Mai mult de o treime dintre femei își vopsesc părul în permanență. Savanții britanici avertizează că seturile de vopsele de păr, utilizate de milioane de femei, din întreaga lume, conțin un număr impunător de substanțe chimice.

„Cea mai frecventă problemă a vopselelor de păr e reacţia alergică, care se poate produce imediat sau la câteva ore după procedura de vopsire. Mâncarimea şi înroşirea pielii sunt primele semne ale alergiei”, explică medicul dermatolog român, Mihaela Leventer pentru evz.ro.

Vopseaua de păr poate provoca formațiuni tumorale
Asta, deoarece este aplicată direct pe scalp, aproape de radacina firelor de păr. Această zonă este cea mai puternic vascularizată, din organism. Tot aici, vasele de sânge pot transporta orice componentă cancerigenă direct în fluxul sanguin. Mai multe studii arată că bărbații și femeile care își vopsesc părul frecvent, cu nuanțe închise la culoare, manifestă un risc ridicat de îmbolnăvire cu cancer la nivelul celulelor măduvei spinării, de leucemie sau cancer ovarian, în cazul femeilor.

Este important să reținem că peste în vopseaua se păr se conțin peste 5.000 de chimicale. Totuși, 5, cele mai răspândite substanțe nocive, conținute în vopsele de păr, sunt:

P-fenilendiamina (PPD)
Poate fi dăunătoare pentru sistemul imunitar, piele, sistemul respirator şi cel nervos, ficat şi rinichi. Este una dintre cele mai toxice componente din vopsea şi a fost interzisă în ţări precum Canada, Franţa Germania şi Suedia.

Resorcina
Este unul dintre cele mai nocive elemente din compoziţia produselor cosmetice. A fost catalogat de UE, ca fiind dăunător pentru organism şi extrem de iritant pentru piele şi ochi. În cantităţi mari, presorcina a cauzat pierderi de sarcină şi dereglări hormonale.

Amoniacul
Acest irritant atacă pielea, ochii, sistemul respirator şi poate cauza astm, dar și alte probleme respiratorii.

Persulfaţii
Sulfaţii de sodiu, potasiu şi amoniu, din vopseaua de păr, cresc riscul de astm, deoarece inhalarea acestor vapori poate afecta grav plămânii.

Peroxidul de hidrogen
Apa oxigenată este folosită , de fapt, în decolorarea părului. Este corozivă, iar utilizarea ei a fost interzisă în ţări precum Japonia şi Canada. Testele pe animale au demonstrat că apa oxigenată afectează sistemul respirator şi cel nervos. Unele studii sugerează că apa oxigenată ar modifica structura ADN-ului uman, iar asta poate cauza, inclusiv, cancerul. Tipurile de cancer care pot apărea sunt cele de sânge, de sân sau vezică, vopseaua cea mai periculoasă fiind cea de nuanțe cromatice închise.

O alternativă sănătoasă pentru vopseaua sintetică este henna – o substanță extrasă din frunzele şi rădăcina pomului „mignonette“. Având efecte semi-permanente, gama de culori oferită de vopsirea cu henna se reduce la nuanţe de castaniu, maro roșcat şi şaten.

Distribuie articolul: