Prin semnarea Convenției de la Istanbul, care a avut loc în urmă cu zece ani, statele europene s-au angajat să combată violența în familie, numită și violența domestică fața de femei. Ce au reușit să realizeze în această perioadă aflăm în material.

În spațiul Uniunii Europene, fiecare a treia femeie care a depășit pragul vârstei de 15 ani este victima unei violențe psihologice sau sexuale. Conform Comisiei Europene, fiecare a doua locuitoare a Europei s-a confruntat cu hărțuirea sexuală. Pentru a îmbunătăți protecția femeilor și a fetelor împotriva violenței, în urmă cu 10 ani, la 11 mai 2011, membrii Consiliului Europei au semnat un prim tratat de acest gen, care conținea nu doar reguli prin care vor fi pedepsiți cei care fac astfel de acte, dar și modalități de protejare a victimelor și de prevenire a unor noi violențe – Convenția de la Istanbul sau Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.

Recent, acest acord, numit după orașul în care a fost semnat, a fost din ce în ce mai criticat. În martie 2021, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a emis un decret privind retragerea țării din Convenția de la Istanbul, după care numărul participanților a fost redus la 44 de state și Uniunea Europeana – 45.

Portalul de știri DW a vorbit cu apărătorii drepturilor omului și activiști despre ceea ce au realizat țările europene în zece ani de luptă activă împotriva violenței față de femei și de ce până în prezent există prejudecăți privind convenția de la Istanbul.

Ce schimbări s-au făcut în ceea ce privește protejarea femeilor?

Din punct de vedere al activiștilor și al experților, cea mai importantă realizare a fost că mai multe țări care au semnat, printre care: Germania, Suedia, Danemarca, Croația și Grecia, au schimbat definiția termenului „viol” în legislația națională.

Problema constă în faptul că, în majoritatea țărilor europene, sexul fără consimțământ nu este considerat viol. Pentru că o infracțiune să fie clasificată în temeiul acestui articol din Codul penal, actul sexual, violul, trebuie să fie însoțit de violență, amenințări sau intimidări. Înseamnă că, în absența unor astfel de circumstanțe, instanța va emite o sentință în temeiul unui articol de constrângere a actului sexual, care este mai puțin sever în comparație cu legea privind violul.

Între timp, din cauza lacunelor din legislație, lipsa de reacție sau comportamentul tăcut al victimei la acțiunile de viol efectuate asupra ei pot fi interpretate și considerate ca un consimțământ pentru actul sexual. Și asta, în ciuda faptului că psihologii știu că un eveniment traumatic poate duce o persoană într-o stare de șoc, în care victima nu va rezista din cauza fricii că făptuitorul o poate ucide sau răni grav.

Când se consideră sexul forțat un viol?

În Spania, în 2018, cinci bărbați care au comis violuri în grup au reușit să scape de sentință întocmai pentru că violul trebuie să fie însoțit de amenințări de violență sau intimidare a victimei, iar în acest domeniu instanța nu avea probe suficiente.

În 2019, tot în Spania, alți cinci bărbați care au violat o fetiță de 14 ani au fost condamnați în temeiul unui articol privind hărțuirea sexuală, care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea privind violul în grup. Întrucât victima era inconștientă în momentul crimei, instanța a decis că făptașii nu au folosit nicio intimidare sau forță pentru a o convinge pe fată să întrețină relații sexuale.

Ambele incidente au declanșat proteste masive în țară. Drept urmare, Spania și-a anunțat intenția de a revizui interpretarea conceptului de „viol” în legislația națională, astfel încât această infracțiune să fie considerată un raport sexual fără consimțământ. Olanda de asemenea este în proces de a lua măsurile adecvate pentru a modifica legislația privind violul.

Mișcarea socială #MeToo a jucat, de asemenea, un rol important în organizarea reformelor care implica o nouă interpretare a cuvântului „viol”. Acest lucru este confirmat de Anna Blas, expertă în protecție drepturilor femeilor din cadrul organizației internaționale Amnesty International. „Cu siguranță, cred că, dacă nu ar fi această mișcare socială, nu am fi ajuns la nivelul de acum privind problema violenței împotriva femeilor”, a spus ea.

O altă realizare este că, după semnarea Convenției de la Istanbul, unele țări și-au sporit oportunitățile pentru sprijinirea victimelor violenței domestice.

„De exemplu, Finlanda a deschis o linie fierbinte care funcționează 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptămână. Pe lângă toate în țară s-a mărit numărul adăposturilor pentru femeile care au fugit de acasă din cauza violenței domestice”, spune experta Anna Blas pentru portalul DW.

Sursa: dw.com