A fost găsită fără suflare în cada cu apă dintr-o odaie a „Beverly Hilton Hotel”, iar în organsmul său au fost găsite substanțe narcotice incompatibile cu problemele cardiace de care suferea. Whitney Houston s-a stins acum doi ani și jumătate, iar dacă nu se întâmpla tragedia care a zduduit întreaga lume, astăzi, artista ar fi împlinit 51 de ani. 

În cei aproape 48 de ani, cât a trăit, Houston a reușit să devină muza bărbaților celebri și idolul femeilor care voiau să devină, la fel ca ea, cântăreață, model, actriță și producătoare.

Supranumită și „The Voice” (Vocea), Whitney Houston a avut un succes fulminant grație unui fizic de invidiat și unei voci superbe. 

Viața personală, însă, a măcinat-o. După ce a divorțat în 2007, diva a început să consume droguri puternice și a devenit, în scurt timp, dependentă și nevoită să cumpere narcotice din datorii și bunuri personale, pe care le ducea de acasă. 

Devenise o singuratică, iar prietenii o părăsiseră. „M-am confruntat în cele din urmă cu faptul că nu este o crimă să nu ai prieteni. Fiind singur, înseamnă că ai mai puţine probleme”, mărturisea artista. Chiar și mama îi spunea, la un moment dat, că nu are de gând să vină la înmormântarea fiicei sale. Pe mama, Whitney o proteja ca pe o sfântă. Nu în zadar spunea că este artistă din naștere, fiindcă mama sa cânta mult, însărcinată fiind cu Whitney.

După divorț, trăia dintr-o dezintoxicare în alta. Nefericirea personală o consuma în fiecare zi, iar acest lucru devenea vizibil și pe fața artistei. Potrivit „ABC News”, ultima sa apariție în public ar fi fost într-o zi joi. A apărut în fața unui club: arăta neglijent și era foarte dezorientată.

A fost găsită în sâmbăta următoare, iar în odaia sa de hotel nu mai exista suflul vieții. A trăit din dragoste pentru muzică, dar s-a amărât cu iubire. 

Dacă ar fi fost vie, ar fi asistat la logodna fiicei sale, Bobbi Kristina. Și dacă ar fi fost în viață astăzi, de ziua ei, Whitney Houston ar fi rostit, cu siguranță, unui din citatele sale revelatoare:

„Nu pot cânta ca un negru și nu știu ce înseamnă muzica albă. Muzica nu are culoare!”

„Îmi place să fiu femeie, chiar şi într-o lume a bărbaţilor. La urma urmei, bărbaţii nu pot purta rochii, dar noi putem purta pantaloni.”

„Sunt: fie cel mai bun prieten al meu, fie cel mai rău duşman al meu.”

„Mama m-a învăţat să nu lupt atunci când trăiesc în adevăr şi cineva spune o minciună despre mine.”

„Vreau să mă priviți în ochi și să-mi vedeți imediat durerea și fericirea mea.”

„Am decis, cu multă vreme în urmă, să nu merg niciodată în umbra cuiva. Dacă ratez ori dacă reuşesc, cel puţin voi ști că am trăit aşa cum am crezut.”

„Când am decis să fiu cântăreaţă, mama m-a avertizat că voi mai mult singură. Practic, astfel suntem cu toţii.”

Foto: www.zap2it.comwww.blackpressusa.comwww.theplace.ru

Distribuie articolul: