Indiferent de etnie, sex ori convingeri religioase, majoritatea din noi aspiră la fericire. Geta Burlacu şi Olga Bejan Leva ne-au împărtăşit prin poveştile lor de viaţă, dorinţa de a deveni fericite. De fapt, nu avem o lege care ar defini acest drept, nici chiar Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede un termen de fericire. De altfel, acesta este greu de a fi definit fără echivoc. Totuşi, aceasta prevede dreptul la căsătorie, la întemeierea unei familii sau la libertatea de gândire – care, odată respectate, crează acest sentiment de fericire.

Cazul nefericit cu fiului Getei Burlacu s-a întâmplat de Paşti. Atunci, el şi-a străpuns ochiul cu foarfecele şi a trebuit spitalizat de urgenţă. Geta spune că operaţia a avut succes, iar medicul a reuşit sa-i salveze ochiul. Acesta este unul din momentele fericite din ultimul timp de care ea îşi aduce aminte cu bucurie. De fapt, indiferent de posturile pe care le ocupăm sau de profesia pe care o avem, toţi ne dorim un lucru: să fim împliniţi şi fericiţi alături de cei dragi.

Mai multe detalii, în reportajul ce urmează.

Distribuie articolul: