Mulți dintre fanii cântăreței ruse Zara s-au întristat după ce, vara trecută, artista a anunțat că divorțează de Sergey Ivanov - tatăl celor doi fii ai ei, după 8 ani de căsnicie. Vedeta și-a luat inima-n dinți și a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre decizia pe care și-a asumat-o.

cats

Deși a fost căsătorită de două ori,  Zara a vorbit mai greu despre ultima căsnicie prin care a trecut și care a fost încheiată acum 3 luni. Vedeta spune că inițial, relația lor era una extrem de romantică. Odată cu apariția copiilor însă, i-a fost greu să rămână și o soție bună, și mamă, și interpretă. Artista mai susține că a trebuit să fie extrem de puternică în unele momente de tensiune, pentru a rezista.

14032923_606496912864064_869715063_nLa un moment dat, s-a emoționat atât de mult, încât a cerut o pauză de emisie.

Am mare încredere în senzații și, la acel moment, credeam că el este omul meu. În general, când cucerim pe cineva, ne etalăm cele mai frumoase calități. Apoi, ne relaxăm și începem să observăm neajunsuri pe care nu le observam înainte. Atunci era tot minunat.

Odată mi-a spus: vreau să te reeduc. Poate că a vrut să mă adapteze lui. Sunt de părere că oamenii trebuie să se educă de unii singuri pe parcursul vieții…

Nu ne-am descurcat. Se mai întâmplă. Inițial îmi făceam griji mari, iar apoi am înțeles că am o familie minunată, că am doi băieți în care stă ascunsă întreaga lume!”, a mărturisit artista, în cadrul emisiunii „Наедине со всеми”, de la Perviy Kanal.

Urmăriți întreaga emisiune aici:

Foto: captură video

Distribuie articolul: