Stai deja de cinci minute în fața oglizii și te privești fix în ochi. Sunt atât de goi, fără sclipire. Te analizezi și îți pare că ești prea slabă, și sânii prea mici. Te apropii de oglindă și mai mult, și faci ochii mari. Ceva îți lipsește, dar ce? Poate niște silicoane sau niște gene false? Zâmbești ironic. Mergi la balcon, iei punga cu gunoi, ieși pe scară și îi dai drumul pe horn. Aranjezi încălțămintea în hol, apoi speli vesela. Amesteci în zeama de pui, să vezi dacă poți pune deja tăiețeii, însă ai înmărmurit așa câteva secunde, iar privirea ți s-a pierdut printre legumele care fierb. Mecanic duci lingura la gură să vezi dacă mai trebuie sare. Apoi guști și din carnea, care e deja fiartă.

Papilele de pe limbă transmit semnalul neuronilor – e timpul pentru tăieței! Îi iei în palme și îi torni încet, mai amesteci puțin și stingi focul, pui capacul și parcă te trezești din somn. Ieși la balcon să te răcorești și îți aprinzi o țigară. Te uiți peste geam, trecătorii grăbiți pășesc spre casă. Ești în starea asta de o săptămână și tot de atât timp te chinuie insomnia.

Băieții își fac temele pe acasă, iar în curând trebuie să vină și soțul. Va intra pe ușă, fără niciun chef, o să pună cheile mașinii pe comodă și în loc să te întrebe cum a fost ziua, te va întreba „ce este de mâncare?” Se pare că pe el nu îl deranjează că ai devenit mai tăcută și că de o săptămână dormi în cameră cu copiii. Arunci mucul țigării în coșul de gunoi și mergi să pui rufele la spălat.

Te uiți în oglinda din baie la noua tunsoare. Se vede că frizerița a avut azi o inspirație bună, îți place ce a ieșit. Ți-ai aranjat și sprâncenele, și manichiura ai făcut-o, dar nu ai nicio plăcere, chiar dacă știi că arăți perfect. Dimineața când erai la magazin un tip s-a ținut de tine minute în șir să îi dai numărul tău de telefon. Ai zâmbit și i-ai spus că singurul număr de telefon pe care poți să i-l dai este cel al soțului, sau poți să-i spui la ce școală învață copii tăi, ca să ți-i aducă de la ore. Te-a privit surprins și a zbughit-o.

Nu mai știi ce te obosește – să fii ceea ce ești constrânsă să fii, sau gândul că ai putea fi altfel. Se aude ușa deschizându-se, cheile aruncate pe mobilă și pașii lui. Nu știi dacă ți-ai ales soțul potrivit, dacă faci munca potrivită, nici nu mai știi dacă tu ești potrivită acestei lumi. Torni zeama în farfurii, aranjezi feliile de pâine și doar copii sunt cei care vorbesc.
După cină băieții au fugit să privească desene animate în camera lor. Iar voi ați rămas la bucătărie. Ai vrut să spargi tăcerea și l-ai întrebat cum a fost la muncă. A mormăit că a fost bine și a plecat în salon să privească fotbal.

Să te simți vinovată? Să plângi? Să îți cauți amant? Să divorțezi? Îl privești, dintr-o parte, cum stă indiferent și doar un gol în poarta potrivită îi poate aduce sclipirea în ochi. Te așezi alături și îi spui că vrei să-i spui ceva foarte important, te roagă să aștepți până când va fi pauză.

Te ridici și mergi în dormitor să iei bagajul pregătit, îl lași în hol. Suni la o firmă de taxi și ți se spune că în șapte minute vei avea mașina. Mergi la micuți îi săruți pe frunte, le spui că a venit timpul să pleci. Îi rogi să fie cuminți și să pape tot ce le va găti bunica atunci când va trece pe la ei. Îi culci în pat și le urezi noapte bună. Tragi cu ochiul în salon, încă nu e pauză. Nu-l mai întrerupi, cine știe, poate nici nu va observa că tu lipsești. Îmbraci paltonul, iei valiza și ieși. Urci în taxi și te îndrepți spre aeroport.