De nenumărate ori am fost tentate să ne debarasăm de puloverele care nu ne mai plac şi pe care nu dorim să le mai purtăm vreodată. Până să vedem aceste imagini nu ne-am fi gândit niciodată că ele pot căpăta o nouă utilitate. Doar cu ajutorul unei foarfece şi a unui pistol cu lipici putem transforma orice pulover pe care nu îl mai îmbrăcăm în alte obiecte de îmbrăcăminte care vor fi tot timpul la modă.

Alegem unul din puloverele pe care nu le mai purtăm şi cu ajutorul unei foarfece tăiem partea de jos care cuprinde şi banda elastică, la o distanţă de aproximativ 30 cm de margine. Mai este necesară încă o tăietură pe una din cusăturile laterale pentru a obţine o bucată de tricot dreptunghiulară.

Aşezăm bucata de pulover în jurul capului pentru a măsura circumferinţa corectă şi tăiem atât cât ne trebuie din acest material. Această bucată de material o vom împături în trei părţi egale după care în partea de sus o rotunjim. Acum e momentul să folosim pistolul cu lipici şi prima acţiune va fi să lipim cele două margini pentru a obţine un cilindru.

Mai apoi vom uni cu lipici două câte două marginile din partea de sus astfel încât la final să obţinem un fes călduros pentru zilele răcoroase sau pentru o excursie la munte. Când credeam că totul s-a terminat observăm că şi mânecile puloverului prin simpla lor tăiere în mod egal se pot transforma în cele mai amuzante jambiere.

Rămâne acum la latitudinea noastră să alegem din puloverele vechi pe cele mai colorate pentru ca obiectele nou obţinute să degaje o notă de optimism şi bună dispoziţie. Spor la lucru!

Foto: le21eme.com, Instagram

Sursa: AndreasChoice via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

Distribuie articolul: