Trăim într-o lume de clișee: de la „gura satului” și până la ideea că bărbatul e stăpân pe timpul său și femeia nu. Asta, în timp ce feminismul a ajuns un cuvânt de ocară. Psihologul și Directorul Executiv al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” Daniela Terzi-Barbăroșie analizează problemele de gender cu care se confruntă femeile din Republica Moldova și cum se explică rata ridicată a femeilor traficate și supuse violenței. – Comitetul ONU spune că problemele traficului și a violenței sunt în continuare foarte răspândite. Ca ONG-istă și psiholog, care este poziția dvs?
Da, consider că într-adevăr acestea sunt unele dintre cele mai stringente probleme cu care se confrunta femeile din Republica Moldova.

Dar aș mai adăuga la acestea și:
(1) sub-reprezentarea femeilor în procesele de luare a deciziilor – menţinută şi perpetuată deopotrivă de misoginismul liderilor de partid, precum şi de lipsa de încredere a femeilor în forţele proprii, supra-responsabilizarea cu treburile casnice, lipsa resurselor financiare, vizibilitate redusă în mass-media, și

(2) carenţele în concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională, determinată în mare parte de insuficienţa serviciilor de îngrijire a copiilor şi bătrânilor, precum şi de stereotipurile cu privire la împărţirea responsabilităţilor casnice după criteriul apartenenţei de gen.

– Cine credeţi că se face vinovat de existenţa şi continuitatea acestor probleme?
Nu cred că putem vorbi de cineva anume, care se face vinovat de această situaţie. Sunt mai mulţi factori care au determinat apariţia acestor probleme, precum şi tergiversarea rezolvării lor.

Dacă e să vorbim despre traficul de fiinţe umane, este evident faptul că acest fenomen este cauzat de situaţia financiară precară a multor femei din Moldova, nivelul redus de informare cu privire la riscurile migraţiei ilegale, credulitate sporită, dar şi anumite lacune în cadrul legislativ.

Violenţa domestică este un alt fenomen care are mare legătură cu mentalitatea noastră şi cutumele sociale nescrise, dar împărtăşite de mulţi oameni. Conform lor, anumite forme de violenţă (în special, fizică, psihologică şi economică) sunt considerate aproape parte din „cultura” noastră relaţională.

Așa se face că o femeie se va resemna în faţa pumnilor sau a strigătelor partenerului său de viaţă, va tolera agresivitatea acestuia faţă de copii sau, mai grav, va lovi şi ea copilul, considerând că aşa îl educă mai bine. Iar în timp, va considera anormalitatea ca ceva „firesc”, fără să întreprindă nimic. Și se va consola cu faptul că „măcar am bărbat în casă”, „aşa a suferit şi mama”, „asta e crucea femeilor”, etc.

În cazul violenţei domestice, realmente am multe semne de întrebare pentru femeile care aleg să-şi trăiască astfel singura viaţă pe care o au. Asta, pentru că în ultimii ani s-au făcut ajustări semnificative la cadrul legal: acum orice femeie curajoasă îşi poate face dreptate, contează doar să fie decisă şi consecventă.

Bineînţeles că „gura satului” este unul dintre factorii poate cei mai importanţi care o împiedică pe femeie să pună capăt abuzurilor. Dar atunci când ea va înţelege că securitatea şi integritatea sa şi a copiilor ei sunt mai valoroase decât orice, şi când va avea siguranţa calităţii serviciilor de asistenţă – va şti să ia decizia corectă, sunt convinsă de asta.

– Diferența de salariu pe care o semnalează experții ONU este și aceasta o „moștenire” care vine odată cu mentalitatea tradițională la noi?
Diferenţa dintre veniturile medii ale femeilor şi ale bărbaţilor – femeile din Moldova au un venit mediu echivalent cu 72% din venitul mediu al unui bărbat – este una reală. Această diferenţă considerabilă de venituri este cauzată de un conglomerat de factori, pe care îi putem reduce la 2 mari categorii:

– Retribuţia muncii în domeniile „feminizate”: femeile activează preponderent în domeniile profesionale mai slab remunerate, precum ar fi învăţământul, sănătatea, asistenţa socială, prestarea serviciilor, etc.

– Prezenţa redusă a femeilor în poziţii manageriale. Oricare ar fi sfera profesională în care activează, femeile ocupă în mod tradiţional poziţii ierarhice inferioare, fiind, în general, subalterne ale unor şefi bărbaţi.

Paradoxal este că acest fenomen poate fi întâlnit destul de des şi în domeniile „feminizate”, precum învăţământul, unde vom avea foarte puţini bărbaţi-profesori, dar destul de mulţi în calitate de directori.
Aceeaşi situaţie se poate constata şi în domeniul afacerilor, unde vom găsi femei implicate în afacerile mici şi mijlocii, şi doar 5% din managerii întreprinderilor mari fiind femei.

– De ce credeţi că angajatorii stabilesc astfel de salarii prin care de fapt discriminează?
Dacă vorbim de sferele bugetare, nu există o diferenţă în remunerarea muncii femeilor şi a bărbaţilor angajaţi. „Convenţia privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală” (Organizaţia Internaţională a Muncii) a fost semnată şi de Republica Moldova mulţi ani în urmă şi este respectată, spre deosebire de unele ţări.

Cred însă că situaţia este diferită în sectorul privat, unde atât remunerarea muncii, cât şi avansarea în carieră se face deseori, în baza unor criterii subiective. Și aici interferează cel mai mult gândirea stereotipizată a angajatorului cu deciziile pe care le ia:

Că un angajat bărbat are permis de conducere, are o mai mare mobilitate, este „stăpân” pe timpul său liber, bea cu plăcere bere, etc. şi deci are profilul perfect pentru a fi soliciat pentru anumite munci şi servicii „adiţionale”, „colegiale”, dar şi deplasări în străinătate (plătite bine, de regulă) sau lucrul în weekenduri (plătite mai bine, şi acestea).

Pornind de la atitudinile stereotipizate că femeile vor refuza deplasarea pe motive „casnice” (responabilităţi pentru copil, familie, bătrânii din familie), angajatorii nici nu mai ţin cont de prevederile Codului Muncii şi ale Legii cu privire la egalitatea între femei şi bărbaţi.

Şi cred că în aşa situaţii angajatorii nici nu consideră că discriminează şi dezavantajează femeile, adică nu sunt conştienţi de faptul că deciziilor lor au implicaţii juridice.

– Credeţi că femeile din Moldova sunt conştiente, la rândul lor, de faptul că sunt discriminate la serviciu?
Cred că femeile din Moldova sunt mai bine informate acum, decât cu 10 ani în urmă, despre drepturile lor. Dar din păcate, puţine aleg să-şi facă dreptate. Cu siguranţă că nu multe femei realizează că piedicile în calea avansării în carieră, întrebările despre familie şi copil, adresate în interviul de angajare sau salariul diferenţiat pentru aceeaşi activitate, sunt practice ilegale şi că se înscriu în sintagma „discriminare în câmpul muncii”.

– Dar dacă își dau seama că li se încalcă drepturile, cât de des ele solicită ajutor?
Nu atât de des pe cât ne dorim noi, dar suficient de des ca să se pornească valul şi să se sensibilizeze opinia publică.
Însă spre regret, nu cunosc barem un singur caz ajuns în instanţă. Deoarece multe se opresc, atunci când angajatorul înţelege că a greşit şi încearcă să-şi repare greşeala.

Totodată, din punct de vedere juridic, singura referinţă plauzibilă ar fi Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor (CEDAW), atâta timp cât legea Anti-discriminare încă nu a fost adoptată, iar încălcarea prevederilor respective din Codul muncii şi din Legea cu privire la asigurarea egalităţii de gen nu este sancţionată în niciun fel.

– Iar femeile traficate şi supuse violenţei domestice – cât de des se adresează ele la un psiholog?
În practica mea privată am fost destul de rar solicitată pentru consiliere psihologică sau psihoterapie de către femei cu asemenea experienţe traumatizante.
De regulă, femeile vin iniţial cu alte probleme, iar ulterior, în procesul de lucru, se deconspiră în mod firesc şi aceste evenimente, chiar dacă ajutorul nu a fost cerut expres pentru depăşirea acestor situaţii.

– Cum le încurajaţi dvs. să aducă în discuție problema violenței sau a traficului şi cu ce le poate ajuta un psiholog?
Un psiholog nu poate ajuta pe cineva care nu vrea să se ajute. Noi însă suntem aici şi acum gata să le facilităm travaliul, prin care vor înţelege că orice experienţă trăită este un prilej de învăţare.
Este ca o invitaţie pentru creştere personală şi pentru valorizarea resurselor interioare, astfel încât să-şi rescrie destinul pentru a-şi trăi viaţa în conformitate cu propriile vise.

– Cum credeţi, de ce într-o societate în care există legi şi se luptă pentru drepturile omului, problematica femeilor rămâne a fi gravă?
Necunoaşterea este cauza principală. Când copiii din Republica Moldova învaţă istorie, dar nu găsesc în manualele lor mare lucru despre lupta pentru drepturi şi libertăţi individuale, ci mai degrabă despre lupta de clasă;
când drepturile omului sunt subiect minor, lupta politică – iarăși subiect major;
când toţi vorbesc de democraţie, dar nimeni nu şi-o asumă şi nu o integrează ca fiind o democraţie participativă şi mai ales, paritară, este destul de dificil să se echilibreze situaţia din punct de vedere a genului.

Dacă copiii ar fi învăţat despre lupta internă şi internaţională pentru drepturile omului, aflau şi despre cea pentru drepturile femeilor, iar feminismul ar fi intrat în firescul istoric, politic şi cultural, şi nu ar fi fost considerat cuvânt de ocară.

Există însă şi ceva dincolo de ignoranţă: frica femeilor faţă de autonomie personală, asemănătoare fricii de libertate a oamenilor ieşiţi din regimuri dictatoriale. Căci odată asumată autonomia, nu te mai poţi ascunde în umbra unui bărbat protector, ci te afirmi prin tine însăţi, iar bărbatul devine partener sau competitor.

Există frica şi interesul bărbaţilor să îşi păstreze privilegiul de a fi îngrijiţi gratuit de către femei, precum şi de a nu fi în competiţie pentru putere şi resurse şi cu celălalt sex.

– Cine şi cum poate combate aceste probleme?
Fiecare, poate, dacă vrea. Începe de la propria persoană, fie că este femeie sau bărbat – şi poate continua cu copiii, partenerii de cuplu, vecinii, colegii, etc. Însă doar o asemenea schimbare, chiar dacă admitem utopic că s-ar întâmpla, nu va avea rezultate scontate dacă nu va fi însoţită şi de anumite îmbunătăţiri ale cadrului legislativ, ale bugetului şi ale instituţiilor.

Cel mai rapid acţionează politica prin legi, instituţii şi bugete. Deci femeile şi feminiştii în genere trebuie să se implice politic, chiar dacă nu intră toţi în politică. Organizaţiile neguvernamentale axate pe drepturi, educaţie şi egalitate de gen, au un rol foarte mare.

Pe termen lung acţionează efecient şi educaţia, dacă există politici ale echităţii de gen, şi dacă avem oameni competenţi ca să pregătească programe şi profesori, bani ca aceste politici să se aplice (pentru manuale, pregătirea profesorilor, module pedagogice, mediatizare.

Mass-media joacă un rol copleşitor. Dacă reclamele, talk-showurile, ştirile vorbesc la unison despre o femeie în limitele maşinii de spălat, a trusei de cosmetice sau de un bărbat rentabil măcar simbolic, toate celelalte femei (mai ales profesionistele şi studentele), nu există în spaţiul public sau sunt prea puţin vizibile. Iar astfel, nu sunt nici modele de succes pentru fete.

– Ce soluții imediate există?
Bărbaţii trebuie să asculte şi citească părerile femeilor despre orice, aşa cum fac femeile de o istorie milenară în legătură cu bărbaţii.

Şcolile să fie leagănul emancipării, demnităţii umane, drepturilor omului şi a egalităţii de şanse.

Femeile nu mai trebuie să se mulţumească că sunt acceptate în „clubul” bărbaţilor prin excepţie şi să considere că celelalte lăsate afară sunt proaste şi ratate.
Mamele şi taţii nu trebuie să facă diferenţe între ce îi învaţă pe băieţi şi pe fetiţe. Amandoi trebuie să se descurce cu orice.

Copiii nu trebuie să vadă mama monopolizând cratiţa şi tata monopolizând telecomanda, ci o deschidere de roluri de ambele părţi.

Femeile nu mai trebuie să mizeze doar pe strategii pe termen scurt: „sunt foarte atrăgătoare, prind un bărbat rentabil şi mă mărit ca să îmi rezolv casă, bani, maşină, haine”, ci să se gândească că într-o (foarte) bună zi, sex-appealul nu va mai fi argument şi o soluţie, iar slăbiciunea, mimată sau reală, nu poate concura cu profesionalismul.

Distribuie articolul: