nu trebuie să îți aglomerezi copilul cu tot felul de conduite complicate, dar ar fi bine să îi explici, încă de mic, bazele comportamentului manierat în societate.

 

Învață-l să își aștepte rândul. De multe ori, ne ducem în vizită cu copiii sau vorbim la telefon, iar aceștia, exact în acel moment găsesc vreo întrebare năstrușnică pe care o adreseaza cu insistență.

Îți este greu să fii atent și la subiectul conversației și la copilul tău. Încearcă să îl înveți că este politicos să își aștepte rândul și să nu întrerupa o altă conversație.

Chiar dacă micuțul se va supăra sau se va simți frustrat, asigură-te că, imediat ce ai timp, îi acorzi câteva clipe și îi răspunzi la toate nelămuririle.

Copilul trebuie să învețe să aștepte răbdător, dar asta nu înseamnă că trebuie să se simtă exclus. Ține-l de mână până când îți termini conversația, pentru a-ți simți prezenta.

De asemenea, precizează-i că, și atunci când se afla într-un grup sau discută cu o altă persoană, este indicat să nu îl întrerupa pe celălalt interlocutor, ci să aștepte până când își termină ideea.

Respectarea intimității. Copilul nu are voie să îți umble în geantă, prin buzunare sau să îți deschidă corespondența. Acestea țin de intimitatea fiecăruia și încălcarea acestei reguli reprezintă o dovadă de lipsă de respect. Învață-l să ceară voie înainte să îți umble prin lucrurile personale și nu uita că și tu va trebui să îi respecți intimitatea.

Fără porecle. Încă de la grădiniță, copiii încep să își găsească diferite porecle, bazându-se, de regulă, pe un defect sau orice lucru care li se pare comic. Aceste porecle tind să fie răutăcioase, afectându-i pe cei etichetați, scăzându-le respectul de sine.

Învață-l pe copilul tău să nu râdă de ceilalți colegi doar pentru că le-a găsit un punct slab. Explică-i faptul că, daca nu îi place ceva sau atitudinea unuia dintre copii, atunci ar fi mai indicat să i se adreseze direct acestuia, dar să evite denumirile răutacioase.

Cuvintele magice. Spune-i copilului tău să folosească formulele de politețe atunci când vă întâlniți cu cineva, mergeți în vizită, la magazin, etc. “Bună-ziua” și “La revedere”. Este o dovadă de respect și, alături de “mulțumesc” și “te rog”, reprezintă niște “cuvinte magice” cu care poate câștiga aprecierea celorlalți.

Nu se vorbește cu gura plină. Unul dintre obiceiurile frecvente ale copiilor este să vorbească la masă cu gura plină. Explică-i, încă de mic, faptul că este un comportament nepoliticos.

La masă se mănâncă cu gura închisă și nu se plescăie. Mai mult, poate începe să mănânce după ce s-a urat tuturor “poftă bună”. Coatele se țin lipite de corp și nu pe masă, iar șervețelul de pânză se așeaza în poală.

La masă se stă drept în scaun. După ce a terminat de servit masa, trebuie să spună “mulțumesc” și să se ofere să ajute la strângerea tacâmurilor.

Ce lasă în urma lui… Unul dintre obiceiurile enervante este acela de a lăsa dezordine sau gunoi în urma noastră. Persoanele care fac asta reușesc să ne deranjeze foarte mult și nu întârziem prea mult în a le declara lipsă de bun simț.

Învață-l pe copilul tău că nimeni nu este dator să strângă sau să curețe după el și că ar trebui să devină responsabil în această privință. Chiar dacă se afla la un prieten, la gradiniță sau acasă, înainte de a începe altă activitate, este politicos să își ordoneze spațiul.

Fair-play. Explică-i cum să se poarte atunci când se află înscris într-o competiție. Cel mai important este ca jocul să se desfășoare fair-play și, indiferent de rezultat, acesta trebuie să fie amabil și politicos.

Chiar dacă a câștigat, asta nu înseamna că are voie să adreseze remarci răutăcioase partenerului de joc, iar dacă a pierdut, nu are rost să se înfurie. În acest scop, puteți urmări împreună jocuri sportive și să îi dai ca exemplu pe sportivii care se salută atât la începutul jocului, cât și la sfârșit.

Intrările și ieșirile. La intrarea într-o clădire, copilul trebuie să îi permită persoanei adulte să intre prima și să deschidă ușile și pentru acesta. De asemenea, învață-l pe copil ca, atunci când iese dintr-o clădire, să nu lase ușa să se trântească, mai ales atunci când în spatele lui se mai află și alte persoane. Adu-i aminte că este politicos să spună “mulțumesc” dacă cineva i-a ținut ușa.

Nu uita să îi precizezi micuțului tău că trebuie să acorde prioritate persoanelor care ies din lift, clădire etc., și să nu dea buzna peste ceilalți, pentru că va crea o situație incomodă.

Fara discriminări. Copilul va întâlni persoane al căror mod de viață nu se aseamană cu al vostru. Fie că este vorba dspre religie, cultură, nivel material etc., acesta trebuie să respecte toate acestea în egală măsură. Explică-i faptul că din diferențe poate avea multe de învățat.

Punctualitatea. Fie că este vorba despre o întâlnire cu prietenii sau masa în familie, educă-ți copilul să fie punctual și să nu îi oblige pe ceilalți să îl aștepte. Chiar și atunci când vrea să vizioneze un spectacol de teatru sau un film, nu ar trebui să întârzie pentru că este foarte incomod să îi deranjeze pe ceilalți atunci când își caută locul în ultimul moment.

Sursa: www.copilul.ro

Foto: melc-codobelc.ro

Distribuie articolul: