Un concurs pentru desemnarea celei mai bune piese rap este organizat de Duma de stat din Rusia, după ce mai mulţi reprezentanţi ai genului muzical s-au plâns de cenzură, potrivit site-ului Associated Press citat de Mediafax

Aproximativ 12 rapperi din Rusia s-au confruntat recent cu anularea spectacolelor, după ce mai mulţi oficiali i-au avertizat că muzica lor promovează valori greşite. Cel puţin trei dintre aceşti muzicieni au fost deja reţinuţi.

Reprezentanţii genului se plâng de cenzură, pe care o aseamănă cu cea practicată în epoca sovietică.

Într-un gest simbolic de reconciliere, Duma de stat – camera inferioară a legislativului rus – a anunţat, joi, că va organiza un concurs pentru desemnarea celui mai bun cântec rap care are ca temă călătoriile în Rusia.

Câştigătorul va primi ca premiu, potrivit parlamentarului Mihail Degtiarev, o călătorie prin oraşe ruseşti.

Muzica rap a devenit din ce în ce mai populară în rândul tinerilor ruşi, mai ales pentru că face un portret franc al realităţilor cotidiene şi nu se fereşte de criticile la adresa guvernului.

Distribuie articolul: