Surorile Viorica și Elena Lupu au fost invitate cu un recital la Festivalul de Cântec Folcloric Maria Tănase. Fiind anterior participante și laureate ale acestui concurs, anul acesta, la centenarul dedicat interpretei cântecului românesc, surorile Lupu au cântat în seara recitalurilor de la Craiova. Cum a fost, aflați mai jos chiar de la ele. Surorile, interprete de muzică populară, au fost invitate să cânte împreună grație faptului că în 2007, Elena Lupu s-a învrednicit de premiul I la acest festival. „Am fost invitate de realizatoarea TVR, Elise Stan, o doamnă deosebită, care ține foarte mult la tânăra generație de interpreți și care ne știe deja de ani buni, de când umblăm pe la festivaluri de folclor prin România. Anul acesta, pentru că este centenarul de la nașterea Mariei Tănase, s-au cântat doar piesele celebrei artiste. Noi am interpretat cântecul ‘Aseară vântul bătea’ „, ne-a declarat Viorica Lupu.

Interpretele din Basarabia au cântat într-un recital cu alți tineri din România, colegi de ai lor din festivaluri. „Toți împreună am avut un program de grup, am cântat și separat, dar au fost și multe piese interpretate împreună. Printre cei care fac parte din generația noastră s-au numărat: Gabriela Tuta, Olguța Berbec, Stana Stepănescu, Nicu Mîță, Florin Boita, Paul Ananie și alții”, a povestit revistei PentruEA Elena Lupu.

 

„Am fost mandre de țara noastră la Craiova, pentru că am reprezentat-o cu cinste și, mai cu seamă, pentru faptul că Orchestra Lăutarii este mereu prezentă la acest festival, iar evoluția noastră a fost acompaniată de ei”, ne-au mărturisit deopotrivă surorile Lupu. Viorica și Elena au ținut să mulțumească doamnei Elise Stan de la TVR, dar și maestrului Nicolae Botgros, „care de atâția ani sunt alături de noi”. „Pentru noi acest festival este un punct important în carieră, Festivalul Maria Tănase fiind cel mai mare și serios concurs de folclor din România”, au mai precizat Viorica și Elena.

La festival au fost prezenți și nume mari de artiști, precum: Maria Ciobanu, Petrică Mâțu Stoian, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Tiberiu Ceia, Ion Ghițulescu, etc. Festivalul Maria Tănase se desfășoară o dată la doi ani, iar laureații concursului sunt mereu invitați. Anul acesta, de la Chișinău au fost pe scena din Craiova tocmai patru laureați: Surorile Lupu, Nicu Mîță și Alexandru Șura. Cel din urmă, țambalistul Alexandru Șura, a impresionat publicul de la Craiova, dar și specialiștii prezenți la festival, cu un program spectaculos la țambal.

Foto: Arhiva personală